Antena 3 CNN Externe Stare de urgență pe insula Chios din Grecia, afectată de incendii violente. Zeci de localități evacuate din cauza flăcărilor

Stare de urgență pe insula Chios din Grecia, afectată de incendii violente. Zeci de localități evacuate din cauza flăcărilor

B.N.
2 minute de citit Publicat la 16:19 23 Iun 2025 Modificat la 19:49 23 Iun 2025
Autorităţile greceşti suspectează că incendiile au fost provocate Foto: Agerpres via DPA

Update 18:50  Insula grecească Chios, situată în nord-estul Mării Egee, a fost plasată în stare de urgenţă luni din cauza incendiilor puternice care o afectează încă de duminică, a anunţat ministrul protecţiei civile, Giannis Kefalogiannis, potrivit Agerpres, care citează AFP.

"Starea de urgenţă a fost declarată pe insulă pentru ca municipalitatea să poată interveni imediat cu măsurile necesare", a subliniat ministrul, care s-a deplasat pe această insulă, a cincea ca mărime din Grecia.

Circa 190 de pompieri, 38 de autospeciale, 13 elicoptere şi patru avioane-cisternă sunt în prezent mobilizate pe insula Chios, care se confruntă cu cinci focare de incendiu distincte, potrivit pompierilor.

Luni "urmează să vină în sprijin 170 de pompieri şi 30 de autospeciale", a adăugat Kefalogiannis.

Vânturile violente, de intensitate şase pe scara Beaufort, fac "situaţia foarte dificilă", a declarat primarul insulei Chios, Ioannis Malafis, pentru site-ul de ştiri grec iEidiseis., potrivit Agerpres

"Dacă vântul s-ar mai domoli puţin, am putea aduce sub control acest incendiu. Însă vântul nu s-a oprit deloc" de duminică, a adăugat el.

Știrea inițială

Pompierii greci continuă să se lupte luni, pentru a doua zi la rând, cu incendii ample de vegetaţie care au izbucnit pe insula Chios, unde autorităţile elene au trimis 11 aeronave şi elicoptere pentru a limita extinderea flăcărilor, informează DPA, citată de Agerpres. 

Televiziunea publică din Grecia (ERT) a raportat că 16 sate au fost evacuate din cauza fumului dens.

O mare tabără de primire şi înregistrare a migranţilor a fost, de asemenea, evacuată. În total, 629 de refugiaţi au fost transportaţi în locuri sigure şi vor rămâne cazaţi în săli de sport atât timp cât va fi necesar, a declarat Ministrul grec pentru Migraţie şi Azil.

Difuzând imagini video care arată amploarea incendiului, Serviciul naţional de meteorologie din Grecia a precizat că fumul era atât de gros încât putea fi văzut din satelit.

Pompierii eleni au declarat că unităţi din alte regiuni ale ţării s-au grăbit să ajungă pe insula Chios pentru a combate flăcările, care sunt alimentate de vânturi puternice.

Autorităţile greceşti suspectează că incendiile au fost provocate. Experţii pompierilor şi ai Poliţiei investighează rapoartele conform cărora incendiile au izbucnit în trei locuri din Chios în decurs de doar câteva minute, a raportat radioul public grec.

Potrivit ziarului elen Ekathimerini, incendiile de vegetație sunt frecvente în Grecia, iar autoritățile spun că schimbările climatice contribuie la creșterea numărului și intensității acestora.

Unul dintre cele mai tragice episoade de acest fel s-a petrecut în 2018, când un incendiu devastator a mistuit orașul de coastă Mati, lângă Atena, provocând moartea a peste 100 de persoane.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole