Noi detalii despre incidentul șocant de pe aeroportul din Bergamo, petrecut marți dimineață, arată că bărbatul care a murit după ce a fost aspirat de motorul unui avion s-a sinucis. Acesta s-a aruncat intenționat în motorul unui avion de pasageri pe aeroportul internațional Milano Bergamo, chiar în momentul în care aeronava se pregătea de decolare, potrivit agenției italiene de știri ANSA.
Andrea Russo, în vârstă de 35 de ani, din Calcinate, lângă Bergamo, care nu era nici pasager, nici angajat al aeroportului, a pătruns cu mașina sa Fiat 500 roșie în terminal, apoi a abandonat vehiculul și a fugit în interiorul clădirii, potrivit autorităților locale, citate de ANSA.
Acesta s-a îndreptat spre o zonă restricționată ce ducea la pistă, unde doi polițiști de frontieră aflați în serviciu au încercat să-l oprească. El a reușit să scape de ei și a alergat pe pistă, aruncându-se în unul dintre cele două motoare ale avionului Volotea Airbus A319, cu destinația Austria.
Surse din poliție au declarat că bărbatul avea antecedente legate de consumul de droguri.
"Am văzut un bărbat fugind de stewardese"
Bărbatul în vârstă de 35 de ani a abandonat mașina în mijlocul parcării și de acolo a intrat în zona de sosiri, situată la parter. A ajuns imediat pe pista aeroportului, aparent trecând printr-o ușă de urgență.
Personalul aeroportuar și poliția au încercat fără succes să-l oprească, dar bărbatul a alergat cu furie către Airbus. „Am văzut un bărbat fugind de stewardese,” a declarat un pasager care se îmbarca în avionul următor.
„La început s-a aruncat împotriva carcaselor de protecție ale motorului drept al avionului, apoi a ocolit și s-a aruncat sau a fost aspirat în elicea motorului stâng. După aceea, s-a întâmplat ce s-a întâmplat", a povestit acesta.
Din cauza accidentului fatal, zborurile programate să aterizeze pe aeroportul Milano Bergamo au fost deviate în această dimineață. Potrivit FlightRadar, 19 zboruri au fost anulate înainte de reluarea operațiunilor.