Antena 3 CNN Actualitate Social Ce note a luat poliţistul Marian Godină la Bac. ”Pe atunci nu se făceau petiții”

Ce note a luat poliţistul Marian Godină la Bac. ”Pe atunci nu se făceau petiții”

de M.Z.    |   

Poliţistul Marian Godină, cunoscut pentru umorul cu care tratează situaţii dintre cele mai serioase, a publicat, pe pagina lui de Facebook, notele pe care le-a obţinut la Bacalaureat.

În stilul său caracteristic, poliţistul le-a mărturisit prietenilor virtuali că ar fi putut obţine o notă mai mare la Bacalaureat, dacă i s-ar fi permis să facă o petiţie pe internet, făcând aluzie la petiţia prin care elevii care au dat examenul anul acesta cer ca romanul Moromeţii să fie încadrat la „interbelic”, deşi a fost publicat după Al Doilea Război Mondial.

„Unul dintre subiectele de la Limba şi literatura română, care mi-a picat la bac şi care valora 0.20 puncte, a fost alegerea formei corecte de plural a substantivului „poem”. Poeme sau poemuri? Din păcate, am ales „poemuri”. Partea şi mai proastă e că pe atunci nu se făceau petiții online, poate aş fi deschis una prin care să cer acceptarea acestei forme de plural şi aşa luam şi eu zece”, a scris Marian Godină pe Facebook, ataşând şi diploma de Bacalaureat.

Foto: www.facebook.com/godinamarian

Subiecte în articol: Marian Godina politist bac petitie
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Au fost finalizate operațiunile de umplere de pe strada surpată din Slănic