Antena 3 CNN Actualitate Avertisment de ultimă oră de la meteorologi. Intră în țară un sistem frontal! Cod portocaliu de ninsori și viscol

Avertisment de ultimă oră de la meteorologi. Intră în țară un sistem frontal! Cod portocaliu de ninsori și viscol

de S.T.    |   

Avertisment de ultima oră de la meteorologi. Specialiştii au emis o avertizare cod portocaliu de ninsori abundente și viscol pentru judeţele Timiş şi Caraş-Severin, dar şi pentru zonele de munte din mai multe judeţe.

Avertizarea este valabilă de sâmbătă, 15 decembrie 2018, ora 06:00, până duminică, 16 decembrie 2018, ora 12:00.

Potrivit meteorologilor, în intervalul menţionat, în judeţele Timiş şi Caraş-Severin, precum şi în zona de munte a judeţelor Hunedoara, Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa şi Prahova va ninge abundent, se vor cumula peste 60-70 l/mp, iar stratul de zăpadă nou depus va fi semnificativ.

În zona montană înaltă va fi viscol, iar rafalele vor depăşi 70 km/h.

Specialistul ANM Alina Șerban a explicat vineri la Antena 3 că un sistem frontal va intra şi traversa România, generând evenimente neplăcute.

„Va ninge mult în zonele vizate de codul portocaliu(...). Este un sistem frontal care va traversa toată țara. Va determina precipitații sub formă de ninsoare în toate zonele țării, însă de sâmbătă dimineață precipitațiile se vor transforma treptat și se va depune polei în unele zone”, a spus Alina Şerban, meteorolog ANM, în direct la Antena 3.

COD GALBEN 

Meteorologii anunţă că, începând de vineri seară şi până duminică seară, precipitaţiile se vor extinde în cea mai mare parte a ţării, fiind aşteptate ninsori, lapoviţă, ploi şi polei.

De vineri noapte, va intra în vigoare un Cod galben de ninsori abundente şi intensificări ale vântului în Banat, cea mai mare parte a Crişanei, vestul şi sudul Transilvaniei, vestul şi nordul Olteniei, jumătatea de nord a Munteniei, precum şi în zona Carpaţilor Meridionali, Occidentali şi de Curbură.

TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Românii pentru care se reduce vârsta de pensionare