Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB) organizează licitaţie ca să închirieze pentru activităţi bancare un spaţiu în incinta Aeroportului Internaţional "Henri Coandă" Bucureşti.
Potrivit unui comunicat al CNAB, spaţiul este amplasat în clădirea Corp AB4, etaj 1, latura Est (zona publică) şi are o suprafaţă de 93,81 metri pătraţi, la care se adaugă un spaţiu destinat arhivei, în suprafaţă de 9,23 metri pătraţi.
"Extinderea şi diversificarea serviciilor disponibile în aeroport reprezintă o prioritate strategică pentru Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti. Prezenţa unei unităţi bancare într-o zonă publică a Aeroportului Henri Coandă va contribui la creşterea nivelului de confort şi accesibilitate pentru pasageri, însoţitori şi parteneri comerciali, oferind servicii financiare rapide şi sigure într-un punct esenţial de tranzit. Acest demers se înscrie în strategia noastră de dezvoltare a infrastructurii comerciale şi de modernizare a facilităţilor aeroportuare, cu obiectivul de a transforma aeroportul într-un hub modern, adaptat nevoilor actuale ale traficului internaţional", a declarat directorul general al CNAB, Bogdan Mîndrescu.
Durata contractului de închiriere este de 5 ani, scrie Agerpres.
Procedura de atribuire a contractului se va desfăşura prin Bursa Română de Mărfuri, iar termenul-limită pentru depunerea ofertelor este 12 martie 2026, dată la care va avea loc şi şedinţa de licitaţie, la sediul BRM