Antena 3 CNN › Externe › Bruxelles-ul refuză să dea bani în plus pentru apărarea antidrone pe flancul estic. Ce soluție le-a propus statelor baltice

Bruxelles-ul refuză să dea bani în plus pentru apărarea antidrone pe flancul estic. Ce soluție le-a propus statelor baltice

George Forcoş
1 minut de citit Publicat la 13:17 30 Oct 2026 Modificat la 13:17 30 Oct 2026
Miniștrii din Estonia, Letonia și Lituania au transmis solicitarea la sfârșitul lunii septembrie. Sursă foto: Getty Images

Comisia Europeană a respins solicitarea miniștrilor apărării din statele baltice de a acorda un sprijin suplimentar de 500 de milioane de euro pentru apărarea împotriva dronelor pe flancul estic, sugerându-le, în schimb, să împrumute banii, potrivit ERR News.

Miniștrii din Estonia, Letonia și Lituania au transmis solicitarea la sfârșitul lunii septembrie.

Scrisoarea a fost clasificată, însă ministrul lituanian al Apărării, Robertas Kaunas, a declarat pentru postul public de televiziune LRT din Lituania că statele baltice doreau să combine tehnologiile de detectare a dronelor, inteligența artificială și interceptarea acestora într-un sistem integrat de apărare aeriană.

Cu toate acestea, comisarul european pentru apărare și spațiu, Andrius Kubilius, a declarat miercuri pentru LRT că Executivul comunitar a transmis un răspuns, dar nu poate oferi finanțarea suplimentară solicitată de statele baltice.

„O posibilitate în acest moment este să se recurgă la finanțare suplimentară prin intermediul instrumentului SAFE. Vom anunța în viitorul apropiat o nouă rundă de solicitări, deoarece după prima rundă au rămas 21 de miliarde de euro”, a declarat Kubilius.

Instrumentul „Acțiunea pentru securitatea Europei” (SAFE) a fost lansat anul trecut și pune la dispoziție împrumuturi în condiții avantajoase în valoare de 150 de miliarde de euro pentru achiziții de echipamente de apărare în întreaga Uniune Europeană.

Solicitarea unei finanțări suplimentare a venit în contextul în care cresc îngrijorările privind flancul estic al NATO. Polonia și Lituania lucrează la un plan internațional pentru evacuarea civililor în cazul unei crize majore sau al unei amenințări militare. Dacă va fi nevoie, planul ar permite evacuarea unei părți a populației din Lituania, Letonia și Estonia peste granița cu Polonia, scrie Euronews.

Vilmantas Vitkauskas, șeful Centrului Național pentru Managementul Crizelor din Lituania, a anunțat că lucrările au început deja, iar reprezentanții Lituaniei și Poloniei analizează procedurile, logistica și capacitatea infrastructurii.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole