Povestea unuia dintre cei mai vechi ghețari observați vreodată se apropie de final. După aproape patru decenii de plutire prin oceane, gigantul de gheață cunoscut sub numele A23a se destramă rapid și ar putea dispărea complet în doar câteva săptămâni, scrie BBC.
La un moment dat, A23a era considerat cel mai mare aisberg de pe planetă, având o suprafață de peste două ori mai mare decât Londra. În ultimul an însă, colosul de gheață s-a fragmentat, s-a topit și s-a rupt în bucăți tot mai mici.
Astăzi, resturile sale plutesc departe de Antarctica, în ape mult mai calde, care accelerează procesul de topire. Cercetătorii spun că aisbergul se află practic în ultimele sale momente.
Toate aisbergurile se topesc în cele din urmă, însă modul în care A23a s-a destrămat a atras atenția oamenilor de știință. Ei speră să înțeleagă astfel cum ar putea reacționa alte zone ale Antarcticii pe măsură ce clima globală se încălzește.
Profesorul Mike Meredith, de la British Antarctic Survey din Cambridge, spune că drumul acestui aisberg a fost cu adevărat remarcabil. „A fost o călătorie extraordinară, dar acum se apropie clar de final”, explică el.
Cum a început totul
Pentru a înțelege povestea lui A23a trebuie să ne întoarcem în anul 1986. În acea perioadă, lumea era marcată de evenimente precum explozia reactorului nuclear de la Cernobîl sau Cupa Mondială de fotbal din Mexic.
În același timp, departe de ochii lumii, în Antarctica, platforma de gheață Filchner trecea printr-o schimbare majoră. Din această masă uriașă de gheață s-a desprins un aisberg imens, A23a, cu o suprafață de aproximativ 4.000 de kilometri pătrați.
La scurt timp după desprindere, aisbergul s-a blocat în sedimentele de pe fundul Mării Weddell, unde a rămas practic imobilizat timp de peste 30 de ani. Abia în 2020 cercetătorii au observat că gigantul de gheață a început din nou să se deplaseze.
Astăzi, A23a este considerat cel mai vechi aisberg monitorizat prin satelit.
Christopher Shuman, cercetător american specializat în studierea ghețarilor, spune că urmărirea traseului său a fost ca un serial plin de suspans: „Nu știai niciodată ce se va întâmpla în episodul următor”.
De la colos uriaș la resturi de gheață
Chiar și după aproape 40 de ani, A23a rămânea impresionant. La începutul lui 2025, aisbergul era atât de mare încât, dacă ar fi fost plasat în Canalul Mânecii, aproape ar fi acoperit distanța dintre Insula Wight și coasta Franței.
Astăzi, dimensiunea sa a scăzut dramatic. În prima jumătate a anului 2025, aisbergul a pierdut aproximativ un sfert din suprafață. Bucăți masive s-au desprins, iar apa oceanului a continuat să erodeze marginile și baza blocului de gheață.
Până la mijlocul anului, A23a nu mai era cel mai mare aisberg din lume, însă încă rămânea un gigant.
Momentul în care aisbergul a început să se destrame
În lunile august și septembrie, A23a a ajuns deasupra unei formațiuni submarine din Atlanticul de Sud numită North-west Georgia Rise, aflată la aproximativ 1.500 de kilometri est de Insulele Falkland.
Aici, aisbergul a început să se rotească timp de câteva săptămâni într-un curent circular al oceanului. Forțele mecanice, combinate cu slăbirea structurii gheții din cauza apei calde, au dus la apariția unor rupturi majore.
Mai multe aisberguri mari s-au desprins din blocul principal, primind propriile denumiri: A23g, A23h și A23i.
Topirea accelerată
La sfârșitul lunii decembrie, în plină vară în emisfera sudică, procesul de topire s-a intensificat. Pe suprafața aisbergului au apărut lacuri de apă topită de culoare albastru intens.
Aceste acumulări de apă au început să pătrundă în fisurile existente și să le lărgească. Fenomenul, cunoscut de specialiști drept hidrofracturare, poate provoca rupturi rapide ale gheții.
Apa infiltrată acționează ca o pană care deschide crăpăturile și duce la desprinderea unor bucăți mari de gheață.
Un laborator natural pentru cercetători
Prăbușirea unui aisberg atât de mare nu este neapărat un rezultat direct al schimbărilor climatice. Astfel de procese au loc în mod natural. Totuși, în anumite zone ale Antarcticii aisbergurile se desprind astăzi mai repede decât se poate reface gheața.
De aceea, oamenii de știință urmăresc cu atenție evoluția lui A23a. Aisbergurile pot funcționa ca laboratoare naturale plutitoare, oferind indicii despre modul în care platformele de gheață ale Antarcticii ar putea reacționa la încălzirea oceanelor.
Aceste platforme sunt esențiale pentru stabilitatea calotei glaciare antarctice și joacă un rol important în evoluția nivelului mărilor.
Ultimul drum al aisbergului
În ultimele săptămâni, resturile lui A23a au fost purtate de curenții oceanici spre nord-est, parcurgând peste 700 de kilometri într-un timp foarte scurt.
Acolo, temperatura apei ajunge aproape la 10°C, o valoare extrem de ridicată pentru gheață.
Christopher Shuman compară situația cu un cub de gheață într-un pahar: „Când ajunge în apă caldă, nu durează mult până dispare”.
Imaginile recente din satelit arată noi fracturi și semne clare că aisbergul se destramă rapid.
Sfârșitul este aproape
În prezent, A23a are aproximativ 180 de kilometri pătrați, o fracțiune din dimensiunea sa inițială.
Cercetătorii spun că atunci când suprafața va scădea sub 70 de kilometri pătrați, aisbergul nu va mai fi monitorizat oficial.
Potrivit profesorului Adrian Luckman, acest moment nu este departe.
„Este foarte probabil ca în câteva săptămâni să nu mai rămână nicio urmă a acestui aisberg”, spune el.