Societatea de Transport București (STB), compania care operează autobuzele, tramvaiele și troleibuzele din Capitală, a intrat în insolvență după ani în care transportul public a fost tratat ca un serviciu social nelimitat, fără o legătură reală între cât costă, cât de bun este și cât plătesc călătorii. Aceasta este concluzia unei analize a think tank-ului financiar Frames despre o companie cu peste 9.000 de angajați, care transportă zilnic sute de mii de oameni, notează Agerpres.
„Insolvența STB nu este un accident și nici o surpriză. Este rezultatul unui deceniu în care transportul public a fost tratat ca un serviciu social nelimitat, fără o legătură reală între cost, calitate și preț. Problema nu a apărut în 2026, doar a devenit imposibil de ascuns”, afirmă Adrian Negrescu, managerul Frames.
Potrivit analizei, situația este fără precedent pentru o capitală europeană. Tribunalul București a deschis procedura generală de insolvență pe 8 septembrie 2026, la a doua cerere a companiei, după ce prima fusese respinsă pentru că dosarul era incomplet.
Mijloacele de transport circulă în continuare, dar compania funcționează acum sub controlul unui administrator judiciar, un consorțiu format din Euro Insol, Turmac Insolvency și Ceres Insolv.
Cum s-au adunat datoriile
Datele publice arată că STB a lucrat ani la rând în pierdere. La sfârșitul lui 2025, compania avea plăți restante de aproximativ 1,14 miliarde de lei. Administratorul judiciar estimează că datoriile totale, cu tot cu penalități, depășesc 3 miliarde de lei. Primarul general a descris compania ca fiind în „insolvență nedeclarată” încă din 2020.
„Mecanismul a fost simplu și distructiv. Biletul a rămas mult timp foarte ieftin, la 1,3 lei timp de peste un deceniu, apoi la 3 lei din 2021. Costurile cu salariile, energia, combustibilul și mentenanța au crescut însă continuu. Diferența a fost acoperită de subvenția Primăriei Capitalei, care a urcat de la circa 505 milioane de lei în 2015 la peste 1,2 miliarde de lei în 2020 și a continuat să crească. Transportul de suprafață consumă astăzi aproximativ o treime din bugetul Primăriei Capitalei. Subvenția nu a acoperit niciodată integral costurile, așa că STB a început să nu-și mai plătească furnizorii, taxele și contribuțiile. Datoriile au generat penalități, iar penalitățile au generat popriri pe conturi. Banii primiți de la primărie erau blocați automat pentru datoriile vechi, nu mai ajungeau la operarea curentă, iar cercul se închidea. În toamnă, Fiscul a pus sechestru pe sediul companiei, iar Primăria a fost nevoită să garanteze o datorie către ANAF cu aproape 400 de autobuze”, se arată în analiza citată.
Analistul Frames mai susține că o parte din vină ține și de felul în care a fost condusă compania. De-a lungul anilor s-au adunat contracte considerate păguboase, prea mulți angajați în zona administrativă, furturi de combustibil aflate în anchete penale și o flotă care costă foarte mult pentru a fi întreținută.
Unele dintre aceste probleme au fost cuantificate recent de Remus Borza, reprezentantul administratorilor judiciari.
Acesta estimează că furturile de motorină produc companiei pagube de aproximativ 6 milioane de euro pe an, calculate din diferența de circa 3.000 de tone dintre consumul real și cel trecut în foile de parcurs.
Din acest motiv, de luni, foile de parcurs nu mai sunt completate de mână, ci sunt generate automat de un program informatic pentru întreaga flotă. Borza a descris STB și ca pe o „societate de familie”, în care 4.876 de angajați sunt rude, iar aproximativ 1.400 dintre ei sunt soți. Potrivit lui, salariile au înghițit în primele zece luni ale anului 81% din veniturile companiei.
Raportat la bugetul său, Bucureștiul plătește pentru transportul public mai mult decât multe capitale europene, fără să primească în schimb aceeași calitate a serviciului.
„Când doar 18% din costul transportului este acoperit din bilete, iar restul vine din buget fără reguli clare de performanță, compania nu mai are niciun motiv să fie eficientă. Fiecare problemă se rezolvă cu o subvenție mai mare, până în ziua în care bugetul nu mai poate plăti”, explică Adrian Negrescu.
Cele trei probleme pe care trebuie să le rezolve administratorii judiciari
Potrivit Frames, administratorii judiciari au de rezolvat trei probleme în același timp.
Prima este ca transportul să nu se oprească nicio zi, ceea ce înseamnă că firma trebuie restructurată din mers, cu salariile și combustibilul plătite la timp. Insolvența ajută aici: conturile STB nu mai pot fi blocate de creditori, așa că subvenția de la Primărie ajunge direct la activitatea de zi cu zi, iar datoriile vechi vor fi plătite eșalonat, dintr-un cont separat, dedicat creditorilor.
A doua este reducerea costurilor, iar primele măsuri au fost deja anunțate: 796 de angajați au primit preaviz de concediere și 919 posturi libere au fost desființate. Printre cei concediați se află 120 de șoferi de autobuz și troleibuz și 50 de vatmani, care, potrivit administratorilor judiciari, aveau probleme disciplinare, de la conducere sub influența alcoolului până la abuz de concedii medicale.
Cei disponibilizați vor primi salarii compensatorii între 20.000 și 40.000 de lei, în funcție de vechime, iar după reorganizare STB va rămâne cu 8.428 de posturi. Urmează renegocierea sau rezilierea contractelor dezavantajoase, lucru posibil legal doar în insolvență.
A treia este negocierea cu creditorii. Lista preliminară a datoriilor a fost publicată, iar prima adunare a creditorilor are loc marți, 17 noiembrie. Planul de reorganizare trebuie să convingă firmele care își așteaptă banii de ani de zile că vor recupera măcar o parte din sume, chiar dacă penalitățile vor fi tăiate.
Cum funcționează transportul public în alte orașe europene
Comparația cu marile orașe europene arată că nicio rețea de transport public nu se finanțează integral din bilete. „Diferența față de București stă în reguli, transparență și echilibrul dintre bilet și subvenție”, arată Negrescu.
La Viena, compania Wiener Linien cheltuiește anual circa două miliarde de euro pe funcționare și dezvoltare, iar aproximativ 700 de milioane de euro vin din bilete. Asta înseamnă că biletele acoperă circa 35% din costuri, aproape dublu față de București. Celebrul abonament anual de 365 de euro, devenit simbol al transportului ieftin, s-a scumpit în 2026 la 467 de euro, iar din 2027 prețurile vor crește automat odată cu inflația.
Mesajul autorităților vieneze a fost, astfel, că un transport public de calitate are nevoie de un preț legat de costurile reale, nu de un preț înghețat din motive politice.
În Germania, abonamentul Deutschlandticket permite călătorii nelimitate cu transportul local și regional din toată țara.
Abonamentul a pornit de la 49 de euro pe lună în 2023, a ajuns la 63 de euro în 2026 și va costa 66,80 euro din 2027. Guvernul federal și landurile plătesc fiecare câte 1,5 miliarde de euro pe an pentru acest abonament. Chiar și așa, operatorii regionali au raportat pierderi de miliarde de euro, acoperite prin scumpiri periodice, stabilite după o formulă transparentă.
Tallinn a ales modelul opus și oferă transport gratuit pentru rezidenți, plătit din taxele locale ale locuitorilor înregistrați în oraș. Acest model funcționează însă doar cu un buget local solid și cu costuri de operare ținute strict sub control, condiții pe care Bucureștiul nu le îndeplinește în acest moment.
„În toate aceste orașe, prețul unei călătorii simple este de câteva ori mai mare decât la București: 3,20 euro la Viena, față de echivalentul a circa 0,60 euro pentru biletul STB de 3 lei. Raportat la salarii diferența se reduce, dar logica rămâne aceeași: călătorul plătește o parte semnificativă din cost, iar subvenția acoperă restul pe baza unui contract cu indicatori de performanță”, mai arată analiza Frames.
Ce ar trebui să conțină planul de salvare a STB
Potrivit Frames, pentru ca STB să iasă din insolvență nu este suficient ca datoriile să fie reeșalonate. Planul de reorganizare ar trebui să conțină cinci elemente esențiale.
Primul este un contract de serviciu public cu indicatori clari. Primăria ar trebui să plătească pentru kilometrii parcurși, pentru punctualitate și pentru calitate, nu pentru acoperirea pierderilor. Costul pe kilometru ar trebui făcut public și comparat în fiecare an cu cel al operatorilor din alte orașe.
Al doilea este separarea gratuităților de banii pentru funcționare. Facilitățile pentru pensionari, elevi și alte categorii sociale sunt decizii politice legitime, dar trebuie plătite separat și transparent din buget, nu ascunse în pierderile companiei.
Al treilea este un preț al biletului care să poată fi anticipat. În această vară, Consiliul General a respins propunerea de scumpire a biletului de la 3 la 5 lei, dar discuția a fost redeschisă recent.
Remus Borza a spus că, din cauza creșterii costurilor cu energia, un bilet de 5 lei ar fi mai mult decât rezonabil, și a amintit că la Cluj-Napoca o călătorie costă 7 lei.
Primarul general Ciprian Ciucu a declarat însă că va fi de acord cu scumpirea doar după ce compania începe o restructurare serioasă.
Frames consideră că soluția corectă nu este o scumpire bruscă, ci o creștere treptată, legată de inflație și condiționată de reducerea costurilor și de îmbunătățirea serviciului. Pe termen mediu, o țintă realistă ar fi ca biletele să acopere 30-35% din costuri, cât la Viena.
Al patrulea element este reducerea costurilor de funcționare. Benzile dedicate cresc viteza cu care circulă mijloacele de transport, așa că sunt necesare mai puține vehicule și mai puțini șoferi pentru același program.
Electrificarea flotei reduce cheltuielile cu combustibilul, iar monitorizarea digitală a consumului elimină furturile. În plus, un bilet comun pentru STB și Metrorex ar simplifica sistemul pentru călători și ar reduce costurile de vânzare a biletelor.
Al cincilea element sunt fondurile europene. Înnoirea flotei și modernizarea depourilor ar trebui plătite în primul rând din programe europene, „nu din bugetul local deja epuizat”.
Potrivit Frames, un transport public care funcționează înseamnă vehicule care vin la timp, curate și sigure, la un preț pe care călătorul îl înțelege și îl consideră corect. Pentru Primărie, înseamnă un cost controlat și previzibil, iar pentru operator, un contract care recompensează eficiența, nu pierderea.
„Bucureștenii nu cer un transport gratuit, cer un transport care funcționează. Experiența europeană arată că oamenii acceptă un bilet mai scump atunci când văd autobuze noi, benzi dedicate și intervale scurte între vehicule. Insolvența poate fi momentul de resetare a STB, dar doar dacă este folosită pentru a schimba modelul, nu doar pentru a șterge datorii și a o lua de la capăt”, mai susține Adrian Negrescu.
Frames este un think tank economic care realizează analize și studii de piață despre economie.