Plenul Camerei a adoptat, miercuri, un proiect de lege potrivit căruia agresorii înscriși în Registrul național al persoanelor care au comis infracțiuni sexuale sau de exploatare a unor persoane ori asupra minorilor nu se vor mai putea angaja în școli, spitale, centre de îngrijire sau centre de educație fizică și sport, publice sau private, potrivit Agerpres.
„Persoanelor înscrise în Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor le este interzis să încheie raporturi de muncă, contracte de voluntariat sau alte asemenea raporturi cu entitățile publice sau private din sistemul de învățământ, sănătate, protecție socială, educație fizică și sport, precum și cu orice entitate publică sau privată a cărei activitate presupune contactul direct cu copii, persoane în vârstă, persoane cu dizabilități sau alte categorii de persoane vulnerabile ori care presupune examinarea fizică sau evaluarea psihologică a unei persoane.
Angajatorii care nu cer certificatului de integritate comportamentală pot fi amendați sau condamnați la închisoare
În acest sens, aceste instituții și entități publice și private au obligația de a solicita persoanelor cu care încheie raporturi de muncă, contracte de voluntariat sau alte asemenea raporturi prezentarea certificatului de integritate comportamentală”, se arată în proiectul de lege.
În situația în care persoana în cauză este cetățean străin sau fără cetățenie, îi va fi solicitată prezentarea cazierului judiciar sau a unui alt document oficial, emis de autoritățile competente din statul al cărui resortisant este, care să ateste dacă a săvârșit sau nu una dintre aceste infracțiuni.
Potrivit inițiativei legislative, responsabilii din cadrul instituțiilor și entităților publice și private care nu solicită persoanelor cu care încheie raporturi de muncă sau contracte de voluntariat prezentarea certificatului de integritate comportamentală vor fi pedepsiți cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau amendați.
Proiectul a fost adoptat și de Senat iar Camera Deputaților este for decizional în acest caz.