„Am devenit chinez”. Moda de pe TikTok care reușește ce n-a reușit Beijingul în zece ani de campanii oficiale

În ultimele luni, tineri de 20 și ceva de ani din toată lumea au pus stăpânire pe rețelele sociale cu postări în care se entuziasmează că îmbrățișează stilul de viață chinezesc. Videoclipurile în care utilizatorii se declară „în proces de transformare în chinezi” sau că trec printr-„o perioadă foarte chinezească a vieții lor” – adică beau apă fierbinte cu boabe de goji fierte, mănâncă găluște, poartă șlapi prin casă ori zboară în China și se extaziază în fața infrastructurii ei moderne – adună milioane de vizualizări, scrie Associated Press.

Alături de ascensiunea sa economică și geopolitică, guvernul chinez a încercat ani la rând să-și impună soft power-ul (un concept introdus în 1990 de politologul american Joseph Nye, profesor la Harvard, care descrie capacitatea unui stat de a-și atinge obiectivele externe prin atracție și persuasiune, în loc de constrângere – n.r.) pe scena globală. Însă acele eforturi oficiale nu s-au apropiat niciodată de succesul de care se bucură acum moda „a deveni chinez”.

Chiar și diplomați chinezi de rang înalt au remarcat tendința. Xie Feng, ambasadorul Chinei în Statele Unite, a făcut recent referire la fenomenul de pe internet atunci când a promovat o nouă politică de tranzit fără viză și a îndemnat tot mai mulți americani să „experimenteze singuri o Chină reală, dinamică și panoramică”.

Tendința de pe TikTok este cel mai recent exemplu al modului în care produsele și consumabilele chinezești se bucură de un prestigiu cultural pe care nu l-au mai avut niciodată la nivel global. De la filme la muzică, de la jucăriile Labubu și până la obiceiuri banale precum băutul de apă fierbinte, lucrurile chinezești sunt acum percepute de mulți drept „cool”.

„China câștigă soft power real, iar asta se vede cel mai clar în modul în care cultura chinezească și «chinezismul» devin familiare, reproductibile și consumabile global în viața de zi cu zi”, a declarat Shaoyu Yuan, profesor la Centrul pentru Afaceri Globale al Școlii de Studii Profesionale a Universității din New York.

„Această legitimitate”, a spus Yuan, „se câștigă prin gust, utilitate și divertisment”.

Ascensiunea soft power-ului chinezesc este alimentată de dezvoltarea Chinei într-o mulțime de industrii: de la producție, unde înregistrează un excedent comercial record de 1.200 de miliarde de dolari cu restul lumii, la rețelele sociale, unde a dezvoltat algoritmii care dau dependență și care au făcut TikTok să explodeze, și până la propria cultură de consum, în care numele autohtone concurează de la egal la egal cu mărcile globale.

Sentimente amestecate în comunitatea chinezo-americană

Sherry Zhu, o tânără de 23 de ani din New Jersey, a postat anul trecut câteva videoclipuri în care glumea că, dacă îți plac tăițeii și hotpotul și porți șlapi prin casă, ești chinez. Unul dintre clipurile sale a fost distribuit de aproape un milion de ori în decembrie, iar alți creatori de pe TikTok au preluat rapid moda „a deveni chinez”.

Dar tendința a ridicat și întrebări mai delicate. Pentru mulți chinezi care s-au confruntat multă vreme cu discriminarea în Occident, fascinația internetului pentru cultura chinezească pare a fi cea mai recentă formă de apropriere culturală.

„Aprecierea nu șterge rasismul cu care mulți chinezi au crescut”, a declarat Elise Zeng, 28 de ani, din Brooklyn, New York. Un videoclip postat de ea, care critica fenomenul de pe rețelele sociale, a primit peste 36.000 de aprecieri.

Ea își amintește că, în timpul pandemiei de COVID-19, le era frică pentru părinții ei să iasă din casă, pentru că auzeau despre oameni atacați pur și simplu mergând pe stradă. Atunci, numeroși asiatici au raportat că au fost agresați fizic sau verbal de persoane care-i învinuiau pe est-asiatici pentru răspândirea virusului.

„Acele experiențe nu dispar pur și simplu pentru că, dintr-o dată, cultura chinezească a devenit «cool» și la modă”, a spus ea.

Zhu a recunoscut că și ea a trecut, la rândul ei, prin experiențe de bullying din cauza identității sale, dar a spus că e mândră de moștenirea ei chinezească.

„Cred că vizibilitatea și împărtășirea culturală pot reduce neînțelegerile în timp”, a spus ea.

Succesul Chinei în soft power se construiește de mai multă vreme

Moda se grefează pe o îmbrățișare mai largă a culturii populare chinezești, care a fost construită la nivel global în ultimii ani.

Nebunia Labubu – păpușile pufoase, „urâte-drăguțe”, purtate de vedete precum Rihanna și alte celebrități de top – a atins un vârf primăvara și vara trecută, aducând o creștere de 300% a profitului anual pentru compania-mamă chineză PopMart.

Și alte exporturi culturale, cu trăsături chinezești mai pronunțate, au avut succes global. Pe TikTok, rapperul chinez cunoscut ca Skaii isyourgod sau „Lanlao” a câștigat fani în toată lumea – deși face rap în cantoneză și cu un accent regional atât de pronunțat încât nici măcar mulți chinezi nu l-ar înțelege.

Asta nu a contat. Piesa „Blueprint Supreme” a lui Skaii isyourgod a devenit virală vara trecută, în China și peste hotare, strângând miliarde de vizualizări pe TikTok la nivel global.

Anul trecut, „Ne Zha 2”, blockbuster-ul de animație despre un zeu tânăr dintr-un basm chinezesc popular, a devenit filmul de animație cu cele mai mari încasări din toate timpurile – chiar înainte de lansarea sa în America de Nord.

Un alt succes, jocul video cu buget mare „Black Myth: Wukong”, s-a bazat pe o poveste familiară multor copii chinezi, despre un maimuțoi-erou aventuros. Jocul a doborât recordul pentru cel mai jucat joc single-player de pe Steam, când 2,4 milioane de oameni l-au jucat simultan, imediat după lansare.

Mai recent, aplicații digitale chinezești de hărți, precum Amap, au devenit virale pe rețelele sociale în dauna celor clasice, ca Apple Maps sau Google Maps, pentru nivelul lor de detaliu – de la capacitatea de a-i informa pe utilizatori dacă vor merge la umbră sau la soare.

Dincolo de narativele oficiale

Xi Jinping a insistat multă vreme ca guvernul său să promoveze soft power-ul chinezesc peste hotare, cerându-le oficialilor, încă din 2013, să „spună bine povestea Chinei”.

Autoritățile au încercat să facă asta prin proiecte ambițioase, cum ar fi Inițiativa „Belt and Road”, în valoare de mai multe miliarde de dolari – un plan de construire, cu finanțare chineză, a unor infrastructuri în toată lumea – și prin investiții în sute de Institute Confucius.

Multe dintre Institutele Confucius, menite să fie centre finanțate de Beijing, pentru predarea limbii și culturii chineze, au fost însă închise în Occident, pe fondul îngrijorărilor că ar fi fost paravane pentru spionaj și propagandă, în timp ce Inițiativa „Belt and Road” a fost criticată de țările occidentale drept o „capcană a datoriilor”.

Ascensiunea hard power-ului chinezesc este bine documentată. China este producătorul dominant în sectorul energiei verzi, vizibil mai ales la mașinile electrice, dar și în energia solară. Are a doua armată ca mărime din lume, după cea a Statelor Unite. Este o forță industrială, iar exporturile sale au cuprins lumea.

Soft power-ul, prin contrast, este mai greu de cuantificat – sau de fabricat. Guvernul chinez s-a grăbit să profite de cea mai recentă modă de pe rețelele sociale și să ofere sprijin de stat momentelor culturale după ce acestea au răzbit pe cont propriu.

Global Times, un tabloid de stat, a susținut că popularitatea modei „a deveni chinez” este legată de succesul „dezvoltării sociale a Chinei”.

Însă cu cât oficialii revendică mai zgomotos astfel de succese și le încadrează în „povestea Chinei”, cu atât lucrurile ar putea fi primite cu mai multă scepticism, a avertizat profesorul Yuan.

„Influența culturală călătorește mai departe atunci când este aleasă, nu atunci când e anunțată”, a spus el.