Antena 3 CNN Externe Uniunea Europeană Europa este în pragul unei noi crize energetice. Prețul gazelor ar putea depăși 100 euro/MWh la iarnă

Europa este în pragul unei noi crize energetice. Prețul gazelor ar putea depăși 100 euro/MWh la iarnă

A.O.
4 minute de citit Publicat la 08:59 27 Aug 2026 Modificat la 09:02 27 Aug 2026
O iarnă rece, la care se adaugă dificultăți de aprovizionare cu gazele naturale, ar putea împinge prețul între 90 și 120 de euro pe megawatt-oră. Foto: Getty Images

Europa se chinuie să își umple depozitele de gaze naturale înaintea iernii, iar o competiție cu Asia pentru aprovizionare ar putea duce prețurile la peste 100 de euro pe megawatt-oră pentru prima dată de la criza energetică din 2022, declanșată de invazia pe scară largă a Rusiei în Ucraina, relatează CNBC

Contractele futures de referință pentru gazele naturale din Europa, tranzacționate de hub-ul olandez TTF, au depășit marți prețul de 68 de euro/MWh, cel mai ridicat din ultimii trei ani, înainte de a se tempera ușor.

O iarnă rece, la care se adaugă dificultăți de aprovizionare cu gazele naturale, ar putea împinge prețul între 90 și 120 de euro pe megawatt-oră, a declarat analistul de acțiuni de la Morningstar, Tancrede Fulop. 

Analiștii de la Goldman Sachs au spus, într-o notă publicată duminică, că, dacă exporturile de gaz natural lichefiat (GNL) din Orientul Mijlociu „vor reveni la normal doar treptat până în 2027”, contractele futures la gaze vor trebui să depășească 100 de euro/MWh pentru a reduce suficient cererea din Asia, astfel încât Europa să își poată gestiona nivelul stocurilor pe timpul iernii.

Rezervele de gaze ale Europei sunt la minime istorice

Îngrijorarea cea mai mare pentru Europa este că, în acest moment, rezervele sale de gaze naturale sunt la minime istorice. 

Perturbările transportului maritim prin Strâmtoarea Ormuz au redus semnificativ exporturile de GNL din statele din Golf, precum Qatar, chiar în perioada în care Europa își reface stocurile de gaze.

În același timp, vara caniculară de pe continent a crescut consumul de energie pentru aparatele de aer condiționat și alte echipamente mari consumatoare de electricitate, într-o perioadă în care cererea de gaze este, în mod normal, mai redusă.

Gazele naturale asigură aproximativ o șesime din producția de energie electrică a Uniunii Europene.

Și condițiile meteo au redus disponibilitatea surselor alternative de energie. Temperaturile ridicate au diminuat producția de energie nucleară, mai multe centrale fiind nevoite să își oprească sau să își reducă activitatea, iar producția de energie eoliană a fost slabă pe parcursul verii.

În aceste condiții, depozitele de gaze ale Uniunii Europene sunt pline în proporție de aproximativ 63%, potrivit datelor de la Gas Infrastructure Europe. Este unul dintre cele mai mici niveluri înregistrate vreodată în această perioadă a anului și cu 18% sub media din ultimii cinci ani. 

„Europa este în acest moment pe cale să înceapă iarna cu un nivel insuficient al stocurilor pentru a face față unui val de frig spre sfârșitul sezonului rece. Cu cât depozitele sunt mai goale, cu atât cantitatea de gaze care poate fi extrasă într-o zi cu cerere maximă este mai mică”, a explicat pentru CNBC Matt Drinkwater, director pentru piața europeană a gazelor la Energy Aspects.

El Nino și Strâmtoarea Ormuz, două variabile ce pot face diferența

Există posibilitatea ca fenomenul El Nino să provoace o iarnă relativ blândă în nord-estul Asiei, ceea ce ar reduce cererea de gaze, a spus Drinkwater. Dar, în același timp, există riscul ca spre sfârșitul iernii să fie mai frig ca deobicei. 

O variabilă crucială rămâne Strâmtoarea Ormuz. 

Cotațiile petrolului și ale gazelor naturale au scăzut miercuri, pe fondul așteptărilor că Iranul și Omanul vor ajunge la un acord care să garanteze tranzitul în siguranță prin Strâmtoarea Ormuz.

Potrivit lui Drinkwater, o revenire semnificativă a exporturilor de GNL din Orientul Mijlociu ar însemna că, deși Europa va intra probabil în iarnă cu stocuri „incomod de mici”, va putea păstra o parte mai mare din rezerve pentru lunile cele mai reci, ianuarie și februarie.

Însă nu există certitudini atunci când vine vorba despre această rută maritimă esențială având în vedere geopolitica volatilă din prezent. 

Dacă fluxurile de GNL din Orientul Mijlociu nu revin la niveluri ridicate înainte de iarnă, Europa s-ar putea confrunta cu prețuri foarte mari la gaze, facturi mai ridicate pentru consumatori și, în cel mai nefavorabil scenariu, cu restricții privind consumul de gaze în industrie, avertizează analistul.

Competiția cu Asia pentru transporturile de GNL va rămâne puternică, deoarece creșterea ofertei la nivel global este limitată în următoarele 12 luni. Noile proiecte din Qatar nu sunt așteptate să ajungă la capacitate maximă înainte de a doua jumătate a anului 2027, potrivit companiei de consultanță Wood Mackenzie.

Compania spune că Europa se apropie de o criză energetică, într-un moment în care există puține alternative pe termen scurt la gazele naturale, iar interdicția totală asupra importurilor de GNL din Rusia urmează să intre în vigoare la începutul lui 2027.

La prețurile actuale, Europa are încă un avantaj ușor față de Asia în atragerea transporturilor flexibile de GNL din Statele Unite, după ce sunt luate în calcul costurile mai mari de transport către piețele asiatice, a explicat Tancrede Fulop.

Însă, dacă alte surse de aprovizionare rămân limitate, Europa va avea nevoie de cantități mult mai mari de GNL american. 

„Estimăm că Europa va avea nevoie de aproximativ 64 de miliarde de metri cubi de GNL din SUA, echivalentul a circa 77% din totalul exporturilor americane. Pentru a atrage o pondere atât de mare din exporturile SUA, Europa va trebui să ofere un preț net semnificativ mai atractiv decât Asia. La limita superioară a intervalului estimat, prețurile foarte ridicate vor începe să echilibreze piața prin reducerea consumului industrial și prin trecerea la alți combustibili”, a spus Fulop.

 

Citește mai multe din Uniunea Europeană
» Citește mai multe din Uniunea Europeană
TOP articole