INTERVIU. Capcana perfidă pe care au introdus-o rușii în discuțiile cu Trump pentru pace. Ce înseamnă în realitate „Donbasul”

O serie de bombardamente crunte - lovituri împotriva zonelor civile și rețelei electrice a Ucrainei, lovituri cu muniție cu dispersie, zeci de victime - au marcat luna ianuarie 2026 ca fiind una dintre cele mai sângeroase ale războiului din Ucraina, un conflict care se apropie deja de împlinirea celui de-al patrulea an. Spre deosebire de ceilalți ani care au trecut de când Rusia și-a pornit invazia împotriva statului vecin, 2026 a început deja marcat de discuții de pace între Ucraina și Rusia la Abu Dhabi. Pentru că informațiile de pe front au fost puține, am vrut să aflăm direct de la cei afectați direct ce se mai întâmplă și cum evoluează războiul, în apropiere de împlinirea celui de-al patrulea an. Am discutat într-un interviu cu Oleksandr Kovalenko, expert și analist militar ucrainean care urmărește îndeaproape situația de pe front. Oleksandr se afla la Odesa când i-am luat acest interviu, iar efectele acestui război sângeros s-au simțit inclusiv în timp ce discutam. Curentul a picat de mai multe ori chiar în timp ce vorbeam - și la locul unde se afla Oleksandr, dar și la cel în care se afla colegul care ne-a ajutat cu traducerea din ucraineană în engleză - Hlib Fișcenko.

Adrian Dumitru: Astăzi mi se alătură domnul Oleksandr Kovalenko. Este expert și analist militar ucrainean. Mai întâi, aș dori să vorbim despre cele mai recente evoluții de pe linia frontului, deoarece în ultima vreme informațiile au fost destul de puține în presa occidentală și au existat relatări potrivit cărora luna ianuarie a fost, că luna ianuarie a fost o lună mai bună pentru ruși, în sensul că au reușit să avanseze mai mult decât în decembrie. Domnule Kovalenko, este aceasta o evaluare corectă?

Oleksandr Kovalenko: Da, se poate spune că în decembrie rușii au avut, într-adevăr, anumite avansuri semnificative, fără îndoială, însă, în medie, acestea nu diferă critic de avansurile pe care le-au avut vara, în iunie, august, în iulie al anului 2025. În același timp, rușii au înregistrat pierderi foarte mari de personal exact în decembrie 2025. Acestea au fost unele dintre cele mai ridicate pierderi pe parcursul întregului an.

În același timp, realizările lor au fost în principal de importanță tactică în decembrie, la finalul anului 2025, adică realizări care nu au influențat situația la nivel operațional sau operațional-tactic în zona luptelor, cu excepția unui singur loc.

Ei au avut succese notabile pe direcția Siversk, în zona orașului Siversk. Acolo, într-adevăr, au avut succes în capturarea teritoriului și în ocuparea orașului Siversk în sine, dar acest rezultat este consecința faptului că luptele pentru acest loc au durat aproape un an.

În principiu, pot spune că întregul an 2025, pentru forțele de ocupație ruse, a fost foarte asemănător cu anul 2024 în ceea ce privește teritoriile ocupate. Au atins anumite obiective limitate exclusiv la nivel tactic. Dincolo de nivelul tactic nu au reușit să avanseze.

În același timp, spre deosebire de anul 2024, pe parcursul întregului an 2025 am observat cum s-au îndepărtat de utilizarea componentei mecanizate în timpul luptelor și au trecut la utilizarea predominantă a infanteriei. În prezent, Rusia poartă război împotriva Ucrainei exclusiv cu componenta de infanterie, folosind ceea ce are din abundență. Acesta este resursa umană. Rusia a avut întotdeauna mulți oameni, mult mai mulți decât Ucraina și decât orice altă țară luată separat din Europa.

Dar acest lucru vorbește și despre gradul de degradare al armatei ruse în ansamblu. Ea este forțată să lupte nu cu tancuri, vehicule blindate de luptă și artilerie, ci cu oameni. Acest lucru nu i-a permis Rusiei, pe parcursul anului 2025, să ocupe vreun oraș mare de importanță operațional-tactică și nu au reușit să ocupe niciun centru regional. De asemenea, nu au reușit să închidă nicio regiune, unde se desfășoară în prezent lupte, în limitele ei administrative.

Acest lucru indică încă o dată cât de limitate sunt în prezent trupele ruse în desfășurarea unor operațiuni ofensive combinate de mare amploare. Dar asta nu înseamnă că Rusia renunță complet la continuarea războiului împotriva Ucrainei. Regimul lui Putin crede că, în acest moment, are un avantaj față de Ucraina. Ei cred că pot frânge Ucraina pe plan diplomatic. Ei cred că, prin lovituri asupra sectorului nostru energetic, practic printr-un genocid al Ucrainei prin impactul asupra sectorului energetic, vor putea frânge voința întregului popor ucrainean și, de asemenea, a conducerii Ucrainei.

Și în anul 2026 nu vor renunța la strategia lor generală, atât de teroare împotriva Ucrainei, cât și de acțiuni militare active directe. Iar în anul 2026 sunt mai mult decât sigur că principalele două capete de pod alese de comandamentul rus pentru principalele acțiuni de luptă vor fi capul de pod Sloviansk–Kramatorsk și capul de pod Zaporojie.

Ce este de fapt „Donbasul” și ce vor rușii

Adrian Dumitru: Care credeți că sunt scenariile pentru 2026? Și dacă ați observat că rușii încearcă, de fapt, să ocupe cât mai mult teritoriu posibil, pentru a avea un punct de de plecare mai bun la tratativele de pace, deoarece am văzut că au cerut în mod repetat Donbasul și fac din acest lucru linia lor roșie.

Oleksandr Kovalenko: Haideți să vă explic mai întâi ce este Donbasul. O mare problemă a tuturor negocierilor care au loc acum constă în faptul că formularea „Donbas” este folosită incorect. Rusia spune constant că una dintre cerințele sale este retragerea trupelor ucrainene din Donbas, iar partenerii occidentali, de exemplu Statele Unite, repetă constant că acesta este unul dintre punctele pe care Rusia pune accent, retragerea trupelor ucrainene din Donbas.

Donbasul nu este un oraș, nu este un sat, nu este o localitate, nu este un raion, nu este o regiune administrativă. Este o regiune, o regiune mare, o regiune carboniferă, care cuprinde regiunea Donețk, regiunea Luhansk, regiunea Dnipropetrovsk, parțial regiunea Harkiv și puțin din regiunea Zaporojie.

Prin urmare, atunci când vorbim despre Donbas, nu vorbim despre o regiune anume sau un obiectiv specific. Vorbim despre un teritoriu care se întinde pe cinci regiuni. Desigur, ar fi nevoie de explicații mai detaliate pentru a fi clar.

De fapt, atunci când Rusia spune „Donbas”, ea introduce în acest concept un camuflaj, o capcană, o capcană pentru decizii și acțiuni viitoare. Când Rusia spune „Donbas”, mulți cred în mod eronat că este vorba exclusiv despre regiunea Donețk. Dar Donbasul, repet, este Donețk, Luhansk, Zaporojie, Harkiv și Dnipropetrovsk. Cinci regiuni.

Prin urmare, chiar dacă Ucraina își retrage trupele din regiunea Donețk, nu este un fapt că Rusia nu va spune apoi: „Noi am vorbit despre Donbas, iar Donbas nu este doar regiunea Donețk. Donbasul înseamnă cinci regiuni, în principiu, pe teritoriul Ucrainei”.

Fără a clarifica ce este Donbasul, avem această capcană topografică și geografică în timpul negocierilor.

Dar, în principiu, pentru anul 2026, Rusia pregătește două capete de pod principale pentru luptele majore. Le-am menționat deja: capul de pod Sloviansk–Kramatorsk și cel din Zaporojie. În prezent, rușii vor încerca până la sfârșitul lunii februarie să închidă complet problema aglomerației Pokrovsk–Mirnograd. Acest lucru le va permite să concentreze principalele forțe și mijloace, aproape o sută șaptezeci de mii de militari, pe direcțiile Dobropillia și Drujkivka.

În plus, vor intensifica presiunea asupra orașului Kostiantinivka, dar aceasta este o direcție destul de dificilă pentru ei pentru o străpungere foarte rapidă către aglomerația Sloviansk–Kramatorsk. Prin urmare, vor exercita presiune simultan din fosta direcție Siversk și din nord, peste râul Siverski Doneț, adică direcția Liman.

Pe fosta direcție Siversk este concentrată Armata a Treia de Arme Întrunite, iar din direcția Liman, peste râul Siverski Doneț, sunt concentrate Armatele a 20-a și a 25-a.

Astfel, pe lângă cei o sută șaptezeci de mii care vor presa aglomerația Sloviansk–Kramatorsk din sud, vor încerca să aplice presiune din est și din nord cu un grup de aproximativ cincizeci de mii. În total, în anul 2026, asupra aglomerației Sloviansk–Kramatorsk va acționa un grup total de peste două sute de mii de militari.

În paralel, pentru ei este important, în regiunea Zaporojie, să formeze un cap de pod pentru o viitoare ofensivă asupra centrului regional propriu-zis, orașul Zaporojie. În prezent sunt implicate simultan Armatele a 5-a, a 29-a, a 35-a, a a 36-a, precum și Corpul 68 de Armată.

Numărul total este de o sută de mii de militari. Sarcina lor pentru anul 2026 este să formeze un cap de pod de la Huliai-Pole până la orașul Pokrovske din regiunea Dnipropetrovsk pentru viitoarea dislocare a unui grup mare de lovire. De ce au nevoie de acest cap de pod? Pentru că exact între toate localitățile din regiunile Zaporojie și Dnipropetrovsk se află cea mai bună intersecție logistică.

De fapt, pentru ruși, anul 2026 în regiunea Zaporojie va reprezenta exclusiv, să spunem așa, crearea condițiilor pentru o viitoare ofensivă asupra orașului Zaporojie, centrul regional. Prin urmare, în anul 2026, cred că nu va fi format un grup de lovire propriu-zis, deoarece numeric acesta ar trebui să depășească trei sute, patru sute de mii de militari. Rusia pur și simplu nu are o asemenea resursă.

Însă, comandamentul rus va depune eforturi maxime pentru a forma cel puțin acest cap de pod, iar principalele lupte din sud se vor desfășura exact în această zonă.

În principiu, toate celelalte obiective sunt secundare pentru ei și vor fi îndeplinite exclusiv în funcție de resursele disponibile. Vor încerca să revină la Kupiansk, să ocupe Kupiansk, pentru că, sincer, nu știu nici cum să numesc asta. Este pur și simplu o rușine a Statului Major rus pentru anul 2025. Dar vor încerca să îndeplinească această sarcină. Vor încerca să ocupe Vovceansk și vor încerca să extindă zona de control la sud de Zaporojie, pentru a-l transforma într-o zonă de teroare, la fel ca, de exemplu, Herson.

Adrian Dumitru: Aș dori să revin la ceea ce am discutat despre Donbas, pentru că este foarte important și ați subliniat ceva extrem de interesant. Ei spun de foarte mult timp că ceea ce doresc este ca Ucraina să se retragă din Donbas. Și noi toți am scris despre ce este Donbasul și am considerat că sunt doar regiunile Luhansk și Donețk, pe care le ocupă în proporție de peste nouăzeci la sută în Luhansk și peste șaptezeci la sută în Donețk.

Dar ceea ce spuneți este foarte interesant, pentru că mie mi s-a părut că rușii propuneau ceva de genul: „Bine, vă facem această concesie, vom lua doar Donbasul, dar vă lăsăm Zaporojie și Herson”.

Deci ceea ce spuneți este că ei mută acum obiectivul și spun că Donbasul este o regiune mai mare care include și celelalte teritorii ocupate și poate chiar mai mult, cum ar fi Dnipropetrovsk și Harkiv. Este corect?

Oleksandr Kovalenko: Da. Dnipropetrovsk, Harkiv, regiunea Harkiv, și Zaporojie, parțial. Puțin din Zaporojie.

Adrian Dumitru: Deci, practic, cer mai mult decât au „anexat”, să spunem, deci chiar mai mult.

Oleksandr Kovalenko: Da. De obicei, atunci când se vorbește despre Donbas, în mod incorect se înțelege regiunea Donețk. Dar Donbasul nu este regiunea Donețk. Donbasul este o regiune mare. De altfel, Donbasul nu este doar în Ucraina, Donbasul este și parțial în Federația Rusă, de exemplu regiunea Rostov și așa mai departe. Este o regiune carboniferă, nu o regiune administrativă, nu un raion, nu un oraș, nu o localitate.

Voi spune chiar mai mult. Dacă vorbim despre regiunea Donețk, în prezent sub controlul forțelor de apărare ale Ucrainei rămân 5.500 de kilometri pătrați. Și aceștia nu sunt niște kilometri pătrați simpli. Acesta este capul de pod Sloviansk–Kramatorsk, format din 2014, unde au fost construite linii de apărare, poziții, fortificații.

Practic, se poate spune că, în prezent, acesta este cel mai fortificat și cel mai puternic cap de pod în comparație cu toate celelalte de-a lungul liniei de contact. Luptele pentru Bahmut, luptele pentru Avdiivka, luptele pentru capul de pod Pokrovsk–Mirnograd nu sunt nimic în comparație cu ceea ce îi așteaptă pe ruși pe sectorul Sloviansk–Kramatorsk.

Pentru armata rusă, capul de pod Sloviansk–Kramatorsk este o încercare care le poate frânge complet forțele de ocupație, mai ales având în vedere că în prezent luptă predominant cu infanteria. Acesta poate deveni punctul de nerevenire pentru acțiunile lor ofensive ulterioare, nu doar într-o regiune anume, în Donețk, ci pe întreaga linie a frontului.

Le-a luat un an și jumătate să străpungă apărarea capului de pod Pokrovsk–Mirnograd. În doi ani nu au reușit să ocupe orașul Ceasiv Iar. Despre ce vorbim când se vor confrunta cu problema care îi așteaptă pe capul de pod Sloviansk–Kramatorsk?

De aceea înțeleg comportamentul Rusiei. Ei vor ca trupele ucrainene pur și simplu să părăsească cel mai fortificat sector, cel mai fortificat cap de pod, să plece fără luptă, pentru că înțeleg că altfel se vor prăbuși acolo și întregul lor potențial va fi anulat.

Dacă pe direcția Pokrovsk–Mirnograd au concentrat o sută șaptezeci de mii, iar în total pe întreaga arenă de lupte din regiunea Donețk au puțin peste două sute de mii, de câți le-ar fi nevoie pentru a străpunge apărarea capului de pod Sloviansk–Kramatorsk? Mult mai mult. De unde vor lua această resursă? Vor mobiliza, vor aduna, dar această resursă se va epuiza oricum.

Aceasta nu este o chestiune de săptămâni sau luni. Cred că pentru comandamentul rus, capul de pod Sloviansk–Kramatorsk este o problemă de peste un an de lupte active. Au ei capacitatea să susțină un asemenea interval?

Adrian Dumitru: Ați putea explica pentru cititorii și telespectatorii noștri ce s-a întâmplat la Drujkivka? A existat un raport, cred că acum două zile sau ieri, că rușii au lovit cu muniție cu dispersie. Ne puteți explica ce înseamnă acest lucru? Ce sunt aceste muniții și ce se întâmplă când lovesc?

Oleksandr Kovalenko: Problema este că Drujkivka nu este deloc, nici pe departe, o zonă departe de front. Drujkivka este practic o linie completă de contact, deoarece se află la mai puțin de douăzeci de kilometri de linia frontului.

Dronele FPV (First Person View - n. red.) zboară pe distanțe mai mari de douăzeci de kilometri, cele pe fibră optică până la patruzeci de kilometri. Rachetele balistice ajung la cinci sute de kilometri. Artileria operează la distanțe de treizeci sau mai mulți kilometri, în funcție de tip, fie artilerie tractată, fie sisteme de lansare multiplă de rachete.

Drujkivka se află sub foc constant, așa că pot spune că toate localitățile, orașele, satele aflate la douăzeci, treizeci, chiar patruzeci de kilometri de linia frontului nu sunt deloc ferite și pot fi lovite de orice. Ele nu pot fi considerate sigure. Rușii desfășoară constant activități de recunoaștere pe aceste direcții și fac permanent lovituri cu diferite tipuri de armament.

Notă - în timpul acestei întrebări, Hlib, traducătorul care ne-a ajutat cu răspunsurile în limba engleză a pierdut conexiunea din cauza unei întreruperi de curent. O parte din răspuns nu a mai putut fi recuperat.

„Genocid energetic”

Adrian Dumitru: Continuând întrebarea precedentă, aceasta este una dintre cele mai dure ierni din ultimii ani. Chiar și aici, la București, am avut multă zăpadă și temperaturi foarte scăzute, iar în Ucraina probabil este și mai rău. Cum se descurcă ucrainenii, având în vedere că invadatorii continuă să vizeze rețeaua energetică?

Oleksandr Kovalenko: Rușii profită la maximum de condițiile meteorologice pentru a teroriza Ucraina și a crea un genocid energetic. Această strategie a început încă din 2022. Ideologul ei este generalul Surovikin.

Nu au avut posibilitatea să distrugă imediat infrastructura noastră energetică, astfel că acest proces le-a luat ani. Practic, din 2022 până în 2025, au continuat această muncă sistematică, în funcție de sezon, dar în principal catalizează aceste lovituri în perioada de iarnă.

Aceasta este o parte inseparabilă a strategiei Rusiei de presiune nu doar asupra conducerii țării, ci și asupra populației civile. Prin acest genocid, ei încearcă să-și atingă obiectivele pe arena diplomatică, să forțeze Ucraina să accepte concesii, ultimatumuri care, de fapt, echivalează cu o capitulare.

Pot spune că, în acești patru ani, ocupanții ruși au obținut anumite succese. Au distrus multe obiective ale infrastructurii noastre energetice, dar în același timp a crescut și nivelul de adaptabilitate al ucrainenilor la aceste amenințări.

Este foarte important pentru noi ajutorul partenerilor europeni, care au început să ne furnizeze un număr mare de generatoare, ceea ce a permis rezolvarea parțială a problemei alimentării cu energie în cele mai critice zone, în marile orașe, de exemplu la Kiev, în ceea ce privește blocurile de locuințe.

Sunt convins că în anul 2026 teroarea energetică din partea Rusiei nu va scădea și va continua. Cu atât mai mult cu cât vedem că Rusia încearcă să folosească la maximum un instrument de teroare precum rachetele balistice. A crescut semnificativ producția de rachete balistice, utilizate ca principal element inevitabil de lovire a infrastructurii energetice.

În ianuarie 2025, Rusia a folosit 28 de rachete balistice într-o lună. În ianuarie 2026 au folosit 91. În noaptea de 3 februarie au folosit 32 de rachete balistice într-o singură noapte. Vedem amploarea acestui proces de intensificare a terorii balistice împotriva Ucrainei.

Prin urmare, Rusia nu va renunța la această strategie. Ea rămâne principală, cu scopul de a forța Ucraina să capituleze. Atunci când nu există succese pe câmpul de luptă, ei vor încerca să forțeze capitularea prin terorizarea populației civile.

Pericolul rusesc pentru România

Adrian Dumitru: Institutul pentru Studiul Războiului a publicat recent o hartă care arată operațiunile rusești împotriva Europei în așa-numita „Fază Zero” a unui potențial război. Sunt incluse România, Polonia și statele baltice. De asemenea, afirmă că Belarusul a fost de facto anexat de Rusia. Să presupunem că aceste negocieri de pace sponsorizate de Trump reușesc să producă o pace și Rusia obține un răgaz pentru a se reface. Este probabil ca, după o perioadă de refacere, să atace din nou, de data aceasta nu doar Ucraina, ci și alte țări europene?

Oleksandr Kovalenko: Șansele sunt destul de mari. Cel mai negru scenariu este pentru sfârșitul anului 2026, a doua jumătate a anului. România nu are motive de îngrijorare privind o invazie directă, pentru că Rusia ar trebui mai întâi să treacă de Ucraina și de Republica Moldova. Moldova este una, dar Ucraina ar reprezenta o problemă serioasă, deoarece Rusia se află pe malul stâng al Niprului, iar forțarea acestuia este extrem de dificilă.

Să nu uităm că în 2022 rușii au avut mari dificultăți în regiunea Mikolaiv. Acum apărarea în regiunea Herson este și mai densă, iar în spatele ei se află regiunea Odesa, cu particularități de relief și linii de apărare. Acestea sunt obstacole practic de netrecut pentru ei.

Prima amenințare constă în faptul că rușii, atunci când trimit drone kamikaze și rachete de tip Kalibr-3M14 spre sudul Ucrainei, spre regiunea Odesa, folosesc frecvent spațiul aerian al Moldovei sau gurile de vărsare ale râurilor. De exemplu, pentru lovituri asupra transportului fluvial din zona Reni sau Izmail, pot pătrunde în spațiul aerian al României și pot pierde controlul. Rachetele se pot abate de la traiectorie.

A doua amenințare pentru România este destabilizarea Republicii Moldova. Din păcate, în Moldova există încă un nucleu serios de forțe pro-ruse finanțate direct din Rusia. În plus, Transnistria rămâne o zonă majoră de destabilizare. Rusia are încă capacități hibride de destabilizare și haotizare a Moldovei și nu a încetat să finanțeze aceste scenarii.

Nuanța este că Rusia ar trebui să fie prezentă pe teritoriul Belarusului și să concentreze un grup de lovire care ar trebui să depășească numeric grupul folosit în invazia din 2022. Acest lucru nu se poate face în câteva zile, săptămâni sau luni. Un astfel de grup ar ajunge la 80-100.000 de militari.

Este imposibil să faci acest lucru neobservat, mai ales în apropierea granițelor Poloniei, pentru o străpungere a coridorului Suwalki, sau la granița Lituaniei, pentru ocuparea Vilniusului. Toate acestea ar fi evidente și ar permite pregătirea din timp.

Unde ar putea fi format un grup concentrat discret? De exemplu, la granițele Estoniei sau Letoniei. În acest caz, Estonia este cea mai vulnerabilă în fața unei invazii rusești. Poziția sa geografică permite Rusiei să lanseze simultan două lovituri, prin Narva și în direcția Tartu. Din păcate, Estonia nu ar putea rezista acestor lovituri.

Fiecare țară care se învecinează cu Federația Rusă nu este în siguranță, nu doar cele europene, ci și Kazahstan, Mongolia, Azerbaidjan. Dar, dacă vorbim despre probabilitatea unei operațiuni militare de amploare, cea mai slabă verigă este, din păcate, Estonia.

Tema Ucrainei este extrem de toxică pentru Rusia în prezent. Vedem cum chiar și propagandiștii ruși încep să se certe între ei pe acest subiect. Vedem cum, în ultimele trei luni, Rusia a anunțat de șase ori că a cucerit Kupiansk, ceea ce nu este adevărat și este ironizat chiar de propagandiștii ruși. Vedem efectul informațional al faptului că așa-numita „operațiune specială”, care trebuia să dureze două-trei zile, să cucerească Kievul și să defileze pe Hreșciatik, durează acum mai mult decât faza așa-numitului Mare Război pentru Apărarea Patriei din Al Doilea Război Mondial.

„Războiul va continua pe tot parcursul anului 2026”

Adrian Dumitru: Ultima mea întrebare este despre negocierile de pace din Abu Dhabi. Credeți că au șanse reale de succes în acest moment, sub orice formă? Vă întreb pentru că pare un impas imposibil de depășit. Rușii își mențin cererile maximaliste, Trump pare să încline spre a le da dreptate, iar președintele Volodimir Zelenski afirmă că Ucraina nu va ceda niciodată teritorii. Deci, sunt șanse reale?

Oleksandr Kovalenko: Adevărul este că negocierile de la Abu Dhabi nu vor produce niciun fel de progres major în viitorul apropiat, deloc. Cel mai bun rezultat al acestor întâlniri și comunicări a fost schimbul de prizonieri care a avut loc recent, prin care au fost eliberați apărători ucraineni aflați în captivitate, unii încă din 2022.

De obicei, Rusia sabotează orice inițiativă ucraineană privind schimbul de prizonieri, deși există prizonieri de ambele părți și ar trebui să fie interesată de schimburi. Pentru Rusia, schimbul de prizonieri este, într-un anumit sens, o rușine. Este o demonstrație a faptului că, dacă pierderile pot fi ascunse, prizonierii nu pot fi ascunși. Dacă totul ar merge atât de bine și ofensiva ar fi atât de reușită, de unde ar veni toți acești prizonieri?

Platformele internaționale și întâlnirile cu o a treia parte, cum ar fi SUA, permit Ucrainei să ridice problema prizonierilor, iar Rusia nu poate refuza să discute acest subiect.

Toate celelalte chestiuni diplomatice se află, din păcate, într-o fază incipientă. Pe parcursul întregului an 2026, ele vor fi discutate, dar adevărul este că Rusia nu este pregătită pentru concesii. Rusia nu este pregătită pentru pace. Rusia nu este pregătită pentru nimic altceva decât pentru impunerea ultimatumurilor sale și pentru capitularea Ucrainei.

Însă starea actuală a Rusiei nu îi permite să formuleze asemenea ultimatumuri. Situația sa este mult mai proastă decât în 2022 sau 2023. Prin urmare, până când Rusia nu va simți că se află într-o situație complet fără ieșire, nu putem vorbi despre un progres pozitiv. Vor fi întâlniri de dragul întâlnirilor, din când în când pentru schimburi de prizonieri și nimic mai mult.

Oricât de neplăcut ar fi de spus, nu văd nicio perspectivă ca războiul să se încheie în anul 2026. Negocierile de la Abu Dhabi sau din orice alt oraș vor fi doar ceva de fundal. Războiul va continua pe tot parcursul anului 2026.

Adrian Dumitru: Vă mulțumesc pentru timpul acordat și pentru răspunsuri. Sper să ne revedem curând. Mulțumesc!

Oleksandr Kovalenko: Mulțumesc, asemenea!