Antena 3 CNN Life Sănătate Cei cinci piloni pentru o viață mai lungă, dezvăluiți de experții internaționali la Longevity Expo Forum Fest 2025

Cei cinci piloni pentru o viață mai lungă, dezvăluiți de experții internaționali la Longevity Expo Forum Fest 2025

Laura Dinu
2 minute de citit Publicat la 16:40 11 Noi 2025 Modificat la 16:40 11 Noi 2025
Experții vorbesc despre importanța politicilor publice care pot sprijini extinderea vieții active a populației. Foto: Antena 3 CNN

Astăzi, mai mult ca oricând, sănătatea a devenit o prioritate globală, iar România se aliniază marilor tendinţe internaţionale printr-un eveniment unic: Longevity Expo Forum Fest, ajuns la cea de-a treia ediţie. Timp de trei zile, Biblioteca Naţională a României devine centrul unei mişcări care reuneşte ştiinţa, tehnologia şi wellness-ul într-un dialog dedicat longevităţii și creșterii calității vieții.

Experți renumiți vorbesc nu doar despre știință, ci și despre importanța politicilor publice care pot sprijini extinderea vieții active a populației, într-un context în care îmbătrânirea demografică devine o provocare globală.

Cum putem preveni procesul de îmbătrânire?

„Începem să prevenim procesul de îmbătrânire pur și simplu stabilind acest obiectiv. Dacă oamenii reprimă gândul despre îmbătrânire, dacă nu se gândesc că îmbătrânim și că vom avea boli asociate vârstei, atunci nici nu vom începe să ne gândim la prevenție. Așadar, înainte de toate, trebuie să ne stabilim scopul.

De aceea, această conferință este atât de importantă pentru a crește conștientizarea asupra subiectului îmbătrânirii, pentru a motiva oamenii în această direcție, iar apoi ne gândim la soluții. Este vorba despre stil de viață, despre știință, dar totul începe cu stabilirea unui scop general și cu motivația oamenilor”, a declarat Ilia Stambler, fondator al Alianței Internaționale Științifice pentru Longevitate și președinte al Mișcării Vet Tech pentru Longevitate și Calitatea Vieții din Israel.

Care sunt primii pași pentru a trăi mai mult și mai sănătos?

„Deja știm toate aceste lucruri, nu trebuie să mă întrebați pe mine. Știm că trebuie să mâncăm bine, sănătos, cu moderație. Să facem exerciții fizice. Să avem suficient somn și odihnă. Să avem motivație în viață, să avem scopuri pentru care chiar ne dorim să ne prelungim viața.

Dar, în plus, al cincilea element este progresul științei. Există soluții pe care încă nu le avem și pentru care trebuie să dezvoltăm știința, cum ar fi întinerirea epigenetică, stabilizarea ADN-ului. Nu putem explica acum toate detaliile, dar acestea sunt cele cinci componente: cele patru elemente ale unui stil de viață sănătos și a cincea componentă, avansul științei. Așa vom reuși”, a explicat Stambler.

Care este rolul implicării publice și al politicilor pentru longevitate sănătoasă?

„Acest lucru este foarte important. Nu este vorba doar despre știință, acest subiect ne privește pe toți, pe fiecare persoană în parte. De aceea, este important să creștem gradul de conștientizare publică. Este important să obținem sprijinul publicului, pentru că dacă publicul nu susține știința, chiar dacă am avea soluția mâine, oamenii nu ar folosi-o.

Mai întâi trebuie să motivăm oamenii să fie interesați și să susțină știința. Acesta este rolul sprijinului public și al politicilor. Pentru că, încă o dată, trebuie să obținem finanțare pentru cercetare. Trebuie să oferim educație pentru cercetare. Toate acestea sunt sarcini care nu țin strict de știință, ci sunt sarcini publice, sociale. Este o cerință publică pe care trebuie să o promovăm”, a concluzionat Ilia Stambler.

Citește mai multe din Sănătate
» Citește mai multe din Sănătate
TOP articole