Europa are un as în mânecă într-un război cu Rusia. Ucraina l-a folosit în 2022

În februarie 2022, în timp ce trupele Rusiei mărșăluiau spre Kiev, Oleksandr Dmitriev și-a dat seama că știe cum să-i oprească pe soldații Moscovei. Planul său era să facă o gaură în barajul de pe râul Irpin, la nord-est de capitală, și să inunde zona, transformând-o din nou într-o luncă mlăștinoasă, ca pe vremuri, relatează Politico.

Consultant în domeniul apărării și organiztor de curse offroad în zonă înainte de război, Dmitriev cunoștea bine terenul. 

El știa ce efect ar avea asupra mașinăriei de război a Rusiei refacerea bazinului hidrografic al râului Irpin. E vorba despre o vastă întindere de mlaștini și bălți, care fuseseră drenate în perioada sovietică. 

Inundarea zonei în urma distrugerii barajului ar fi transformat drumurile în glod impracticabil. Dmitriev i-a comunicat acest scenariu comandantului responsabil cu apărarea Kievului și a primit undă verde pentru a arunca în aer barajul. 

Ideea a funcționat. „În principiu, a oprit atacul rus din nord”, a subliniat el. Imaginile cu tancurile Moscovei împotmolite în noroi au făcut înconjurul lumii. 

Trei ani mai târziu, acest act disperat stimulează unele dintre țările de pe flancul estic al NATO să ia în considerare refacerea propriilor mlaștini. S-ar combina astfel două priorități europene care concurează pentru finanțare: apărarea și clima. 

Regenerarea mlaștinilor trece dincolo de pregătirile pentru un potențial atac rus.

Eforturile Uniunii Europene de combatere a încălzirii globale se bazează în parte pe ajutorul naturii, iar mlaștinile bogate în turbă captează dioxidul de carbon, care încălzește planeta la fel de bine cum scufundă tancurile inamice. 

Ce se întâmplă în prezent cu mlaștinile din Europa

Se știe că jumătate din mlaștinile UE au fost secate pentru a crea terenuri necesare cultivării plantelor.

Unele guverne europene evaluează în prezent dacă revitalizarea mlaștinilor ar putea rezolva mai multe probleme simultan.

Finlanda și Polonia au confirmat publicației Politico faptul că examinează refacerea mlaștinilor ca măsură pentru apărarea frontierelor și combaterea schimbărilor climatice. 

Lansat anul trecut, proiectul masiv de fortificare a frontierei din estul Poloniei, în valoare de 10 miliarde de zloți sau 2,3 miliarde de euro, „asigură protecția mediului, inclusiv prin formarea de turbării și împădurirea zonelor de frontieră”, a comunicat ministerul polonez al Apărării.

„Este o situație avantajoasă pentru toate părțile, care permite atingerea mai multor obiective în același timp”, a declarat la rândul său Tarja Haaranen, de la Ministerul Mediului din Finlanda. 

Cum „funcționează” mlaștinile

În stare virgină, mlaștinile sunt acoperite cu un mușchi vegetal ce nu se poate descompune complet în habitatul inundat și se transformă încet în sol moale, bogat în carbon, cunoscut sub numele de turbă. 

Turbăriile sunt cele mai eficiente depozite de dioxid de carbon de pe Pământ. Deși acoperă doar 3% din planetă, aceste suprafețe rețin o treime din carbonul la nivel mondial și de două ori mai mult decât cantitatea stocată în păduri. 

Însă atunci când sunt drenate, mlaștinile încep să elibereze dioxidul de carbon pe care l-au stocat timp de sute sau mii de ani, alimentând încălzirea globală. 

Aproximativ 12% din turbăriile din întreaga lume sunt degradate, producând 4% din poluarea care încălzește planeta. Spre comparație, aviația globală este responsabilă pentru aproximativ 2,5% din această poluare.

În Europa, mlaștinile au fost mult timp considerate terenuri neproductive care trebuiau transformate în suprafeție cultivabile. Jumătate din turbăriile UE sunt degradate, în principal din cauza drenării în scopuri agricole.

Țările UE au raportat 124 de milioane de tone de gaze cu efect de seră provenind din turbăriile drenate în 2022.

Este un nivel apropiat de întreaga cantitate anuală a emisiilor din Olanda iar unii oameni de știință spun că și această valoare este subestimată. 

În prezent sunt în derulare mai multe proiecte de refacere a turbăriilor. O nouă lege UE privind impune statelor membre să refacă 30% din turbăriile degradate până în 2030 și 50% până în 2050. 

Cele 27 de guverne ale blocului au termen până în septembrie 2026 să elaboreze planuri privind modul în care intenționează să îndeplinească aceste obiective. 

De la combaterea încălzirii globale la combaterea tancurilor rusești

Pe flancul estic al NATO, refacerea mlaștinilor ar fi o măsură relativ simplă și ieftină pentru a atinge simultan obiectivele UE în materie de mediu și de apărare, susțin oamenii de știință.

Întâmplător, majoritatea turbăriilor din Uniune sunt concentrate la granița NATO cu Rusia și cu Belarus, aliatul Kremlinului. 

Ele se întind din zona arctică a Finlandei, trec prin statele baltice, tranzitează coridorul Suwalki din Lituania și ajung până în estul Poloniei. 

Când este inundat, acest teren reprezintă o capcană letală pentru vehiculele militare. Într-un incident tragic de la începutul acestui an, patru soldați americani staționați în Lituania au murit după ce au intrat într-o mlaștină cu vehiculul lor blindat M88 Hercules, de 63 de tone.

Iar când armatele nu pot traversa mlaștini, ele sunt forțate să se retragă în zone vulnerabile, așa cum s-a întămplat cu trupele ruse după ce Oleksandr Dmitriev și soldații săi au aruncat în aer barajul de la nord de Kiev în februarie 2022. 

„Rușii care se aflau acolo în transportoare blindate au rămas blocați, apoi au fost uciși cu rachete Javelin. Când au încercat să construiască pontoane, ai noștri i-au doborât cu artileria”, a povestit Dmitriev. 

Apărarea bazată pe mlaștini nu este o idee nouă. Istoria Europei a consemnat numeroase astfel de episoade. În anul 9 d.Hr., triburile germanice au învins legiunile romane pe care le-au surprins lângă o mlaștină. În anii '40, multe din trupele sovietice de invazie au rămas blocate în zonele mlăștinoase de frontieră ale Finlandei.

Pauli Aalto-Setälä, un parlamentar din coaliția aflată la putere dîn Finlanda, a depus anul trecut o moțiune prin care solicita guvernului să refacă turbăriile pentru securizarea frontierelor și combaterea schimbărilor climatice.

„În Finlanda, am folosit defensiva naturală de-a lungul istoriei. În special la granița de est, există multe zone excelente care pot fi restaurate, atât pentru climă, cât și pentru a face traversarea cât mai dificilă posibil”, a declarat Aalto-Setälä, care deține gradul de maior în rezervă și s-a pregătit ca tanchist în timpul serviciului militar.

Ministerele finlandeze ale apărării și mediului vor începe în toamnă discuții cu privire la lansarea unui proiect-pilot de refacere a mlaștinilor.

Polonia discută ce să facă cu turbăriile 

Discuțiile privind refacerea naturii în scop defensiv avansează cel mai rapid în Polonia, chiar dacă Varșovia este de obicei reticentă la demersuri vizând combaterea schimbărilor climatice. 

Activiștii și oamenii de știință din domeniul climei au început să militeze pentru apărarea bazată pe natură în urmă cu câțiva ani, când au realizat că politicienii polonezi erau mult mai dispuși să investească capital financiar și politic în eforturile de mediu atunci când acestea erau legate de securitatea națională. 

„Odată ce vorbești despre securitate, toată lumea ascultă imediat în Polonia. Iar turbăriile și pădurile noastre seculare vor fi foarte importante pentru apărare, odată ce războiul va ajunge și la noi”, explică Wiktoria Jędroszkowiak, o activistă care a contribuit la inițierea protestelor climatice naționale Fridays for Future din țară.

Problema a ajuns acum la nivelul guvernului din Varșovia, fiind în derular discuții între oamenii de știință și ministerele Apărării și Mediului.

Wiktor Kotowski, membru în Consiliul consultativ al guvernului polonez pentru conservarea naturii, a declarat că discuțiile inițiale cu Ministerul Apărării au fost promițătoare. 

„Ceea ce dorește ministerul este să recupereze cât mai multe zone umede de-a lungul frontierei de est. Și de asta este nevoie, din punct de vedere climatic și al restaurării naturii”, a arătat el. 

Interes scăzut pentru refacerea mlaștinilor în țările baltice

Spre comparație, guvernele din țările baltice au manifestat până în prezent un interes scăzut față de restaurarea mlaștinilor.

Doar Ministerul Mediului din Lituania a declarat că refacerea zonelor umede, în scop de apărare, „este în prezent în discuție”, dar a refuzat să ofere detalii suplimentare. 

Ministerul Apărării din Estonia și forțele armate din Letonia au comunicat că noile planuri ale Liniei de Apărare Baltice - vizând fortificarea frontierelor celor trei țări - vor utiliza obstacole naturale, inclusiv mlaștinile, dar nu vor implica refacerea turbăriilor. 

Turbăriile acoperă 10% din teritoriul țărilor baltice iar cele nedegradate servesc drept refugiu pentru fauna sălbatică: broaște, melci, libelule și anumite specii de plante prosperă în condițiile deosebite ale mlaștinilor, în timp ce unele specii rare de păsări se opresc aici pentru a-și construi cuiburi.

Turbăriile acționează, de asemenea, ca bariere împotriva secetei și incendiilor forestiere, sporind reziliența continentală la schimbările climatice. 

Restaurarea florei și faunei necesită timp, însă oprirea drenării face terenul impracticabil imediat.

Turbăriile nu pot câștiga, doar ele, războiul

Oamenii de știință recunosc că o abordare bazată pe mlaștini nu poate rezolva totul în materie de securitate.

„Desigur, avem nevoie în continuare de apărare tradițională. Refacerea mlaștinilor nu este menită să o înlocuiască”, spune Franziska Tanneberger, directoarea Centrului Greifswald din Germania, un institut european de cercetare a turbăriilor.

Mlaștinile nu pot opri dronele sau doborî rachete, iar războiul nu este bun pentru natură și nici pentru eforturile de conservare.

Iar în Ucraina, inundarea bazinului râului Irpin a fost distructivă din punct de vedere economic și ecologic.

Printre observatorii externi a existat inițial un entuziasm cu privire la perspectiva unui nou paradis natural.

Dar localnicii și-au pierdut pământurile și casele, iar apa care a inundat zona a avut un efect negativ asupra speciilor locale, care nu au avut timp să se adapteze la schimbarea bruscă.

Spre deosebire de Ucraina, aflată în război, guvernele UE au șansa de a restabili turbăriile cu grijă, ținând cont de nevoile naturii, ale fermierilor și ale armatelor.

„Poate că este mai bine să ne gândim la viitor în loc să fim forțați să acționăm în grabă. Avem această oportunitate. Ucraina nu a avut-o”, avertizează Aveliina Helm, profesoară la Universitatea din Tartu, care până de curând a consiliat guvernul Estoniei cu privire la strategia UE de restaurare a naturii.