Antena 3 CNN Actualitate Locale Accident rutier șocant în Vrancea: Trei persoane au fost rănite grav, după ce o mașină a intrat într-un cap de pod și s-a răsturnat pe câmp

Accident rutier șocant în Vrancea: Trei persoane au fost rănite grav, după ce o mașină a intrat într-un cap de pod și s-a răsturnat pe câmp

Trei persoane au fost au fost grav rănite, sâmbătă seara, într-un accident de circulaţie pe DN 2D la Boloteşti, după ce şoferul unui autoturism nu a adaptat viteza într-o curbă şi a intrat într-un cap de pod, după care s-a răsturnat pe câmp, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Vrancea.

"Pe DN 2D, la intrarea în Boloteşti dinspre Focşani, un conducător auto nu a adaptat viteza într-o curbă, a intrat în coliziune cu un cap de pod, după care s-a răsturnat pe câmp. În urma accidentului, a rezultat rănirea gravă a trei persoane", a precizat IPJ Vrancea.

Persoanele rănite au fost preluate de ambulanţă şi transportate la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Focşani pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ.

Poliţiştii fac cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care a avut loc accidentul.

Sursă: Agerpres
Subiecte în articol: accident rutier
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Zeci de magistrați au picat testul psihologic