Antena 3 CNN › Actualitate › Locale › Continuă reabilitarea Cetățuii de pe Dealul Straja din Braşov. Cum arată monumentul istoric acum, după ce s-a degradat foarte tare

Continuă reabilitarea Cetățuii de pe Dealul Straja din Braşov. Cum arată monumentul istoric acum, după ce s-a degradat foarte tare

M.P.
1 minut de citit Publicat la 17:57 12 Oct 2026 Modificat la 17:57 12 Oct 2026
Cetățuia de pe Dealul Straja din Brașov a ajuns într-un grad avansat de degradare. Sursa foto: Primăria Municipiului Braşov

Primăria din Braşov a demarat lucrările pentru a opri degradarea Cetățuii de pe Dealul Straja. După aceste intervenţii, Cetăţuia va fi redeschisă parţial pentru vizitare, prin amenajarea unui traseu de vizitare în curtea interioară și organizarea de tururi ghidate. Vor începe apoi şi procedurile pentru lucrările de restaurare și punere în valoare a monumentului.

În această etapă de punere în siguranţă a Cetăţuii, se va îndepărta tencuiala din ciment, vor fi tunse buruienile şi se vor repara învelitorile acoperișurilor, pentru a preveni infiltrațiile de apă.

"Continuăm lucrările pentru a opri degradarea Cetățuii de pe Dealul Straja. Unul dintre cele mai importante monumente istorice ale Brașovului trece printr-o etapă esențială de conservare, care pregătește viitoarele lucrări de restaurare și redeschiderea parțială pentru vizitatori.

În această perioadă, intervențiile vizează:

  • Îndepărtarea tencuielilor din ciment, aplicate în trecut, care au favorizat acumularea umidității și degradarea zidăriei istorice;
  • Aplicarea unor tencuieli speciale de reparație, care permit eliminarea umidității din ziduri;
  • Îndepărtarea vegetației și a rădăcinilor care afectează structura zidurilor;
  • Repararea învelitorilor acoperișurilor, pentru a preveni infiltrațiile de apă.

Ce urmează?

După finalizarea acestor intervenții, Primăria Brașov își propune să redeschidă parțial Cetățuia, prin amenajarea unui traseu de vizitare în curtea interioară și organizarea de tururi ghidate. 

În paralel, vor fi demarate procedurile pentru lucrările de restaurare și punere în valoare a monumentului", a transmis Primăria Municipiului Braşov.

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole