Antena 3 CNN Conferinţe Accesul la locuințe devine tot mai dificil. Cum se transformă piața imobiliară din România

Accesul la locuințe devine tot mai dificil. Cum se transformă piața imobiliară din România

Laura Dinu
2 minute de citit Publicat la 10:36 20 Mai 2026 Modificat la 10:36 20 Mai 2026
Profilul cumpărătorului s-a schimbat semnificativ în ultimii ani în România. Foto: Getty Images

Creșterea taxelor și schimbările fiscale din ultimul an încep să se resimtă tot mai puternic pe piața imobiliară din România, iar accesul la locuințe devine tot mai dificil, în special pentru tineri. În acest context, Antena 3 CNN și HomeZZ au organizat conferința „Piața imobiliară din România: de la promisiuni la reguli, încredere și capital”, dedicată transformărilor prin care trece sectorul imobiliar.

Evenimentul a adus în prim-plan atât efectele noilor măsuri economice, cât și schimbarea comportamentului cumpărătorilor, care nu mai urmăresc doar prețul pe metru pătrat, ci și calitatea vieții oferite de o locuință.

Jurnalistul Adi Ursu a explicat, înainte de începerea conferinței, că dezbaterea vine într-un moment important pentru piață și că sunt așteptate clarificări legate de efectele recentei politici fiscale.

„O să fie o zi spectaculoasă pentru că vine cu foarte multe informații atât de la cei care activează în piață, cât și de la autoritățile care au dat peste cap o parte din acest domeniu și care acum caută și alte soluții”, a declarat acesta.

Adi Ursu a spus că una dintre principalele teme ale discuției este modul în care ultimele decizii economice influențează prețurile și accesibilitatea locuințelor.

„O să venim cu răspunsuri, sper, la întrebări legate de influența asupra prețului a ultimelor decizii, la felul în care recâștigăm accesibilitatea către locuințele pe care ni le permitem”, a precizat jurnalistul.

Potrivit acestuia, profilul cumpărătorului s-a schimbat semnificativ în ultimii ani.

„Nu mai e doar metrul pătrat cel care este țintă pentru un cumpărător, ci o mulțime de alte elemente, de la accesul la infrastructură, la condițiile de locuire, la toate facilitățile pe care le are în proximitate, cât și traficul, care e marea problemă și atunci încerci să fii cât mai aproape de casă. Vom vedea și ce se schimbă în legislație, ce se schimbă din punct de vedere al accesului, inclusiv digital”, a spus acesta.

La rândul său, expertul imobiliar Vlad Poenaru consideră că mulți cumpărători greșesc atunci când aleg să amâne decizia de achiziție în speranța unor scăderi de preț.

„Pot să spun că așteptarea nu întotdeauna aduce cele mai bune lucruri pentru cumpărători, deoarece, așa cum vedem, inflația se așteaptă să crească în următoarea perioadă, lucru care va impacta în mod direct și prețurile imobilelor.

Părerea mea sinceră ar fi să nu se aștepte momentul, pentru că oportunitatea nu apare întotdeauna și trebuie urmărită o perioadă mai îndelungată piața tocmai ca să poți identifica acea oportunitate”, a spus Vlad Poenaru.

Expertul a subliniat că nu vede piața imobiliară într-un declin, ci într-o perioadă de adaptare la contextul economic și politic actual.

„Eu nu pot să zic că văd negative piața imobiliară și trendul, ci doar într-o schimbare în raport cu contextul economic și politic actual”, a declarat acesta.

În ceea ce privește cererea, Vlad Poenaru spune că interesul cumpărătorilor rămâne concentrat în principal pe segmentul rezidențial.

„Așteptările clienților, în principiu, rămân concentrate către zona de rezidențial, către apartamente. Ei sunt principalii jucători pe piață în domeniul imobiliar, ei fac activitatea”, a explicat expertul.

 
Citește mai multe din Conferinţe
» Citește mai multe din Conferinţe
TOP articole