Primăria Municipiului Bucureşti a transmis, vineri, că mobilerul stradal distrus din oraş este recondiţionat în atelierul Administrației Străzilor. "Doar în ultima lună, peste 500 de indicatoare rutiere din circa 200 de locații au fost demontate, curățate, recondiționate și repuse pe străzi", a anunţat instituţia.
"Gardurile ruginite de la Universitate au fost demontate și, pe loc, am pus altele în bună stare", a adăugat Primăria Capitalei.
"Ce facem cu indicatoarele rutiere mâzgălite de graffiti, cu stâlpișorii îndoiți, cu gardurile rupte și ruginite? Nu le aruncăm, nu cumpărăm altele, ci salvăm tot ce se poate.
În atelierul Administrației Străzilor, muncitorii recondiționează, repară și curăță mobilierul stradal. După aceea, îl readuc pe străzi, în alte locații.
Spre exemplu, gardurile ruginite de la Universitate au fost demontate și, pe loc, am pus altele în bună stare. Pe cele vechi le-am adus în atelier, le-am reparat, vopsit și pus în alte zone din Capitală.
Doar în ultima lună, peste 500 de indicatoare rutiere din circa 200 de locații au fost demontate, curățate, recondiționate și repuse pe străzi", a transmis instituţia.
Semne ce circulaţie, mâzgâlite de graffiti
"Vin aici pline de graffiti și abțibilduri. Muncim o oră ca să curățăm ceea ce unii mâzgălesc în câteva secunde”, spun muncitorii din atelier.
Haideți să respectăm munca acestor oameni și să păstrăm. Strada este tot a noastră, a tuturor, a îndemnat Primăria Capitalei.