Actrița canadiană Carrie Anne Fleming a murit, la vârsta de 51 de ani. Artista suferea de cancer la sân. Fleming a devenit cunoscută pentru rolurile sale în producţii horror precum „iZombie” și „Supernatural”, relatează Agerpres.
Actrița a murit la data de 16 februarie, în Sidney (British Columbia), a declarat soțul ei, actorul Jim Beaver, pentru Variety. Acesta a dezvăluit că și prima lui soți, Cecily, a murit tot din cauza cancerului în 2004.
„Am pierdut-o pe Carrie din cauza aceleiași boli”, a scris el.
Actorul a dezvăluit că a cunoscut-o pe Fleming când aceasta a primit un rol în serialul de succes „Supernatural”.
„M-am îndrăgostit de ea nebunește și asta s-a întâmplat la doar câteva secunde după ce am cunoscut-o”, a spus el. „Spre bucuria și surprinderea mea, se pare că același lucru s-a întâmplat și pentru ea. Am repetat replici împreună în rulota mea și am vorbit ore întregi chiar din prima zi, iar energia dintre noi era aproape vizibilă”, a adăugat el.
„Era o adevărată forță de vitalitate și bunăvoință, incredibil de binevoitoare, cu un râs încântător și o personalitate absolut adorabilă care părea să nu aibă buton de oprire. Eram atât de îndrăgostit încât cred că ochii mei au devenit argintii. Și ea părea să creadă că merită să-și petreacă timpul cu mine”, a spus actorul.
Fleming s-a născut pe 16 august 1974, la Digby, Nova Scotia. A urmat cursurile liceului Mount Douglas Senior Secondary din Victoria, British Columbia, şi a studiat teatrul la Kaleidoscope Theatre şi la Kidco Theatre Dance Company din acelaşi oraş.
Actrița a intrat în lumea filmelor şi televiziunii cu un rol în „Viper” şi în „Happy Gilmore” de Adam Sandler. A continuat să joace în roluri mici înainte ca regizorul Dario Argento să o distribuie în „Masters of Horror” în 2005. Fleming a jucat rolul unei femei desfigurate cu tendinţe canibale în episodul titular, „Jenifer”. A mai avut apariţii în diverse seriale horror, printre care „The Tooth Fairy" şi „Bloodsuckers”.
Fleming a avut, de asemenea, un rol recurent în popularul serial horror „Supernatural” de pe CW, interpretând-o pe Karen Singer, soţia personajului principal Bobby Singer, interpretat de Jim Beaver.
Mai recent, a jucat timp de cinci sezoane în rolul lui Candy Baker în serialul „iZombie” de pe CW.