Antena 3 CNN Life Ce se întâmplă în creierul femeilor care iau contraceptive

Ce se întâmplă în creierul femeilor care iau contraceptive

Pilulele contraceptive au transformat radical viaţa femeilor. Pe lângă protecţia faţă de o sarcină nedorită, anumite tipuri de anticoncepţionale sunt recomandate de medici şi pentru efectul anti-androgenic pe care îl au. Recent, cercetătorii au descoperit că acestea au şi un alt efect nebănuit.

Pastilele contraceptive care blochează receptorii androgenici duc în timp la modificări evidente, structurale, în creierul femeilor care le folosesc.

Un studiu a demonstrat că femeile care folosesc aceste contraceptive orale au mai multă materie cenuşie în anumite regiuni cerebrale, comparativ cu femeile care nu folsesc aceste pastile.

Cercetarea a fost realizată de o echipă de la Universitatea din Salzberg. La studiu au luat parte 60 de femei, dintre care 20 nu foloseau contraceptive, 18 luau pastile cu hormoni androgenici şi 22 luau pastile cu hormoni anti-androgenici.

Scanările realizate la RMN au arătat că femeile care utilizau pilule anti-androgenice aveau mai multă materie cenuşie în anumite regiuni din creier, comparativ cu femeile care aveau un ciclu menstrual natural.

În schimb, femeile care luau pastile cu hormoni androgenici aveau mai puţină materie cenuşie, comparativ cu grupul de control.

TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Produsul tradițional preferat de români care nu va mai avea același gust