Antena 3 CNN Actualitate Facturile la gaze vor creşte din 2026, după ce statul va elimina plafonarea. Noile oferte ale furnizorilor sunt mai mari şi cu 35%

Facturile la gaze vor creşte din 2026, după ce statul va elimina plafonarea. Noile oferte ale furnizorilor sunt mai mari şi cu 35%

M.P.
2 minute de citit Publicat la 11:34 20 Dec 2025 Modificat la 11:34 20 Dec 2025
Facturile la gaze vor creşte din 2026, după ce statul va elimina plafonarea. Sursa foto: Getty Images

După dublarea facturilor la energie, toţi românii vor fi loviţi şi de tarife mai mari pentru gaze. Din primăvara lui 2026, expiră schema de plafonare a preţului la gaze, deci facturile vor creşte considerabil, potrivit unor calcule preliminare. Au apărut deja şi primele oferte ale furnizorilor, care sunt şi cu 35% mai mari faţă de tarifele din prezent.

Mai mulţi furnizori au venit cu oferte pentru 1 aprilie 2026, atunci când ar urma să fie eliminată şi ultima plafonare, cea a preţului la gaze naturale. Dacă în prezent un apartament cu 2 camere achită o factură la gaze de 235 lei, după aplicarea noilor oferte, factura ar creşte destul de mult, până la 272 lei.

Există oferte de preţ şi cu 35% mai mari, deci factura ar ajunge la 317 lei, o creştere de 80 lei. Vestea bună e că unii furnizoti vin cu preţuri apropiate de cel plafonat, dar, şi în acest caz, factura din exemplul de mai sus ar creşte la 250 lei, o creştere de 6,5%.

Rămâne de văzut dacă Guvernul va găsi o variantă să sprijine consumatorii vulnerabili, la fel cum a făcut-o şi cu facturile la energia electrică. 

Ce se întâmplă după 1 aprilie 2026, când plafonarea tarifelor la gaze va expira

Plafonarea tarifelor la gaze naturale va expira pe 1 aprilie 2026, ceea ce înseamnă că facturile românilor vor crește. Premierul Ilie Bolojan a fost întrebat dacă ia în considerare o prelungire a schemei de plafonare la gaze.

Bolojan a explicat că Guvernul analizează modalități prin care să continue sprijinul pentru categoriile vulnerabile.

„Cred că se poate lua în considerare susținerea categoriilor care sunt vulnerabile și pe mai departe, iar datele legate de costuri sunt la Ministerul Muncii și o să-l rog pe domnul ministru al Muncii să vă facă o informare la finalul anului, cât au costat anul acesta subvențiile care au fost alocate pe această componentă, cât s-a accesat din ele. Înțeleg că nu toate estimările au fost îndeplinite. Deci mult mai puțini oameni au solicitat sprijin față de cât s-a estimat”, a declarat Ilie Bolojan, într-o conferință de presă.

Până la 31 martie 2026, preţul final facturat de către furnizorii de gaze naturale este de maximum 0,31 lei/kWh, cu TVA inclus, în cazul clienţilor casnici, şi maximum 0,37 lei/kWh, cu TVA inclus, în cazul clienţilor noncasnici al căror consum anual de gaze naturale realizat în anul anterior la locul de consum este de cel mult 50.000 MWh, precum şi în cazul producătorilor de energie termică şi al clienţilor noncasnici din cadrul parcurilor industriale reglementate de Legea nr. 186/2013 privind constituirea şi funcţionarea parcurilor industriale, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al celor din cadrul sistemelor de distribuţie închise definite conform Legii nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole