În 2016, un inginer refugiat a umplut sticle cu nisip și i-a construit bunicii sale o casă în deșert. După un an, făcuse 27 de locuințe

Inginerul Tateh Lehbib Breica din Sahara Occidentală a folosit mii de sticle de plastic aruncate, umplute cu nisip, în locul cărămizilor convenționale, alături de alte materiale, pentru a construi o casă pentru bunica sa în deșert. Crescuse în tabăra de refugiați Awserd, în apropiere de Tindouf, iar ulterior a obținut o diplomă de master în eficiență energetică.

Ideea i-a venit după ce inundațiile puternice avariaseră locuințele din tabere și după ce a ajuns să aibă la dispoziție un număr mare de sticle aruncate, care fuseseră inițial destinate unei grădini pe acoperiș.

Potrivit Înaltului Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați (UNHCR), el și-a amintit de un documentar despre construirea caselor din sticle de plastic și a decis să încerce metoda pe cont propriu.

De ce taberele aveau nevoie de un alt tip de casă

Taberele de refugiați sahrawi din jurul orașului Tindouf se confruntă cu o combinație dificilă de temperaturi ridicate, furtuni de nisip și perioade cu ploi abundente. Casele tradiționale din chirpici pot fi deteriorate de ploile prelungite, în timp ce acoperișurile convenționale pot face interiorul extrem de fierbinte.

Breica a declarat pentru UNHCR că a crescut într-o casă din chirpici cu acoperiș din tablă zincată și că familia sa s-a confruntat cu temperaturi ridicate, ploi și furtuni de nisip. Când s-a întors în tabere după finalizarea studiilor, și-a dorit să construiască o locuință mai confortabilă pentru bunica sa.

Breica a așezat sticlele umplute cu nisip într-o structură circulară și a acoperit pereții cu ciment și cu un amestec de pământ și paie.

Forma fusese concepută pentru a reduce efectul vânturilor puternice și pentru a împiedica acumularea nisipului lângă pereți. Otis Moore, responsabil cu adăposturile în cadrul UNHCR, a spus că designul circular era aerodinamic și mai potrivit pentru furtuni, în timp ce sticlele de plastic puteau oferi o structură mai rezistentă decât cărămizile din noroi atunci când apăreau ploi abundente.

Locuințele aveau, de asemenea, un acoperiș dublu și ferestre amplasate astfel încât să îmbunătățească circulația aerului.

Prima casă a atras atenția UNHCR

La început, unii oameni din tabără au fost sceptici în privința ideii. Imaginea unui tânăr inginer care aduna sticle de plastic aruncate nu părea, la prima vedere, începutul unui proiect de locuințe, însă lucrurile s-au schimbat după finalizarea casei.

Oamenii au început să o viziteze, iar experimentul lui Breica a atras în cele din urmă atenția angajaților UNHCR care lucrau în tabere. Fondul pentru Inovație al UNHCR a sprijinit apoi ideea ca proiect-pilot.

În ianuarie 2017, agenția a anunțat că Breica colabora cu UNHCR pentru construirea a încă 25 de case în cele cinci tabere de refugiați sahrawi: Awserd, Boujdour, Dakhla, Smara și Laayoune.

Casele erau destinate persoanelor vulnerabile. Sticlele reprezentau un material rezidual ușor de găsit, în timp ce nisipul era disponibil din abundență în mediul înconjurător, iar refugiații participau la colectarea, pregătirea și folosirea materialelor în timpul construcției.

De la un prototip, la un proiect mai amplu de locuințe

O evaluare ulterioară realizată de World Habitat consemnează că lucrările la proiectul extins au început în noiembrie 2016 și că până în aprilie 2017 au fost finalizate în total 27 de clădiri, cu două mai multe decât ținta inițială.

Locuințele găzduiau aproximativ 50 de refugiați selectați pe baza unor criterii precum veniturile reduse, vârsta înaintată sau existența unor nevoi speciale ori dizabilități.

Fiecare casă necesita mii de sticle de plastic, care erau umplute cu nisip și așezate orizontal înainte ca pereții să fie acoperiți și finisați cu materiale de construcție convenționale.

Potrivit rezumatului proiectului realizat de World Habitat, construirea fiecărei locuințe dura aproximativ o săptămână.

La lucrări participau membri ai comunității de refugiați, în timp ce alți muncitori se ocupau de colectarea și umplerea sticlelor. Astfel, proiectul a devenit un efort de construcție al întregii comunități, nu doar o structură ridicată de Breica singur.

Ce s-a întâmplat cu ideea ulterior?

Un articol publicat de Universitatea din Las Palmas de Gran Canaria a prezentat planurile sale pentru un proiect numit Sand Ship, conceput ca un centru de cercetare și educație axat pe arhitectura sustenabilă în zonele deșertice.

Potrivit relatării universității, Breica își dorea ca centrul să ofere un spațiu în care refugiații să poată învăța metode de construcție adaptate mediului în care trăiesc.

Până atunci, activitatea sa atrăsese atenția și în afara taberelor, inclusiv prin prezentări și demonstrații legate de arhitectura în deșert.

Casele construite din sticle au rămas o soluție specifică dezvoltată pentru un mediu dificil, folosind materiale ieftine și disponibile local, însă experimentul inițial, început cu o singură casă construită pentru bunica lui Breica, ajunsese între timp mult mai departe.