Antena 3 CNN Externe Cea mai mare economie din Europa vrea să blocheze bugetul record propus pentru UE: E inacceptabil în acest moment

Cea mai mare economie din Europa vrea să blocheze bugetul record propus pentru UE: E inacceptabil în acest moment

G.M.
1 minut de citit Publicat la 07:55 17 Iul 2025 Modificat la 07:55 17 Iul 2025
Comisia Europeană a propus un buget pentru perioada 2028-2034, de 2.000 de miliarde de euro. Pentru ca bugetul să intre în vigoare din 2027, el trebuie aprobat de Parlamentul European și de guvernele celor 27 de state-membre. FOTO Hepta

Guvernul german a anunţat că se va opune creşterii bugetului european pentru ciclul 2028-2034, stabilit la 2.000 de miliarde de euro, propusă miercuri de preşedinta Comisiei, Ursula von der Leyen.

"O creştere substanţială a bugetului UE este inacceptabilă într-un moment în care toate statele membre depun eforturi considerabile pentru a-şi consolida bugetele naţionale. Acesta este motivul pentru care nu vom putea accepta propunerea Comisiei", a declarat miercuri seară, într-un scurt comunicat, purtătorul de cuvânt al guvernului, Stefan Kornelius.

"De asemenea, nu vom susţine impozitarea suplimentară a companiilor propusă de Comisia Europeană", a adăugat el, citat de Agerpres.

Unul dintre noile mijloace de finanţare propuse miercuri de Comisie este o taxă pe marile companii europene cu o cifră de afaceri netă anuală de peste 100 de milioane de euro.

"Trebuie să păstrăm abordarea reformistă a Comisiei şi orientarea bugetului spre noi priorităţi", această abordare este "cea bună pentru a face Europa puternică pentru viitor", a subliniat Kornelius.

Comisia Europeană a dezvăluit miercuri propunerea sa de buget pentru perioada 2028-2034, stabilită la 2.000 de miliarde de euro, cu mijloace suplimentare pentru competitivitate şi apărare. 

Potrivit Ursulei von der Leyen, acesta este "cel mai ambiţios buget european propus vreodată", marcând începutul a doi ani de negocieri adesea dificile între europeni.

Bugetul include mai ales până la 100 de miliarde de euro pentru reconstrucţia Ucrainei devastate de război şi prevede o revizuire a subvenţiilor agricole masive din cadrul Politicii Agricole Comune (PAC).

Pentru ca bugetul să intre în vigoare din 2027, el trebuie aprobat de Parlamentul European și de guvernele celor 27 de state-membre.

Va fi un proces dificil pentru Von der Leyen – pe lângă rezervele Germaniei și Franța, a doua cea mai mare economie a blocului, e puțin dispusă să-și crească contribuțiile în contextul unui deficit tot mai mare și unei datorii publice în expansiune.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole