Astronomii au descoperit o sferă misterios de perfectă în centrul galaxiei noastre

Galaxia noastră, Calea Lactee, ascunde fenomene de-a dreptul bizare, iar o descoperire recentă a lăsat comunitatea astronomică profund uimită. În datele obținute cu ajutorul unui radiotelescop performant, astronomii au identificat ceea ce pare a fi o bulă perfect sferică. Se știe, în linii mari, ce este: o bilă de materie aflată în expansiune, rezultată în urma exploziei unei stele — o rămășiță de supernovă. Însă modul în care s-a format această structură rămâne o enigmă, scrie Science Alert.

O echipă internațională de cercetători, condusă de astrofizicianul Miroslav Filipović de la Universitatea Western Sydney din Australia, a denumit obiectul "Teleios", după cuvântul grec antic care înseamnă "perfecțiune". După o analiză detaliată a tuturor ipotezelor, concluzia oamenilor de știință este că sunt necesare mai multe date pentru a înțelege cu exactitate originea acestui fenomen.

Obiectul a fost descoperit cu ajutorul telescopului Australian Square Kilometre Array Pathfinder (ASKAP), în cadrul programului Evolutionary Map of the Universe (EMU), care a identificat o serie de cercuri radio bizare în cerul nopții, inclusiv faimoasele Cercuri Radio Odd (ORCs), provenite din zone intergalactice și greu de interpretat.

Deși Teleios se află în interiorul Căii Lactee și, prin urmare, este mai aproape și aparent mai mic decât ORCs, localizarea exactă a sa rămâne incertă, ceea ce complică înțelegerea completă a formării sale.

Filipović și colegii săi au descoperit că obiectul emite slab doar în lungimi de undă radio. Această proprietate sugerează că cel mai probabil este o rămășiță de supernovă de tip "Ia" — unele dintre cele mai luminoase explozii stelare din Univers. Acest tip de supernovă apare atunci când o pitică albă aflată într-un sistem binar absoarbe masă de la o stea însoțitoare până depășește o limită critică și explodează.

Determinarea distanței până la obiectele din spațiu este notoriu de dificilă. Cercetătorii au propus două estimări posibile pentru distanța până la Teleios: aproximativ 7.175 de ani-lumină sau 25.114 ani-lumină.

Ambele variante presupun dimensiuni și vârste foarte diferite pentru rămășiță. La distanța mai mică, Teleios ar avea un diametru de 46 de ani-lumină și o vârstă sub 1.000 de ani. La distanța mai mare, ar atinge 157 de ani-lumină și ar fi mai veche de 10.000 de ani.

Totuși, în ambele cazuri, un element esențial lipsește: emisia de raze X, care ar trebui să fie detectabilă conform modelelor evolutive ale supernovelor de tip "Ia". Absența acestor raze X ridică semne de întrebare.

O altă ipoteză este că Teleios ar putea fi o rămășiță de supernovă de tip "Iax" — o variantă mai puțin energetică a supernovelor de tip "Ia", în care pitica albă nu este complet distrusă, ci rămâne sub formă de "stea zombie". Acest scenariu se potrivește mai bine cu caracteristicile observate, dar ar presupune o distanță și mai mică: în jur de 3.262 de ani-lumină, ceea ce ar însemna un diametru de doar 11 ani-lumină. Există chiar o stea în apropiere care ar putea fi candidatul "zombie", dar niciuna dintre metodele alternative de estimare a distanței nu susține această variantă.

În fața acestor incertitudini, ciudățenia simetriei aproape perfecte a lui Teleios trece cumva în plan secund. De obicei, rămășițele de supernove sunt asimetrice din cauza neregularităților în explozie sau a interacțiunilor cu materialul interstelar din jur. Doar în cazuri rare, când explozia este simetrică și are loc într-un spațiu relativ gol, se poate forma o bulă aproape perfect sferică — așa cum pare a fi cazul aici.

"Am explorat în detaliu posibilele stări evolutive ale acestei supernove, pe baza luminozității sale, dimensiunii aparente și a distanțelor estimate. Toate scenariile ridică probleme, în special din cauza lipsei razelor X care ar trebui să fie prezente conform modelării noastre. Deși considerăm cel mai probabil scenariul supernovei de tip Ia, nu există dovezi directe concludente pentru niciunul dintre scenarii. Sunt necesare observații suplimentare, mai sensibile și de rezoluție mai mare, pentru a putea înțelege cu adevărat acest obiect", scriu cercetătorii.