Antena 3 CNN Externe Mapamond Drogată de CIA cu LSD și metamfetamină la 16 ani, o femeie își caută dreptatea după 7 decenii. A fost cobai în programul MK-Ultra

Drogată de CIA cu LSD și metamfetamină la 16 ani, o femeie își caută dreptatea după 7 decenii. A fost cobai în programul MK-Ultra

A.I.
4 minute de citit Publicat la 00:16 16 Noi 2025 Modificat la 00:17 16 Noi 2025
Emblema CIA în holul sediului central al agenției de spionaj americane din Langley, Virginia. Foto: Getty Images

Primul lucru pe care Lana Ponting și-l amintește despre Institutul Allan Memorial, un fost spital de psihiatrie din Montreal, Canada, este mirosul. Unul puternic, medicinal.

„Nu mi-a plăcut locul. Nu mi se părea a fi un spital”, a declarat ea pentru BBC, care îi publică povestea.

Spitalul psihiatric - cândva casa unui magnat scoțian al transporturilor maritime - avea să-i fie adolescentei de atunci adăpost vreme de o lună, în aprilie 1958.

La momentul respectiv, un judecător a ordonat ca tânăra de 16 ani să urmeze un tratament pentru „nesupunere”.

La Allan Memorial, ea a devenit unul din miile de cobai umani pe care CIA - Agenția Centrală de Informații din SUA - a făcut experimente în cadrul cercetărilor ultrasecrete privind controlul minții.

În prezent, la peste 80 de ani, Lana Pointing este unul dintre cei doi reclamanți într-un proces colectiv pentru victimele canadiene ale experimentelor.

Joi, un judecător a respins apelul Spitalului Royal Victoria, deschizând calea pentru continuarea procesului.

Cum a ajuns o adolescentă de 16 ani cobai uman pentru CIA

Conform dosarelor sale medicale, pe care le-a obținut abia recent, Lana Ponting fugise de acasă și își petrecea timpul cu prieteni pe care părinții ei nu îi aprobau, după o mutare problematică din Ottawa la Montreal, împreună cu familia.

„Eram o adolescentă obișnuită”, își amintea ea. Dar judecătorul a trimis-o la spitalul psihiatric.

Odată ajunsă acolo, a devenit parte a experimentelor secrete ale CIA, cunoscute sub numele de MK-Ultra. 

Acest proiect născut din teroarea Războiului Rece testa efectele drogurilor psihedelice precum LSD-ul, dar și consecințele tratamentelor cu electroșocuri și ale altor tehnicilor de spălare a creierului asupra ființelor umane, fără consimțământul acestora.

Peste 100 de instituții – spitale, închisori și școli – din SUA și Canada au fost implicate în MK-Ultra.

La Allan Memorial, dr. Ewen Cameron, un cercetător de la Universitatea McGill, îi droga pe pacienții și îi punea să asculte aceleași înregistrări în mod repetat.

Dr. Cameron a obligat-o pe tânăra Ponting să asculte aceeași secvență de sute de ori.

„Repeta iar și iar: ești o fată bună, ești o fată rea”, își amintește ea.

Tehnica respectivă reprezenta o formă de „dirijare psihică”, explică doctoranda Jordan Torbay, care a studiat experimentele lui Cameron și implicațiile lor etice.

„În esență, mințile pacienților erau manipulate folosind indicii verbale”, detaliază ea, adăugând că dr. Cameron a experimentat pe pacienți și efectele somniferelor, privarea senzorială forțată și coma indusă.

Dosarele medicale arată că Lanei Ponting i s-au administrat LSD și alte droguri precum amitalul de sodiu, dezoxinul (metanfetamina) și protoxidul de azot, un sedativ mai cunoscut drept gaz ilariant.

„Până pe 30 aprilie, pacienta devenise tensionată și extrem de violentă când i s-a administrat protoxid de azot, aruncându-se pe jumătate din pat și începând să țipe”, a notat dr. Cameron într-unul dintre dosarele sale medicale, pe care Ponting l-a obținut printr-o cerere oficială de acces la informații.

MK-Ultra, expus public și "oprit oficial" în anii '70

Adevărul despre experimentele MK-Ultra a ieșit la iveală pentru prima dată în anii '70. 

De atunci, mai multe victime au încercat să dea în judecată SUA și Canada.

Demersurile judiciare din SUA au fost în mare parte respinse.

În 1988, un judecător canadian a condamnat guvernul american să plătească despăgubiri pentru nouă victime - câte 67.000 de dolari în cazul fiecăreia.

În 1992, guvernul canadian a plătit, la rândul său, câte 100.000 de dolari canadieni pentru 77 de victime, dar nu și-a asumat răspunderea pentru experimentele CIA de pe teritoriul său.

Lana Ponting nu s-a numărat printre cei despăgubiți. 

Potrivit mărturisirilor sale, ea nu știa la momentul respectiv că a fost o victimă a MK-Ultra.

Ponting s-a căsătorit și s-a mutat în Manitoba. Mamă a doi copii, în prezent este bunică și are patru nepoți. 

Ce a urmat după MK-Ultra pentru Lana Pointing 

Timp de decenii, Ponting spune că a simțit că ceva nu este în regulă cu ea.

Detaliile privind experimentele pe care le-a suportat la Allan Memorial nu le-a aflat decât recent.

Despre cele petrecute în spital, ea și-a amintit foarte puțin în anii care au urmat.

Însă femeia susține că a trebuit să ia un cocktail de medicamente pe parcursul restului vieții pentru a face față problemelor de sănătate mintală și coșmarurilor recurente pe care le atribuie perioadei petrecute la Allan Memorial. 

„Uneori mă trezesc țipând noaptea din cauza a ceea ce s-a întâmplat”, afirmă ea în prezent.

Spitalul Royal Victoria și Universitatea McGill au refuzat să comenteze, deoarece cazul a ajuns în instanță.

Contactat de BBC, guvernul canadian a făcut trimitere către despăgubirile din 1992, despre care a spus că au fost acordate în baza unei „ înțelegeri încheiate din motive umanitare”.

Guvernul a subliniat, de asemenea, că nu și-a asumat răspunderea legală pentru ce s-a întâmplat în cadrul MK-Ultra.

Pentru Lana Pointing, procesul din prezent este șansa de a obține, în sfârșit, un deznodământ la traumele pe care le-a purtat cu sine aproape o viață.

„Uneori stau în sufragerie și mintea mea se întoarce în trecut, la lucrurile care mi s-au întâmplat. De fiecare dată când văd o fotografie cu dr. Cameron, mă enervez extrem de tare”, afirmă ea.

Colaborarea acestui medic cu agenția de spionaj americană s-a încheiat în 1964, iar el a murit - oficial în urma unui atac de cord - în 1967.

Doctoranda Jordan Torbay arată că dr. Cameron ar fi trebuit să știe că experimentele pe care le desfășura nu erau etice și speră ca procesul Lanei Pointing să meargă mai departe.

„Nu este vorba neapărat despre a le da pacienților înapoi ceea ce au pierdut, pentru că acest lucru nu este posibil, ci de a ne asigura că suferința lor nu a fost în zadar și că învățăm din asta”, conchide ea.

Citește mai multe din Mapamond
» Citește mai multe din Mapamond
TOP articole