Roman Lavrînovîci, un muncitor ucrainean în vârstă de 22 de ani, a fost transformat de un recrutor de pe Telegram într-un atacator vizându-l pe prim-ministrul britanic Keir Starmer, iar BBC publică pe site-ul său rezultatul unei investigații proprii, potrivit căreia inspiratorul actului criminal este Rusia.
Lavrînovîci a fost arestat la doar câteva ore după ce a incendiat locuința lui Starmer.
Imagini surprinse de camerele corporale ale poliției britanice arată că suspectul a fost luat din pat de ofițeri (foto următoare).
El a fost găsit vinovat, luni, pentru pentru conspirație.
Coordonatorul său anonim, cunoscut sub inițialele E.L., i-a scris un mesaj după atac: "Ai vizat locuința unei persoane foarte importante din Marea Britanie. Îți voi trimite bani, trebuie să părăsești orașul."
Însă avertismentul nu l-a ajutat pe Lavrînovîci să evite arestarea.
Potrivit BBC, atacul incendiar a fost doar o parte a unei campanii extinse de sabotaj, provocare și dezinformare cu legături care ajung la statul rus.
Un tânăr diplomat rus, recrutorul celor care au incendiat proprietățile lui Keir Starmer
Coordonatorul E.L., care l-a dirijat pe Lavrînovîci, a oferit cetățenie rusă în schimbul altor atacuri și l-a glorificat pe președintele Vladimir Putin, arată mesajele descoperite de BBC.
Potrivit radiodifuzorului britanic, E.L. este un tânăr diplomat rus, instruit în războiul informațional și apropiat de cele mai înalte cercuri ale puterii de la Moscova.
Numele său este Evgheni Liukșin. Are 23 de ani și este fiul unui oficial rus de rang înalt.
BBC a publicat o fotografie de la un eveniment desfășurat Moscova, în care Liukșin stă în spatele ministrului adjunct de Externe, Alexander Grușko. Serghei Lavrov, șeful diplomației ruse, a ținut un discurs cu acea ocazie.
Potrivbit BBC, Liukșin și alții ca el și-au desfășurat campania de sabotaj și provocare de la distanță, prin intermediul rețelelor sociale și al aplicației de mesagerie Telegram.
Ei au înființat grupuri online care revendicau apartenența la extrema dreapta sau care pretindeau a fi musulmane.
Aceste comunități virtuale au fost utilizate apoi pentru organizarea unor acte de vandalism în Regatul Unit și pentru alimentarea dezbinării și fricii.
Conturile administrate din Rusia au răspândit minciuni despre motivul atacurilor incendiare împotriva lui Keir Starmer, iar acestea au fost distribuite ulterior de persoane precum activistul de extremă dreapta anti-islam Tommy Robinson.
"Respingem orice încercare de a asocia Rusia sau Ministerul său de Externe cu activități ilegale", a reacționat Ambasada Rusiei la investigația BBC.
Reprezentanța diplomatică a adăugat că "Rusia nu reprezintă nicio amenințare pentru Regatul Unit sau pentru cetățenii săi și nu are intenții agresive față de Marea Britanie".
Diplomatul Liukșin nu a răspuns întrebărilor BBC, însă la câteva ore după ce a fost contactat de jurnaliștii postului britanic, un canal de propagandă online numit " Telegram Radio Southport", cu care investigația îl asociase, a dispărut.
Incendiatorii, recrutați într-un grup online pentru ucraineni în căutare de muncă
Ucraineanul Roman Lavrînovîci și cetățeanul român de origine ucraineană Stanislav Carpiuc, în vârstă de 27 de ani, au fost găsiți vinovați de Tribunalul Old Bailey din Londra pentru conspirație în vederea provocării unui incendiu, prin atacarea unor proprietăți asociate cu prim-ministrul Keir Starmer.
Un al treilea bărbat, Petro Pocinok, în vârstă de 35 de ani, a fost achitat de acuzația de conspirație în vederea incendierii.
Pronunţarea sentinţelor va avea loc vineri.
În luna mai 2025, poliţia din Londra a fost chemată la incendii declanşate la o casă din nordul metropolei, legată de Starmer, la o altă proprietate din apropiere unde prim-ministrul locuise anterior, şi la un automobil Toyota ce aparţinuse în trecut liderului laburist britanic.
Primul atac a avut loc asupra mașinii Toyota și s-a desfășurat în nordul Londrei.
Au urmat alte celelalte două atacuri: unul, la intrarea în blocul unde locuise anterior Starmer, și altul la intrarea în locuința politicianului, închiriată cumnatei sale după mutarea la reședința oficială din Downing Street nr. 10.
Procesul celor trei bărbați a fost unul neobișnuit, în principal pentru că adevăratul coordonator al întregii operațiuni nu a fost niciodată identificat public.
Cazul s-a concentrat strict pe motivul financiar.
Identitatea, legăturile și motivele coordonatorului anonim care îi oferea bani lui Lavrînovîci pentru atacuri au fost evitate în mod deliberat.
În instanță, coordonatorul a fost numit "EL Money", așa cum era salvat în telefonul lui Lavrînovîci.
Pe Telegram însă, acesta folosea doar inițialele "E.L.".
Prin această aplicație, E.L. l-a recrutat pe Lavrînovîci într-un grup online de ucraineni din Londra care își căutau de muncă.
Recrutați pentru bani și "gloria națiunii"
Pornind de la această conexiune aparent banală, Lavrînovîci a primit sarcini din ce în ce mai grave din punct de vedere penal: de la lipirea de afișe și pictarea zidurilor cu graffiti până la incendieri.
Lavrînovîci știa că face ceva ilegal, dar a continuat, sperând să câștige bani.
Instanța de judecată a examinat doar un număr limitat de mesaje de la E.L., toate trimise lui Lavrînovîci și Carpiuc.
Acestea arătau că E.L. scria într-o rusă corectă și într-o ucraineană mult mai slabă.
BBC menționează că a reușit să documenteze activitățile mai ample ale lui E.L. folosind instrumente de investigație din surse deschise.
Ideologia și obiectivele sale nu au fost niciun moment ascunse.
Mesaje ale contului E.L. distribuite în diverse canale Telegram îl arată glorificându-i pe Putin și Rusia, acuzând poporul ucrainean și promovând narativele Kremlinului.
"Este evident că Putin este liderul rasei albe", a scris el într-un chat.
Contul său a publicat, de asemenea, anunțuri în grupurile de muncă pentru ucraineni, prin care erau căutați "pictori de graffiti" în Londra.
În alte grupuri, E.L. folosea însă termeni ruși ofensatori la adresa ucrainenilor.
Administratorul contului a instigat la atacuri împotriva centrelor de recrutare militară din Ucraina.
De asemenea, a spus că persoanele favorabile "rasei albe slave" ar trebui să se alăture "adevăratei A Treia Rome", o referire la teoria că Rusia este succesoarea Imperiului Roman.
"Lucrați pentru gloria națiunii ca să vă sfidați dușmanii", spunea unul dintre mesaje, în care se oferau 1.000 de dolari (echivalentul a 749 de lire sterline) și cetățenie rusă drept recompensă pentru atacuri incendiare.
EL a oferit indicii despre identitatea sa, promițând unor ruși din alte grupuri Telegram acces la documente NATO și CIA.
"Tatăl meu îmi dezvăluie o parte din ele. Nu degeaba a mers în Europa", a scris el.
Sloganul grupului înființat de ruși: "Acesta este război"
În timpul procesului celor trei atacatori, nu s-a explicat ce promovau, de fapt, afișele pe care Lavrînovîci le lipise la ordinul lui EL.
E vorba despre un presupus grup de extremă dreapta numit "Direct Action UK".
Această facțiune încerca să pară o inițiativă britanică autentică însă, potrivit BBC, Direct Action a fost creat online de agenți ruși pentru a provoca dezbinare în rândul populației din Regatul Unit.
Mesajele publicate în grup aveau fusul orar al Moscovei, foloseau caractere chirilice și plasau simbolul lirei sterline la sfârșitul sumelor, așa cum se obișnuiește în limba rusă, nu la început, .
Conturile implicate în administrarea Direct Action, în special cel al lui E.L., utilizau și alte canale pentru promovarea obiectivelor politice ale Rusiei și comunicau în limba rusă.
Direct Action a apărut online pentru prima dată în toamna anului 2024, după revoltele izbucnite în urma crimelor de la Southport, iar propaganda grupului a exploatat imagini din acele tulburări.
Canalele sale de social media, promovate prin afișele lipite de Lavrînovîci, conțineau videoclipuri care îl prezentau pe premierul Starmer drept trădător, promovau ura față de musulmani și ofereau bani pentru acte de violență și incendiere, inclusiv atacuri asupra moscheilor și poliției.
Direct Action îl glorifica, de asemenea, pe Tommy Robinson.
"Acesta este război", spunea unul dintre sloganurile grupului.
Direct Action, facțiunea manipulată de ruși, a reușit să instige la atacuri reale în Regatul Unit
Deși Direct Action este o creație artificială promovată de ruși, a reușit să provoace atacuri reale.
La Londra, șase moschei și o școală islamică au fost vandalizate anul trecut după ce grupul a oferit plăți pentru graffiti islamofobe.
Sloganuri precum "remigrație" (inversarea migrației, cu întoarcerea imigranților în țara de origine n.r.) și "Opriți Islamul" au fost pictate pe moschei, din Croydon, în sudul capitalei, până în Leyton, în est.
Direct Action a transformat imaginile acestor acte de vandalism în videoclipuri agresive pe rețelele sociale.
În dimineața de după vandalizarea unei moschei și a unei școli primare din Leyton, E.L. a publicat un anunț aparent inocent într-un grup de ucraineni care căutau de lucru în Londra: "Job part-time astăzi! Zona Leyton. Trebuie să fotografiați două clădiri".
Imaginile urmau să fie folosite în acțiuni de propagandă online.
Potrivit celor consemnate în instanță, când Roman Lavrînovîci a executat misiuni pentru E.L., a făcut-o pentru bani, nu pentru că ar fi împărtășit ideologia grupului.
Fluturași cu mesaje menite să propage ura
Înainte ca E.L. să înceapă să coordoneze grupuri false de extremă dreapta, administratorul contului contribuise la crearea unei organizații islamice fictive numite Takbir Foundation.
BBC a aflat că numele de utilizator al contului său Telegram purtase anterior numele acestei fundații.
Fundația încerca să recruteze musulmani pentru a desena "graffiti sfinte" în Regatul Unit.
Scopul real era însă provocarea reacției extremei drepte prin astfel de acte de vandalism.
Conturi Telegram care pretindeau că aparțin unor musulmani devotați au trecut ulterior fără probleme la promovarea unei agende agresiv anti-islamice prin intermediul Direct Action.
Așa cum Direct Action avea să plătească ulterior persoane care nu erau extremiști de dreapta, Takbir Foundation a oferit bani unor persoane care nu erau musulmane pentru a realiza graffiti cu mesaje islamice.
BBC a identificat doi "artiști de graffiti" din Bristol care au răspuns separat unui anunț publicat pe Facebook de un cont fals numit "Michael John". Acesta oferea "o oportunitate plătită cu un buget generos", fără nicio referire la islam.
Ambilor li s-a cerut să picteze în limba arabă declarația de credință islamică, Șahada, pe clădirea unui fost magazin Debenhams din centrul orașului.
Unuia dintre ei i s-a cerut și să vopsească pe sediul unui club conservator un verset din Coran despre "lucrarea diavolului".
Cei doi au primit de la recrutor imagini ale clădirilor, cu zonele exacte evidențiate pentru aplicarea de graffiti.
Aceeași metodă era folosită și de E.L. atunci când trimitea imagini ale moscheilor ce urmau să fie vandalizate cu mesaje islamofobe.
Cei doi artiști au primit ofertele de plată din partea Takbir Foundation, însă au refuzat, considerând că e vorba de acțiuni ilegale.
Minciunile Rusiei, preluate de Tommy Robinson
Una dintre minciunile răspândite de conturile din Rusia a devenit deosebit de cunoscută: aceea că cei trei suspecți arestați ar fi fost lucrători sexuali, iar incendiile ar fi avut la bază un scandal cu motivații sexuale personale.
Această teorie falsă a fost demontată în instanță. Suspecții nu îl cunoșteau personal pe prim-ministru și nu erau lucrători sexuali.
Cu toate acestea, minciuna a fost preluată de Tommy Robinson, extremistul promovat anterior de Direct Action, falsa mișcare de extremă dreapta instrumentată de E.L..
Robinson, al cărui nume real este Stephen Yaxley-Lennon, a susținut pe platforma X că Sir Keir Starmer întreținea relații sexuale cu lucrători sexuali ucraineni de sex masculin și a publicat o imagine contrafăcută, în care prim-ministrul apărea alături de suspecți.
Kirill Dmitriev, reprezentant special al președintelui Putin, a redistribuit unul dintre mesajele sale referitoare la caz.
Recrutarea de ucraineni, privilegiată de Moscova pentru a compromite Kievul
Atacurile asupra locuinței și proprietăților premierului britanic se înscriu într-un tipar mai larg al valului de sabotaje susținute de Rusia care a afectat Europa în ultimii cinci ani, vizând Ucraina și aliații săi.
Printre acțiuni se numără explozii pe linii feroviare și dispozitive incendiare plasate în avioane cu destinația Regatul Unit.
Rusia recrutează persoane care acționează ca "intermediari", oferindu-le bani pentru acte de violență, sabotaj și spionaj.
Pot exista mai multe niveluri de intermediari, ceea ce face mai ușoară negarea implicării de către Rusia.
În interiorul Rusiei, mai multe organizații desfășoară astfel de operațiuni fără a fi, toate, în mod oficial, parte a aparatului de stat.
Ucrainenii sunt frecvent ținta tentativelor de recrutare pentru operațiuni de sabotaj în întreaga Europă.
Poliția Națională de la Kiev a declarat că, într-o rețea rusească recent descoperită, care pregătea acte de sabotaj în 11 țări, inclusiv Regatul Unit, o treime dintre participanți erau ucraineni.
"Pentru ruși este mai ușor în acest fel, deoarece compromite imaginea Ucrainei în ochii partenerilor și ai statelor europene", a declarat Vitalii Sova, investigator principal în ancheta efectuată de Kiev.
Cel mai adesea, recrutorii vizează candidații în funcție de vârstă, nu de naționalitate.
Prin intermediul rețelelor sociale, tinerilor li se oferă "bani făcuți ușor"pentru infracțiuni, prezentate adesea drept sarcini inofensive.
Ulterior, dacă încep să refuze activități mai grave, sunt șantajați.
Pedepsele vor fi pronunțate vineri --