În fiecare an, milioane de oameni cântă frumosul colind „Noapte de vis”, cu versul „totul e liniștit, totul e luminos”. Știm cu toții povestea Crăciunului drept una în care pacea și bucuria sunt proclamate, iar acest lucru se reflectă în sărbători, în reuniunile de familie și în daruri. Nenumărate felicitări de Crăciun arată Sfânta Familie sub stele, într-un staul pitoresc, așezată confortabil într-un sătuc adormit, scrie Live Science.
Totuși, când profesoara de Origini Creștine și Iudaism, Joan Taylor, a început să își documenteze cartea despre copilăria lui Iisus – „Boy Jesus: Growing up Judaean in Turbulent Times” – acel colind a început să sune strident de greșit, dacă ne uităm la circumstanțele reale ale familiei sale în momentul nașterii.
Evangheliile vorbesc ele însele despre dezrădăcinare și pericol. De pildă, „ieslea” era, de fapt, un jgheab urât mirositor pentru hrănirea măgarilor. Un nou-născut așezat într-un astfel de loc reprezenta un semn profund pentru păstorii care își păzeau turmele noaptea de animale sălbatice periculoase .
Când aceste povești sunt analizate în esența lor și așezate într-un context istoric mai larg, pericolele devin chiar mai evidente.
Luați-l, de exemplu, pe regele Irod. El apare în povestea Nașterii fără nicio introducere, presupunându-se deja că cititorii știu că este o veste proastă. Însă Irod fusese numit de romani drept conducătorul lor loial al provinciei Iudeea. A rămas mult timp în funcție pentru că – în termenii Romei – își făcea treaba „destul de bine”.
Familia lui Iisus pretindea că aparține liniei regale iudaice, descinzând din David și fiind legată de așteptarea apariției unui viitor conducător. Evanghelia după Matei începe cu genealogia completă a lui Iisus – atât de importantă era pentru identitatea lui.
Dar cu câțiva ani înainte de nașterea lui Iisus, Irod a profanat mormântul lui David și l-a jefuit. Cum i-a afectat asta familia? Cum le-a influențat poveștile pe care i le-ar fi spus lui Iisus? Cum se raportau ei la romani?
O vreme a fricii și a revoltei
În ceea ce privește atitudinea lui Irod față de Betleem, locul legat de regele David, lucrurile devin și mai periculoase și mai complicate.
Când Irod a fost numit prima oară, a fost alungat de un conducător rival, susținut de parți (dușmanii Romei) și foarte iubit de mulți localnici. Irod a fost atacat de acei oameni chiar lângă Betleem. El și trupele sale au ripostat și i-au masacrat.
Când Roma l-a înfrânt pe rival și l-a readus pe Irod la putere, acesta a construit un monument al acelei „victorii” sângeroase pe un deal din apropiere, numit Herodion, care domina Betleemul. Cum credeți că se simțeau oamenii locului?
Și, departe de imaginea unui sat adormit, Betleemul era atât de important încât acolo a fost construit un apeduct major care aducea apă în centrul localității. Temându-se de Irod, familia lui Iisus a fugit de acolo, însă, încă de la început, se afla pe partea „greșită” a Romei.
Nu erau singurii care se temeau sau care erau ostili față de ocupanți. Evenimentele descrise de istoricul din primul secol Iosif Flavius arată o națiune în revoltă deschisă împotriva Romei la scurt timp după nașterea lui Iisus.
Când Irod a murit, mii de oameni au ocupat templul din Ierusalim și au cerut eliberarea. Fiul lui Irod, Arhelau, i-a masacrat. Diverși pretinși regi și lideri revoluționari iudei au preluat controlul asupra unor regiuni, inclusiv peste Galileea.
Tot atunci, conform Evangheliei după Matei, Iosif și-a adus familia înapoi din refugiul din Egipt, în Galileea independentă de atunci, într-un sat numit Nazaret.
Dar independența Galileei nu a durat mult. Trupele romane, conduse de generalul Varus, au coborât din Siria împreună cu forțe aliate, au distrus orașul Sepphoris din apropiere, au incendiat nenumărate sate și au crucificat un număr uriaș de rebeli iudei, înăbușind în cele din urmă revoltele.
Arhelau – odată instalat oficial ca lider – a continuat cu o domnie de teroare.
O poveste a Nașterii pentru vremurile noastre
„Ca istoric, mi-aș dori să văd un film care să îl prezinte pe Iisus și familia lui trăind în această lume haotică, instabilă și traumatizantă, într-o țară sub dominație romană. În schimb, publicul a primit filmul `The Carpenter’s Son`, cu Nicolas Cage. Acesta este inspirat parțial dintr-un text apocrif (necanonic) numit Paidika Iesou – Copilăria lui Iisus, cunoscut mai târziu ca Evanghelia copilăriei după Toma. Ai putea crede că Paidika ar fi ceva de tipul unui `Smallville` antic – copilul Iisus înainte de `a deveni Iisus`. Dar nu: în loc să fie despre un copil care se luptă cu destinul și natura sa extraordinară, textul este scurt, fragmentat și destul de tulburător, compus la peste o sută de ani după viața lui Iisus”, scrie Joan Taylor.
În Paidika, micul Iisus este prezentat ca un fel de semizeu de care nimeni nu trebuie să se atingă – nici măcar colegii lui de joacă sau profesorii. Textul a fost foarte popular printre foști păgâni convertiți la creștinism, care trăiau într-o poziție socială incomodă.
Iisus face miracole și-și „pedepsește” dușmanii – dar și nevinovații. La un moment dat, un copil se izbește de el și îi rănește umărul, iar Iisus îl omoară. Iosif îi spune Mariei: „Nu îl lăsa să iasă din casă, ca să nu moară cei pe care îi înfurie”.
Astfel de povești se bazează pe o idee problematică: că nu trebuie niciodată provocată mânia unui zeu. Iar acest Iisus-copil manifestă o mânie instantanee și mortală, lipsită și de busolă morală.
Și mai grav, textul sugerează că acțiunile violente ale copilului Iisus ar fi justificate pentru că victimele sunt „iudeii”. Un „iudeu” apare ca acuzator după doar câteva rânduri. Ar trebui să existe o avertizare de conținut.
Scena Nașterii în The Carpenter’s Son nu este deloc pașnică. E plină de țipete și imagini îngrozitoare cu soldați romani aruncând copii în foc. Dar, ca în multe filme, violența pare doar rău pur și arbitrar, fără să fie ancorată real în contextul Iudeei sub dominație romană.
„De fapt, tocmai povestea amplă, contextualizată, a Nașterii și copilăriei lui Iisus este cea care se simte extrem de relevantă astăzi, în vremuri de fragmentare, polarizare și `de-umanizare`, când atât de mulți oameni simt apăsarea unor puteri rigide și necruțătoare.
În Statele Unite, unele biserici reflectă deja această paralelă contemporană, adaptând scenele Nașterii pentru a reprezenta centrele de detenție ale ICE și deportările imigranților și refugiaților.
În multe privințe, povestea reală a Nașterii nu este una simplă despre pace și bucurie, ci despre luptă – și totuși, plină de o speranță aproape inexplicabilă”, mai precizează autoarea.