Antena 3 CNN Externe China înăsprește restricțiile asupra exporturilor de minerale rare. Cel puțin o companie europeană a pierdut „milioane de euro”

China înăsprește restricțiile asupra exporturilor de minerale rare. Cel puțin o companie europeană a pierdut „milioane de euro”

A.O.
3 minute de citit Publicat la 11:00 20 Sep 2025 Modificat la 11:12 20 Sep 2025
Pământurile rare, un grup de 17 metale și minerale, sunt esențiale pentru producerea dispozitivelor moderne – smartphone-uri, mașini electrice, turbine eoliene sau scanner RMN. Foto: Getty Images

Beijingul îngreunează accesul companiilor străine la mineralele rare, critice în dezvoltarea unor tehnologii, potrivit Camerei Europene de Comerț în China, scrie CNBC. Din acest motiv, cel puțin o companie europeană a pierdut „milioane de euro”, a transmis organizația. Uniunea Europeană a importat anul trecut aproape jumătate din necesarul său de minerale rare din China, dar națiunea e tot mai strictă cu licențele de export și cere inclusiv dovezi că materialele nu sunt folosite în scopuri militare

Camera Europeană de Comerț din China nu a dat numele companiei afectate, dar a spus că nici alte state membre nu înțeleg cum se desfășoară procedurile pentru accesarea mineralelor.

Pământurile rare, un grup de 17 metale și minerale, sunt esențiale pentru producerea dispozitivelor moderne – smartphone-uri, mașini electrice, turbine eoliene sau scanner RMN.

China controlează 70% din producția globală

China a controlat peste 69% din producția globală de minerale rare în 2024 și aproape o jumătate din rezervele mondiale, potrivit Serviciului Geologic al SUA. 

Beijingul folosește acest control ca un atu care îi dă un avantaj în negocierile comerciale cu Statele Unite și cu alți parteneri. Anul trecut, China a înăsprit restricțiile privind exportul de minerale rare, chiar cerând dovezi că acestea nu vor fi folosite în scopuri militare. China a început să emită licențe unice de export după un armistițiu comercial cu SUA în luna mai. 

Un purtător de cuvânt pentru producătorul auto Volkswagen a spus că „aprovizionarea cu piese care conțin minerale rare este stabilă și nu experimentăm lipsuri. Furnizorii noștri lucrează continuu cu subcontractorii lor pentru a obține licențele de export necesare.”

Dar Camera Europeană de Comerț din China a spus că, după o creștere a aprobărilor în iunie și iulie, membrii au raportat tot mai multe dificultăți în obținerea licențelor de export. Camera a subliniat și că aceste licențe nu garantează acces constant la pământurile rare, sporind incertitudinea pentru afaceri.

Uniunea Europeană a importat anul trecut aproape jumătate din mineralele rare de care are nevoie din China, urmate de cele din Rusia și Malaezia, potrivit blocului comunitar, scrie CNBC. 

Restricțile tot mai mari privind accesul la minerale rare reprezintă cea mai recentă provocare pentru companiile internaționale prinse în tensiunile comerciale cu China.

Încrederea companiilor străine în China a scăzut de la pandemia de Covid, când liniile de aprovizionare au fost perturbare. Economia chineză a rămas lentă și este trasă în jos de o stagnare a pieței imobiliare și de supraproducția din sectoarele industriale.

Camera Americană de Comerț de la Shanghai a precizat, săptămâna trecută, că un sondaj printre membrii săi, între mai și iunie, a arătat că încrederea companiilor privind următorii cinci ani a atins un nou minim.

Studiul a mai arătat că aproape jumătate dintre respondenți, cel mai ridicat nivel înregistrat, și-au redirecționat investițiile planificate pentru China către alte regiuni, în special Asia de Sud-Est.

Companiile europene și american au avertizat că cel de-al treilea trimestru va fi afectat de o penuri de minerale rare, care vor veni peste perturbările de producție de la începutul acestui an.

Camera Europeană de Comerț din China a transmis că va avea o întâlnire cu reprezentanți ai Uniunii Europene săptămâna viitoare la Bruxelles pentru a-i informa asupra situației în care se află mediul de afaceri. 

China își pregătește planul cincinal

Totodată, miercuri, a publicat raportul său anual în care a inclus mai multe recomandări pentru China, în contextul pregătirilor pentru următorul plan cincinal. 

Camera a îndemnat Beijingul să ia în considerare modalități de a remedia cauzele fundamentale ale supraproducției și să acorde sectorului privat un rol mai important în industriile majore, precum sănătatea, unde entitățile de stat dețin o influență semnificativă.

Președintele ECCC, Jens Eskelund, a declarat săptămâna aceasta că, în cadrul întâlnirilor recente cu Ministerul Comerțului din China, discuțiile s-au concentrat pe accesul la pământurile rare.

Liderii de vârf ai Chinei urmează să se întâlnească în octombrie pentru a discuta obiectivele de dezvoltare pentru perioada 2026–2030. Beijingul elaborează astfel de planuri la fiecare cinci ani. Actualul, al 14-lea, lansat în 2021, se încheie la sfârșitul acestui an, urmând ca al 15-lea să înceapă anul viitor.

Companiile europene vor urmări cu atenție acea reuniune, deoarece China este al doilea cel mai mare partener comercial de bunuri al UE, cu schimburi comerciale în valoare de 732 miliarde de euro în 2024.

Analizând planuri anterioare precum „Made in China 2025”, președintele Camerei Europene de Comerț din China a declarat: „toate aceste lucruri cu care ne confruntăm acum, într-o mare măsură, sunt de fapt rezultatul unor alegeri de politică. Prin urmare, aceste planuri contează... Ele stabilesc cu siguranță direcția.”

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole