Consiliera pe probleme de Mediu a președintelui Nicușor Dan lansează un mesaj critic la adresa Ministerului Mediului, condus de Diana Buzoianu, în contextul dezbaterilor privind gestionarea populației de urși. Ștefania Simion susține că statul nu face suficient pentru prevenirea conflictelor dintre oameni și animale și acuză lipsa unor date și măsuri clare, în timp ce soluția cotelor de vânătoare este prezentată drept răspuns la o problemă mult mai complexă.
Într-o postare amplă pe Facebook, intitulată "Ursul din pădure, personajul negativ într-o piesă cu finalul scris”, Ștefania Simion critică inclusiv modul în care sunt stabilite efectivele de urși, rolul asociațiilor de vânătoare și lipsa unor măsuri de prevenție. Ea afirmă că Administrația Prezidențială nu a primit încă studiul genetic complet solicitat și pune sub semnul întrebării estimările privind numărul urșilor din România.
Criticile vin în contextul în care Nicușor Dan a trimis la reexaminare în Parlament, proiectul de lege privind metodele de intervenţie imediată pentru prevenirea şi combaterea atacurilor exemplarelor de urs brun asupra persoanelor şi bunurilor acestora.
De asemenea, Diana Buzoianu a declarat, la TVR INFO, că nu există altă soluție pentru urșii care ajung în intravilan și sunt un pericol pentru localnici decât să fie împușcați. Ministra Mediului a adăugat că acești urși sunt „habituați” și nu mai au frica naturală de oameni.
Criticile lansate de consiliera lui Nicușor Dan
Consiliera președintelui critică, de asemenea, ceea ce consideră a fi o abordare centrată pe împușcarea animalelor, în locul unor măsuri precum securizarea deșeurilor, instalarea gardurilor electrice și identificarea exemplarelor care reprezintă cu adevărat un pericol pentru comunități.
"În România se joacă o piesă despre ursul brun. Rolurile sunt simple, iar finalul pare stabilit înainte să înceapă dezbaterea.
Personajul întâi: vânătorul.
El cunoaște muntele, pădurea și, mai nou, dealul și câmpia. Se apropie cu pași repezi de Parcul Cișmigiu - sperăm să fie curat acolo. Cunoaște, desigur, și biologia, statistica și politica publică.
Aleargă pe munte, vede urși și știe câți sunt în România: la munte, la deal, la câmpie, în Cișmigiu și, probabil, în Cotroceni. Observația personală devine recensământ, iar pușca - instrument științific.
Nu mai avem nevoie de identificare genetică, distribuție regională sau intervale de incertitudine. Avem ochi, binoclu și convingeri. Uneori ne ajută și Poliția Locală.
Personajul al doilea: asociația de vânătoare.
Este autoritatea neutră care evaluează efectivele și salvează comunitățile. Faptul că gestionarii fondurilor cinegetice contribuie la estimarea populației, iar ulterior pot beneficia de cotele stabilite inclusiv pe baza propriilor evaluări este un detaliu neinteresant.
Nu discutăm nici despre avalanșa de pachete de vânătoare promovate pe internet, nici despre cine încasează banii și cât ajunge efectiv la bugetul public. Ai de toate: turism, experiență vânătorească și culinară, ghidaj și tarife de sezon. Mărunțișuri. Trecem mai departe".
Ce spune Ștefania Simion despre ONG-urile de mediu
Ștefania Simion a scris inclusiv despre ONG-ul „ecofascist”, precizând că: "În el se găsesc suspect de multe femei: „isterice”, „gospodine ecologiste”, „ursofile” și „idioate utile”. Dacă solicită date, nu cunosc realitatea. Dacă cer prevenție, nu le pasă de oameni. Dacă întreabă unde sunt studiile, sunt manipulate sau plătite de cineva.
Bărbatul cu pușca este realist și competent. Femeia care cere metodologia este sentimentală și suspectă. Dacă nu este în spatele cratiței, este, evident, în spatele tastaturii.
Am întâlnit acest limbaj „finuț” chiar pe pagina mea, unde oamenii s-au mai și abținut. S-a vorbit despre un „genocid” al urșilor, despre împușcarea a 8.000, 10.000 sau chiar a tuturor exemplarelor și despre rezolvarea problemei „în stil albanez”. Și, evident, despre faptul că ar trebui să fiu linșată".
Critici la adresa Ministerului condus de Diana Buzoianu
Consiliera pe probleme de Mediu a președintelui Nicușor Dan critică Ministerul Mediului, susținând că Centrul de îngrijire și reabilitare de la Valea Timișului nu este funcțional și că nu există suficiente informații despre programele de prevenție, sistemele de securizare a deșeurilor și gardurile electrice instalate în teren.
Ștefania Simion mai afirmă că Administrația Prezidențială nu a primit încă studiul genetic complet solicitat Institutului „Marin Drăcea”, deși rezultatele acestuia sunt invocate pentru fundamentarea noii legi privind urșii.
În acest context, ea critică soluția cotelor de vânătoare, despre care spune că este prezentată ca un răspuns simplu la atacuri și pagube, fără să fie demonstrată legătura dintre animalele împușcate și exemplarele care ajung în localități, la stâne sau în gospodării.
De ce președintele nu a promulgat legea
Ştefania Simion spune că președintele nu a interzis intervenția asupra urșilor periculoși și nici aplicarea legislației deja existente. A refuzat doar să accepte uciderea anuală a sute de animale fără date precise, bazate pe dovezi.
"Într-o piesă cu finalul scris, simpla solicitare a dovezilor este tratată drept sabotaj. Și, cu această distribuție, ce ne mai rămâne de făcut?
Urșii își intensifică hrănirea înaintea hibernării. Ar trebui securizate traseele copiilor, platformele de gunoi și gospodăriile. Ar trebui organizate echipele de intervenție și identificați urșii care revin în localități.
Dar prevenția presupune muncă, coordonare și bani. Centrul nu este gata. Gardurile electrice sunt încă o promisiune în multe locuri. Studiul complet nu este public.
Din fericire, suntem o țară de specialiști. Ne plimbăm pe munte, vedem urși și decretăm că România se află sub asalt.
Iar după ce instituțiile au eșuat să prevină, apar salvatorii cu soluția care nu cere infrastructură, transparență sau răbdare: cota și pușca.
- Păi vânați trofee!
- Tocmai astfel protejăm specia. Și aducem bani la buget.
- La bugetul cui?
- Eh, acuma...
Ministerul scapă de întrebări. Inițiatorii devin salvatori. Asociațiile pot valorifica noile cote. Presa primește trafic. Furia publică primește o țintă.
Câștig complet. Mai puțin pentru comunitățile care rămân cu aceleași probleme. Ursul rămâne, evident, cu cel mai puțin. Măcar a murit de glonț, nu de otravă.
Noi vom continua să obținem datele, să cerem transparență și prevenție, să identificăm exemplarele realmente periculoase și să refuzăm transformarea unei specii întregi în țapul ispășitor al tuturor eșecurilor noastre.
Pentru că o societate care se obișnuiește să decidă, din ură și fără dovezi, cine este „prea numeros”, „prea costisitor” sau „nu mai are loc” în România învață o lecție mult mai periculoasă decât pare".