Antena 3 CNN › Sport › Cristiano Ronaldo a fost suspendat 30 de zile după scandalul din cantonamentul echipei naționale

Cristiano Ronaldo a fost suspendat 30 de zile după scandalul din cantonamentul echipei naționale

Andrei Paraschiv
1 minut de citit Publicat la 10:02 20 Oct 2026 Modificat la 10:02 20 Oct 2026
Cristiano Ronaldo. Foto: Getty Images

Cristiano Ronaldo a fost suspendat timp de 30 de zile, după că a părăsit cantonamentul echipei naţionale în urma unui conflict cu selecţionerul, pe 30 septembrie. De asemenea, atacantul a fost amendat cu 255 de euro, a anunţat, luni, Federaţia portugheză de fotbal (FPF), informează AFP, scrie Agerpres.

Incidentul a avut loc pe 30 septembrie, când Cristiano Ronaldo, în vârstă de 41 de ani, a părăsit echipa naţională, fiind furios după ce a aflat că nu va face parte din primul 11 pentru meciul din Liga Naţiunilor împotriva Danemarcei, programat a doua zi la Copenhaga.

Potrivit presei portugheze, acesta risca o suspendare cuprinsă între o lună şi şase luni.

La câteva zile după plecarea sa bruscă, fotbalistul şi-a cerut scuze fanilor portughezi şi coechipierilor săi, confirmând totodată o ruptură totală în relaţia cu selecţionerul Jorge Jesus.

Jucătorul l-a acuzat pe antrenorul în vârstă de 72 de ani că i s-a adresat într-o manieră autoritară şi că „nu s-a ţinut de cuvânt”, lăsându-l pe banca de rezerve pentru partida din Liga Naţiunilor.

„Dacă sunt apt din punct de vedere fizic (...) şi după ce îmi voi ispăşi suspendarea care îmi va fi impusă, voi fi disponibil, aşa cum am fost întotdeauna până acum, să joc şi să câştig alături de echipa noastră naţională”, a scris câştigătorul a cinci Baloane de Aur, care deţine totodată recordul de selecţii şi este cel mai bun marcator din istoria Portugaliei, cu 146 de goluri în 234 de meciuri.

„Cu toţii, fără excepţie, ne dorim să fim împreună în luna noiembrie”, a declarat recent Pedro Proenca, preşedintele Federaţiei portugheze de fotbal (FPF).

Deoarece suspendarea are caracter retroactiv, intrând în vigoare începând cu 30 septembrie, Ronaldo va fi totuși disponibil pentru următoarea fereastră dedicată meciurilor internaţionale, de la jumătatea lunii noiembrie.

Portugalia a câştigat toate cele patru meciuri disputate în Liga Naţiunilor, ultimele trei fără Ronaldo, şi s-a calificat în sferturile de finală, având de disputat încă două partide în Grupa a 4-a: pe 14 noiembrie, pe teren propriu împotriva Danemarcei, şi trei zile mai târziu, în deplasare, împotriva Ţării Galilor.

Citește mai multe din Sport
» Citește mai multe din Sport
TOP articole