Antena 3 CNN Actualitate Locale Incendiu cu patru victime la un priveghi, de Revelion, în orașul Bicaz. Casa a ars complet, cu sicriul celui decedat înăuntru

Incendiu cu patru victime la un priveghi, de Revelion, în orașul Bicaz. Casa a ars complet, cu sicriul celui decedat înăuntru

Mia Lungu
2 minute de citit Publicat la 11:57 01 Ian 2026 Modificat la 11:57 01 Ian 2026
O casă din Bicaz unde avea loc un priveghi a ars complet în noaptea de Revelion. Sursa foto: ISU Neamț

Un incendiu a izbucnit, în noaptea de Revelion, în jurul orei 03:00, la o casă din oraşul Bicaz, unde era organizată o priveghere a unei persoane decedate, a transmis, joi, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ, potrivit Agerpres.

Apelul la 112 a fost făcut de o persoană care locuieşte într-o gospodărie învecinată cu cea unde a izbucnit incendiul, iar la faţa locului au fost trimise mai multe echipaje de pompieri militari şi voluntari, dar şi ambulanţe SMURD şi de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean (SAJ).

„Apelantul a anunţat că persoanele care locuiesc în imobilul afectat s-au autoevacuat. În următoarele zece minute, au mai fost înregistrate nouă apeluri privitoare la acelaşi eveniment. Prin aceste apeluri, Dispeceratul a mai fost informat că în locuinţă se afla corpul unei persoane care urma să fie înhumat şi care nu a putut fi evacuat”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, căpitanul Irina Popa.

La sosirea pompierilor, incendiul se manifesta generalizat la locuinţă şi la anexele gospodăreşti, existând posibilitatea propagării la gospodăriile învecinate.

„Echipajul SMURD şi echipajul de la SAJ Bicaz au acordat îngrijiri medicale şi ulterior au transportat la spital patru persoane, cu intoxicaţie cu fum, arsuri şi tăieturi la mâini şi picioare, care au apărut în timp ce se evacuau din locuinţă, pe ferestre.

Corpul carbonizat al lui unui bărbat în vârstă de 72 de ani, a fost găsit într-o camera a locuinţei. Decesul acestuia a survenit la data de 30.12.2025, iar anterior incendiului, familia a desfăşurat activităţi de priveghi în locuinţă”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ.

În urma incendiului au ars casa de locuit şi anexele gospodăreşti.

Pompierii au stabilit că incendiul a izbucnit de la o lumânare lăsată nesupravegheată. 

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole