Antena 3 CNN Actualitate Doi români arestaţi în Grecia pentru spionaj. "A fost un gest de prostie, un gest de inconştienţă"

Doi români arestaţi în Grecia pentru spionaj. "A fost un gest de prostie, un gest de inconştienţă"

1 minut de citit Publicat la 19:31 23 Sep 2025 Modificat la 12:09 25 Feb 2026
Vedere a insulei Salamina, unde au fost arestați cei doi români. Foto: Getty Images

Cei doi români arestaţi pentru că ar fi spionat Forțele Navale din Grecia au fost reținuți de poliția portuară luni după-amiază, iar pe telefoanele lor mobile au fost găsite fotografii ale bazei navale din Salamina.

Aceasta este baza navală principală a marinei elene, furnizând servicii de mentenanță, reparații și suport logistic pentru navele de război ale țării, conform informațiilor din surse deschise.

Suspecții au fost conduși la Autoritatea Portuară Centrală din Pireu, unde au fost li s-a spus că sunt arestați pentru încălcarea articolului 148 din Codul Penal grec, care pedepsește faptele de spionaj.

Cei doi români au fost arestați

Cei doi români acuzați de spionaj de autoritățile din Grecia sunt în arest şi au telefoanele confiscate. 

Specialiştii în spionaj consideră că cei doi români nu sunt spioni, dar au riscat efectuând o croazieră şi făcând fotografii în jurul unei baze navale importante din Grecia, bază NATO.

"A fost un gest de prostie, un gest de inconştienţă, au văzut acele nave militare impresionante şi au început să facă fotografii. Este posibil ca autoritățile din Grecia să-i fi arestat pe cei doi pentru că fotografiază nave de război şi că numele unuia dintre ei este de etnie turcă", a afirmat Radu Tudor, realizat Antena 3 CNN.

Ambarcațiunea în care au fost prinși a fost dusă în orașul Paloukia, în vederea efectuării unei inspecții amănunțite.

Deşi sunt state aliate NATO, Grecia şi Turcia au avut numeroase tensiuni militare în ultimele decenii, iar starea de suspiciune reciprocă se menţine. 

 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole