Antena 3 CNN Actualitate Cine era tânărul care a murit în accidentul de autocar de pe A2. Avea doar 23 de ani și îi antrena pe copii: „O pierdere de neînțeles”

Cine era tânărul care a murit în accidentul de autocar de pe A2. Avea doar 23 de ani și îi antrena pe copii: „O pierdere de neînțeles”

Bianca Chirilă
1 minut de citit Publicat la 16:02 23 Iun 2025 Modificat la 16:02 23 Iun 2025
Marius Coman avea 23 de ani. FOTO: Facebook/ Federatia Romana de Baschet

Pasagerul care a murit în accidentul de duminică de pe Autostrada Soarelui era un tânăr antrenor al echipei ASC Baschet Star Oradea. Federația Română de Baschet a anunțat că „a decis să instituie marți zi de doliu în întreaga comunitate a baschetului românesc”.

Potrivit Federației Române de Baschet, victima este Marius Coman, un tânăr în vârstă de 23 de ani, care era antrenorul de copii și juniori al echipei ASC Baschet Star Oradea. El făcea deplasarea către Costinești, pentru Competiția Sportivă Națională de BabyBasche, și ocupa un loc în partea din față a autocarului în momentul producerii accidentului, potrivit golazo.ro.

„Federația Română de Baschet își pleacă fruntea în fața unei pierderi de neînțeles.

Tânărul antrenor Marius Coman nu a mai ajuns acolo unde visa: printre copii, pe terenul de joc, în inima competiției. A plecat dintre noi pe drumul către Competiția Sportivă Națională de BabyBaschet de la Costinești, locul unde și-ar fi pus sufletul, ca de fiecare dată, pentru a-i îndruma pe cei mici cu dragoste și disciplină.

A plecat un om tânăr, luminat de pasiune, devotament și blândețe. A lăsat în urmă o durere sfâșietoare, o echipă fără glas și o familie greu încercată.

Suntem alături, cu tot ce putem fi, de toți cei implicați în accident: copii, părinți, colegi, antrenori, a transmis Federați, anunțând, totodată, că „a decis să instituie marți zi de doliu în întreaga comunitate a baschetului românesc”.

Autocarul în care se afla antrenorul s-a răsturnat duminică seară pe autostrada A2, în zona kilometrului 50, în localitatea Sărulești, după ce un cauciuc ar fi explodat. În urma accidentului, a fost activat Planul Roșu de Intervenție. 

În autocar erau 28 de persoane, 22 de copii și șase adulți. Șase copii au fost răniți. Un altul, în vârstă de nouă ani, se află în stare gravă la Spitalul „Grigore Alexandrescu”.

Etichete: accident autocar A2
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole