Antena 3 CNN Actualitate Locale Sfârşit tragic pentru un copil de 15 ani. A murit electrocutat, în timp ce era cu prietenii lui

Sfârşit tragic pentru un copil de 15 ani. A murit electrocutat, în timp ce era cu prietenii lui

Un copil de 15 ani şi-a găsit sfârşitul într-un mod tragic, electrocutat în timp ce se afla alături de alţi prieteni.

de M.Z.    |   

Tragedia a avut loc miercuri după-amiaza, la Pata Rat, lângă Cluj Napoca. Adolescentul, împreună cu alţi doi prieteni, au forţat uşa unui imobil pentru a putea pătrunde înăuntru, potrivit dejeanul.ro.

Niciunul dintre cei trei băieţi, cu vârste cuprinse între 13 şi 15 ani, nu ştia că în interior se află un transformator electric care era şi funcţional.

La scurt timp însă, băiatul de 15 ani care a forţat uşa imobilului a picat la pământ ca secerat, după ce a fost electrocutat.

Prietenii lui au cerut imediat ajutor, poliţia şi ambulanţa su sosit la faţa locului, dar medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viaţa.

O anchetă este deja deschisă în acest caz. Poliţiştii vor să afle ce căutau cei trei băieţi în jurul transformatorului electric.
 

Subiecte în articol: Cluj electrocutat
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Noua fabrică din România care se deschide după Paște