Antena 3 CNN Externe Mapamond China a descoperit zăcăminte de petrol și gaze cu rezerve estimate de o sută de milioane de tone

China a descoperit zăcăminte de petrol și gaze cu rezerve estimate de o sută de milioane de tone

Mia Lungu
1 minut de citit Publicat la 11:11 29 Apr 2026 Modificat la 11:11 29 Apr 2026
Câmp de petrol cu instalații de forare. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursa foto: Getty Images

Ministerul Resurselor Naturale din China a anunțat, marţi, descoperirea mai multor câmpuri de petrol şi gaze, de dimensiuni mari şi medii, care ar avea rezerve de ţiţei de peste o sută de milioane de tone, relatează miercuri EFE, potrivit Agerpres.

În cadrul unei noi strategii de promovare a explorării mineralelor, un purtător de cuvânt al ministerului a prezentat descoperirea a 225 de câmpuri în Tarim (nord-vest), Ordos (nord) şi golful Bohai (nord-est), potrivit presei locale.

De la începutul acestei noi strategii, China a acordat prioritate petrolului şi gazelor cu o investiţie totală de aproape 450 de miliarde de yuani (aproximativ 58 de miliarde de euro), a relatat presa chineză.

Printre descoperiri se numără 13 zăcăminte petroliere cu rezerve de peste o sută de milioane de tone şi 26 de zăcăminte de gaze cu rezerve de peste o sută de miliarde de metri cubi.

China a dezvoltat prima sondă de explorare de până la 10.000 de metri adâncime

Ministerul Resurselor Naturale chinez a evidenţiat, de asemenea, progresele în explorarea în profunzime, atât pe uscat, cât şi pe mare.

În domeniul terestru, China a dezvoltat prima sondă de explorare de până la 10.000 de metri adâncime, denumită „Deep Earth Tak 1”, care a permis detectarea petrolului la mare adâncime.

În paralel, în domeniul marin, zăcământul de gaze în ape foarte adânci „Deep Sea One” a intrat în faza de producţie, ceea ce, potrivit autorităţilor, plasează ţara printre cele mai avansate din lume în explorarea şi exploatarea hidrocarburilor în ape adânci.

Conform aceleaşi surse, resursele de petrol şi gaze sunt „cruciale” pentru economia naţională, bunăstarea populaţiei şi securitatea energetică a Chinei.

Anunţul survine în contextul tensiunilor dintre Statele Unite şi Israel cu Iranul, care au dus la scumpirea combustibililor în China şi au obligat autorităţile să intervină temporar asupra preţurilor.

Marţi, conducerea Partidului Comunist Chinez a făcut apel la „îmbunătăţirea securităţii energetice şi a resurselor” în faţa impactului pe care această escaladare l-a avut asupra creşterii preţurilor la petrol şi gaze.

Citește mai multe din Mapamond
» Citește mai multe din Mapamond
TOP articole