Antena 3 CNN Politică Cum vrea PSD să ia fața PNL. Strategia secretă a social-democraților

Cum vrea PSD să ia fața PNL. Strategia secretă a social-democraților

PSD vrea să le-o ia înainte liberalilor și au pus luni, pe ordinea de zi a Camerei Deputaților, în regim de urgență, legile care prevăd abrogarea recursului compensatoriu, anularea pensiilor speciale, alegerea președinților de consilii județene și eliminarea supraaccizei. Decizia a fost luată în Biroul Permanent condus de social-democratul Marcel Ciolacu și vine în contextul în care PNL a anunțat că Guvernul își va asuma răspunderea în această săptămână pe un pachet de legi privind justiția, între care și cea de abrogare a recursului compensatoriu, scrie Hotnews.

În ședința Bioului Permanent al Camerei Deputaților, la propunerea liderului de grup al PSD Alfres Simonis s-a decis urgentarea dezbaterilor la comisii și elaborarea rapoartelor pentru mai multe proiecte de legi. Printre acestea se numără: abrogarea recursului compensatoriu, abrogarea pensiilor speciale, alegerea președinților de consilii județene, modificarea codului fiscal pentru scoaterea accizei.

Subiecte în articol: Marcel Ciolacu
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Klaus Iohannis iese la pensie. Postul său de profesor va fi scos la concurs