Igor Bergler este singurul scriitor român cu vânzări fenomenale, care își depășește sistematic propriile recorduri. A scris "Biblia pierdută" în 2015 și a vândut-o în câteva sute de mii de exemplare — iar succesul, spune el însuși, i-a atras o trenă de invidii, ciudă și pizmă, din toate direcțiile. Când a revenit cu "Testamentul lui Abraham" în 2017 și a "dinamitat" piața de carte cu vânzări colosale, era limpede pentru toată lumea că nu mai aveam de-a face cu un one-hit-wonder. Până la Bergler, nimeni nu reușise, în peste trei decenii, să atingă vânzări de peste 500.000 de exemplare pentru o singură carte. Până în ziua de azi, a rămas cartea-minune a publicisticii din România. Acum vorbește, într-un interviu pentru Antena3.ro, despre succes, Dumnezeu, viitoarea carte și despre cum tehnologia nu îi face pe oameni mai deștepți, ci mai proști.
Florentina Mușat: Domnule Bergler, ați făcut ceea ce n-a făcut nimeni până acum… ați creat un podcast despre religie, istorie, știință și sminteală și ați ridicat capacul unui “rezervor” iar de acolo au ieșit mulți demoni. Călătoria prin nebuloasele trecutului religios a scos la lumina adevăruri incomode. A fost complicat?
Igor Bergler: N-a fost complicat, a necesitat foarte multă documentare. Sigur că m-am gândit la rezistența pe care urma să o întâmpin… dar, ciudat, pentru cărțile mele mă așteptam la mai multă “atenție” din partea unora, și mi s-au părut ridicol de tăcuți. Apoi mi-am dat seama că indivizii nu știu să citească și atunci nu e o problemă. Cum am apărut la radio sau la televizor sau în podcastul cu Bogdan Caranfilof să zic lucrurile astea, cum au început tunurile. Până atunci a fost liniște. Interesant asta, nu?
M-am tot gândit ce subiecte tabu sunt în România și am găsit tabu-ul suprem. Știam foarte puține când m-am apucat de cercetare. Adică știam cam ce știe un intelectual mediu, nepreocupat în mod special de religii. Am un prieten care e profesor universitar în America și după ce am tot schimbat mesaje cu el mi-a zis că pot să vin să predau acolo, Criticism Biblic!
F.M: Pe urmele lui Ioan Petru Culianu?
Igor Bergler: Da, el a fost un savant. Eu nu sunt. Eu sunt doar amator.
”Suntem habotnici. Mai rău decât bulgarii”
F.M.: Până la urmă, suntem cea mai religioasă țară din Europa?
Igor Bergler: Da. Suntem habotnici. Mai rău decât bulgarii. Dar dincolo de UE, cred că Serbia a depășit orice imaginație. E culmea înapoierii țara aia. Dacă e să ne comparăm cu Serbia, stăm mai bine un pic. Da, da, în Serbia, cu orice fel de discurs contrar bisericii sau dacă ridici vreo problemă legată de religie, riști să fii omorât cu pietre. Asta în România încă nu se întâmplă, dar nu suntem departe, oricum.
F.M: Domnule Bergler, de ce urăște Biserica sexul?
Igor Bergler: Asta e o întrebare pe care mi-am pus-o și eu. Ce are Biserica cu sexul? Habar n-am. Nu știu să răspund la asta. Însă o să răspund într-o carte, pentru că e destul de complicat. Sexul e ceva murdar pentru biserică. Cred că urăște tot ce nu cunoaște. Cred că toți popii din vremurile alea erau foarte speriați de asta.
F.M: Aveți ceva și cu gândirea magică la români? Mă gândesc la strigoi și solomonari…
Igor Bergler: Nu poți să crezi în prostii. Eu nu cred. Eu gândesc. Eu sunt o ființă rațională. Asta mă desparte de oamenii care cred, dar e dreptul lor. N-am nimic împotrivă. Dar serios, eu nu pot să accept vrăjeli din astea. Sigur, poți veni cu argumentul că există o lume extrasens. Nu există nicio lume extrasenzorială în felul în care o identifică ei! Pentru că lumea aia extrasenzorială, dacă există, se explică altfel, nu cum povestește o babă. Nu vedeți că toată lumea extrasenzorială, inclusiv partea asta cerească și divină seamănă atât de mult cu lumea umană? Nu vedeți că au inventat un Dumnezeu cu barbă, după chipul și asemănarea noastră?... Pentru că dacă există Dumnezeu, e o cuantă, e, cum să zic, o chestie spațială într-un fel pe care noi nu o putem defini încă. La fel și cu îngerii ăia care-s prietenoși, care-s toți umani. Uitați-vă la cosmosul ăsta. Nu știm nimic despre el, și atunci din frică, de fapt, am început să ne explicăm lucrurile pe înțelesul nostru și să ne creăm toate imaginile astea extrasens, cum vreți dumneavoastră să le ziceți, fantastice, mitice, magice, după chipul și asemănarea noastră. Noi am creat zeii și toată logica asta, nu ei pe noi. Suntem o specie care are probleme mintale. Asta este evident. O să-mi ziceți: tu vii și zici că n-ai probleme mintale? Ba da, și eu le am pe ale mele, dar măcar le recunosc, ca să zic așa…. Mă mai surprind și eu bătând câmpii dar la un moment dat mă trezesc și zic: Stai mă un pic, ce faci?
F.M: Cum bate Igor Bergler câmpii?
Igor Bergler: Aia n-o să vă spun. Am și eu superstiții de-astea. Ei, nu chiar superstiții. Câte o chestie…. Deci observ niște asocieri sau niște coincidențe și tind să trag concluzia că ele sunt o regulă pentru ceva. Mie mie se întâmplă des să văd sincronicități de genul 11.11. Mă gândesc la mesaje din univers… Vi se întâmplă? Eu n-am văzut nimic, dar asta e o problemă generală. Nu e niciun mesaj. Nimeni nu vrea să vă trimită mesaje, să știți…. Pentru că pe universul ăsta infinit îl doare în cot de noi. Ați înțeles? Nu trimite nimeni niciun mesaj. Prostia din cap o trimite. Noi suntem infimi, nici măcar un fir de nisip. Înțelegeți? Universului nu-i pasă de noi. Și Dumnezeu nu ne-a creat pe noi ca să stăm singuri în univers pe o bilă. Asta puteai să zici la anul zero, când niște crescători de capre au inventat cosmografia și își imaginau că cerul, stelele din cer sunt găuri în boltă și pe acolo se vede raiul.
”Pericolul e că lumea se tâmpește foarte tare. N-ai fi zis cu toată tehnologia asta”
F.M: Care este cel mai mare pericol al prezentului?
Igor Bergler: Pericolul e că lumea se tâmpește foarte tare. N-ai fi zis cu toată tehnologia asta.. Tehnologia ar trebui să te facă mai deștept. Mie mi se pare că te face mai prost. E un paradox ăsta. E ca toate invențiile care au partea bună și partea rea. Atomul folosește și la energie, dar a făcut și bomba atomică. Un simplu cuțit poate fi folosit la făcut mâncare, dar și la înjunghiat dușmanul și așa mai departe. Pare că toate lucrurile bune au un revers absolut îngrozitor și ține de cine și cum folosește invențiile astea ale noastre. Deci eu văd un regres intelectual la scară globală și grav este că proștii au început să se coaguleze.
F.M: Nu se coagulau?
Igor Bergler: N-aveau cum. Erau izolați. Fiecare prost era în satul lui, fiecare în cartierul lui. Dar acum au instrumente. Social media asta liberă coagulează prostia și o face solidară într-un fel în care n-ai cum să-ți dai seama ce se va întâmpla cu lumea, care, după părerea mea, e în pragul unei implozii destul de ciudate. Nu vreau să fiu vreo pitie din asta negativă, dar, cam așa e…
F.M: Apelez acum la regizorul Igor Bergler și vreau să-mi spuneți două trei filme pe care să le vedem pornind de la această idee…
Igor Bergler: Cred că Eddington atinge un pic ideea pe care am spus-o despre cât de țicnită e lumea, dar se fac multe filme bune în ziua de azi. Poate nu la fel de multe ca înainte, Capodoperele au fost însoțite și ele de atâtea prostii și de atâtea cretinisme. Dacă scoatem vârfurile din epoca noastră, o să vedem cu ce rămânem. Va decide timpul, în primul rând. Nu rămân foarte multe, dar nici atât de puține. De exemplu, anul trecut mi-a plăcut un film care pentru mine e filmul-revelație din ultimii zece ani. Și care a fost nominalizat la Oscar la aproape toate categoriile deși nu a câștigat niciuna. E un film brazilian, se cheamă Agentul secret, făcut de, după părerea mea, cel mai bun regizor din lumea actuală, Kleber Mendonça Filho. N-are legătură cu comercialismul regizorilor moderni, gen Nolan.
”Să fie clar. Nu ți se arată nimic”
F.M: Mă întorc la podcastul dvs Religie vs. Știință. Ați spus la un moment dat o chestie care m-a intrigat: “Dacă am strânge toate relicvele de lemn din crucea lui Iisus, am construit șase corăbii.”
Igor Bergler: N-am zis eu asta, a zis-o Calvin…. E un citat. Calvin care a inventat calvinismul, preotul ăla elvețian. Și așa este! Umberto Eco spunea că, uite!, biserica asta are craniul lui Ioan Botezătorul la zece ani. Alta are craniul lui Ioan Botezătorul la șase ani. Alta are craniul la 30 de ani!
F.M: Și totuși, domnule Igor Bergler… dacă vine cineva și vă spune că a fost martorul unei minuni. Că i s-a arătat, a simțit, a visat….
Igor Bergler: I s-a arătat ce? Înseamnă că trebuie să meargă la psihiatru sau nu și-a luat pastilele. Dacă i s-a arătat, clar nu și-a luat pastilele. Să fie clar. Nu ți se arată nimic. Alea sunt plăsmuirile minții tale. Pot să cred că ți s-a arătat, în sensul că ai avut tulburări și că ai visat chestii cu ochii deschiși. Sau…. știți că e frecvent asta, dacă moare cineva apropiat, sunt oameni care îi văd după aceea în casă. În mod real, adică ei sunt convinși că sunt acolo. Apoi bieții oameni se duc și povestesc și zic că au văzut stafia răposatului. Deci eu am un bunic care în fiecare noapte ieșea din mormânt timp de zece ani și venea și stătea cu mine de vorbă seara. Mă credeți?
F.M: Sincer, v-aș crede un pic așa…
Igor Bergler: Vedeți, nu-i bine. Nu puteți să mă credeți. Aberații, astea sunt, nu există minuni. Ce-i o minune? Minune e ceva supra, ceva ce nu e natural, ce nu e normal. Da? Dacă există o minune care se comportă diferit de lucrurile naturale, atunci trebuie să-i găsim explicația științifică. Un om foarte deștept a zis: „Să știți că dacă descoperim că există Dumnezeu, știința o va face, nu religia.” Deci doar știința ar putea să descopere că există Dumnezeu. În momentul ăsta, aici suntem. Minunile, de regulă, sunt escrocherii sau deliruri. Dovadă că de când există aparate de înregistrare s-au împuținat minunile ca naiba. Deci știți cum a fost la Lourdes? Erau nu știu câte mărturii de până și Biserica Catolică s-a speriat și a început să investigheze, a pus o echipă interdisciplinară de preoți și medici să verifice dacă afirmațiile sunt reale. Din cele 30.000 de afirmații au găsit trei care păreau a fi reale. Trei. Dar pe măsură ce au apărut telefoanele cu camere, s-au dus și minunile! Deci lumea nu vrea adevărul, vrea iluziile ei. Nu e nici o minune. Problema e că lumea devine tot mai irațională, în loc să devină tot mai rațională.
”Știți care e faza? Că nu mai vrem să mergem la școală”
F.M: Poate pentru că avem nevoie de minuni în viața noastră?
Igor Bergler: Nu, pentru că nu mergem la școală, de-aia! Știți care e faza? Că nu mai vrem să mergem la școală. E mult mai simplu să crezi într-o tâmpenie pe care ți-a zis-o vecinul decât să te apuci să înveți tu. Am mai auzit și se pare că e demonstrat și științific că există o înclinație spre beliefs, ca să zic așa, spre credințe nedemonstrate științific, ca să îți liniștești rumorile. Dar sunt simple iluzii… Adică, bun, poți să crezi, dar nu le confunda cu realitatea. Sigur, fiecare e liber să creadă ce vrea, dar nu veni să ne evanghelizezi. Am văzut că e plin internetul de pastori din ăștia de la biserici neoprotestante.
F.M: Și totuși, dvs nu vă întrebați, ce e dincolo?
Igor Bergler: Dincolo de ce? După moarte nu e nimic, nu mai știm nimic. Și cum zicea cineva: când ești mort, e ca atunci când ești prost. Tu nu știi nimic și lumea suferă în jur din cauza ta. Creierul nostru e construit, datorită evoluției, într-un anume fel. Am ajuns să evoluăm. Și suntem îngroziți că dispărem. Dacă e ceva după… Insist… tot știința va dovedi dacă e ceva după. Și nu credințele noastre care n-au nicio legătură cu realitatea. Există acest principiu al adevărului care nu poate fi anulat în niciun fel: tot ce se afirmă fără dovezi poate fi respins fără dovezi.
F.M: Adică dumneavoastră ziceți că e ceva după. Eu zic: dovedește!
Igor Bergler: Nu am cum. Dar mi-a plăcut ce ați spus la un moment dat, ați dat un spoiler dintr-o viitoare carte, povestea cu fetița. Este tulburător.
Pe scurt, povestea e așa: în Rai e o fetiță care stă pe genunchii lui Iisus și îl întreabă: „Dar mama mea de ce nu e aici? - Mama ta a murit înainte de a fi la botezată”. Iar fetița zice: „Dar nenea ăla care a omorât-o și a violat-o și pe ea și pe mine? De ce e aici? La care Iisus răspunde: “Ah, nenea ăla s-a căit și s-a spovedit pe patul de moarte!”
F.M: Și scrieți o carte care se învârtă în jurul acestei morale?
Igor Bergler: Scriu continuarea, de fapt al treilea și ultimul volum din Minciuna lui Michelangelo care se cheamă Întoarcerea ereticilor. Profeți și sibille și este continuarea și finalul Minciunii lui Michelangelo.
F.M: Și când preconizați că o să fie gata?
Igor Bergler: La anul probabil că va ieși. Dar anul ăsta apare acum Istoria nefardată a creștinismului și chiar peste o lună apare Automatul lui Kempelen, care e un roman absolut fabulos. Iar la primăvară va apărea Messina II, care e o carte cu o premiză științifico-fantastică.
”Eu am inventat trailerul la carte. Am inventat marketingul despre autor”
F.M: Succesul cărților vine la pachet și cu succesul financiar în România?
Igor Bergler: Nu, doar la mine. De-aia mi-am atras și foarte multă invidie. Mulți dintre cei care scriu astăzi, au învățat lucruri de la mine, recunosc. Pentru că eu am inventat precomanda cu autograf. Eu am inventat trailerul la carte. Am inventat marketingul despre autor. Și ei învață și preiau lucrurile astea. Știu scriitori și editori care au zis: „Vedeți ce face Bergler și faceți exact ca el.” Ceea ce e bine. Trebuie să învățăm de undeva, dar pe la spate mă înjură. Mă fac în toate felurile. Știți că dintre toate înjurăturile pe care le-am primit, de la cititori sunt sub unu la sută. Nouăzeci și nouă la sută sunt de la alți scriitori.
F.M: Adică breasla nu e unită?
Igor Bergler: Haideți lăsați asta cu breasla. Ce breaslă? Sunt găști nu breaslă, iar miza pentru care se luptă găștile astea e atât de mică încât mie îmi e scârbă. Unii se cred buni, și chiar sunt. Dar 99% sunt o nenorocire. Dar dacă eu vând într-o zi mai multe cărți decât au vândut ei într-o viață, cum facem atunci? Sigur că ei consideră că sunt un prost, mason, jidan vândut, că am o relație personală cu…, că fac vrăji sau mai știu eu ce fac.
F.M: Ideile cărților dumneavoastră sunt de mare succes pentru public. De unde această inspirație?
Igor Bergler: Din cap. Da! Știți, în Evul Mediu, preoții credeau că creierul folosește doar ca să ne mișcăm ochii, atât, și că ideile vin din inimă.
F.M: Sunteți un om fericit?
Igor Bergler: Fericirea e o chestie de percepție personală, nemăsurabilă. Să știți că e mai multă liniște în cap când nu ai superstiții, temeri, șabloane. Am, desigur, o logică a lucrurilor, am conștiința drumului pe care trebuie să-l parcurg. Dar liniștea nu e elementul meu preferat, la mine în cap e zgomot. Nu este liniște… E mai rău decât în cea mai aglomerată gară.
F.M: Cine face acest zgomot?
Igor Bergler: Gândurile, pasiunile, obsesiile, fixurile, enervările. Am și eu temerile mele dar n-au legătură cu superstițiile, cu biserica nici atât. Teama și frica există, dar sunt stâns legate de speranță și astea împing omenirea înainte. De fapt, aș zice curiozitatea și frica sunt două lucruri importante… pentru că aceia care înving curiozitatea, își înving și frica, ei sunt cei care creează lumea, o împing mai departe. Ceilalți o trag înapoi sau profită de primii.
F.M: Ați remarcat că omenirea tinde către o longevitate extraordinară?
Igor Bergler: E visul dintotdeauna al oamenilor să atingă nemurirea… Deja am ajuns să trăim foarte mult. Știți cât era speranța de viață în anul în 1900? 35 de ani. Știți cât era speranța de viață în anul zero, când trăia Iisus? 25 de ani. Mai precis, cine trecea de doi ani avea șanse să trăiască până la 25. Ați văzut în tablourile vechi, cum sunt pictați moșii? Ăia au în jur de 40 de ani. Dar în poză arată ca un bătrân de 70 de astăzi. De ce arăta așa? Pentru că omul îmbătrânea foarte repede. Ce s-a întâmplat? Știința… asta s-a întâmplat. Organismul învață chestii... Asta se cheamă evoluție. Asta n-are treabă cu Dumnezeu.
F.M: Ce vă face fericit?
Igor Bergler: Ooo, atâtea lucruri! De la oamenii pe care îi iubesc, la pisicile mele, la o carte bună, la un film bun, la o vacanță minunată, o mâncare. Atâtea lucruri! Sunt mult mai multe cele care mă fac fericit decât cele care mă fac nefericit. De-aia și mă dedau la atâtea excese, din păcate. Prea multă fericire. Trebuie totul cu măsură… iar eu sunt omul fără măsură.
”Prima oară când am văzut proști cu adevărat a fost la nouăsprezece ani”
F.M:: Ce spune Igor Bergler când nu-l aude nimeni?
Igor Bergler: Exact ce spune și când îl aude. Nu prea îmi pun frână. Umberto Eco știa că o să moară, nu? Avea optzeci de ani, era inevitabil. Și a zis că singurul lucru care îl consolează și mai domolește frica de moarte e că scapă de toți proștii din jur. Deci cam asta e. Eu încerc să mă feresc de proști. E foarte complicat, nu râdeți… că e treabă serioasă. Lucrez la asta, încerc să mă izolez. Toată viața mi-am construit cetăți în jurul meu care să mă protejeze atât cât s-a putut.
Prima oară când am văzut proști cu adevărat a fost la nouăsprezece ani. Știi, eu până atunci nu văzusem proști, cu adevărat. M-am dus în armată. A fost prima oară când am văzut prostie atât de multă și organizată. Pe noi ne-au protejat ai noștri, deși era comunism, de prostie, cel puțin pe unii dintre noi… Știți piesa de teatru în care un copil e crescut în casă tot timpul și se uită numai la televizor, când iese și dă de necaz, scoate telecomanda din buzunar și butonează să schimbe realitatea? Deci asta am pățit eu atunci. Voiam să apăs pe stop.
F.M: Dumneavoastră ați știut, ați intuit că o să aveți succes și că o să deveniți Igor Bergler, cel mai citit scriitor român?
Igor Bergler: Da, m-am gândit la tot. Mi le-am programat. Mi-am făcut un program de marketing de care m-am ținut. N-am știut că voi avea success, am sperat doar că de știut cu certitudine n-ai cum să știi.
F.M: Puteați să nu reușiți?
Igor Bergler: Puteam. Era mai probabil să nu reușesc… dar mai ține și de noroc. Când ți se așază lucrurile, intervine și șansa.
F.M: Asta înseamnă că există pe undeva un om cu un talent nemaipomenit, foarte conștiincios, cu o disciplină impecabilă, dar pentru că n-a avut noroc și șansă, n-a reușit să răzbească, să iasă la suprafață. Există posibilitatea asta?
Igor Bergler: Există și sunt mulți. Sunt sigur că sunt cu zecile din ăștia, dar cumva, mai devreme sau mai târziu, cei foarte buni reușesc să treacă ziua. Foarte puțini sunt cei care rămân în urmă. Se întâmplă ceva nemaipomenit și lucrurile se așază la un moment dat.
F.M: Asta înseamnă că viața funcționează după un după un tipar. Că există un pattern.
Igor Bergler: Există tot felul de tipare după care funcționăm. Variațiunile sunt minore.
F.M: Așadar există un Creator…
Igor Bergler: Există mai mulți creatori, și eu sunt unul dintre ei. Vă referiți la un creator suprem? Poate că există, dar nu e moșul bărbos care se uită la tine și te urmărește ce faci. Exclus.
F.M: Vorbim de un creator al matricei, al acestui caleidoscop de întâmplări…
Igor Bergler: Păi noi n-avem cum să știm. Ceva s-a întâmplat că a apărut Universul ăsta. Unii îi zic Big-Bang, dar nici ăsta nu e demonstrat întocmai… e mult mai complicat, de aia n-are succes știința, pentru că e greu de înțeles. Nici eu nu înțeleg tot ce zice fizica asta. Încerc. Îmi dau silința. Nu-i meseria mea, dar înțeleg că nu poți înțelege și nu trebuie să-ți dai cu părerea. Dar românii se pricep la toate. Ei n-au făcut patru clase, dar sunt doctori în istorie. Se pricep acuma și la climă, și la medicină, la orice. Se pricep, dar ei nu știu să citească. Cred că asta se cheamă sindromul Dunning-Kruger. Cu cât știi mai puțin, cu atât ai impresia că știi mai mult. Știți că în România au revenit bolile mizeriei de dinainte de inventarea vaccinurilor, eradicate de optzeci, de o sută de ani? Revin în România cu o explozie de neimaginat. Iar între timp dacă nu te vaccinezi, virusul se schimbă, evoluează și vaccinul devine ineficient. Acești oameni pun în pericol sănătatea publică.
F.M: Deci, până la urmă, credeți într-un Creator? Evident, nu în cel cu barbă…
Igor Bergler: … nu are chipul și asemănarea noastră, dar există acolo un sistem. Nu știu ce e. Dar e ceva că altfel nu am fi noi aici.
F.M: Dincolo de noi?
Igor Bergler: În afara planetei sau…? Păi dincolo de noi e Universul despre care știm foarte puține lucruri. Dincolo de Univers nu mai e nimic, că ăla e infinit. Dincolo de infinit nu există... Cum să crezi că e un moș care acolo și dirijează infinitul ăsta? Și că tot universul ăsta imens a fost făcut pentru boțul ăsta de planetă
”Știi cine citește în pat? Ăia care vor să adoarmă și nu pot”
F.M: Ce carte citiți acum? Ce carte aveți pe noptieră?
Igor Bergler: Eu nu citesc în pat... Știi cine citește în pat? Ăia care vor să adoarmă și nu pot. Ăia nu citesc. Aia e un fel de meditație ca să adormi. Uite, să vă zic un autor nemaipomenit și care a apărut în România datorită mie, aș zice că e o capodoperă a literaturii mondiale… este Terra Nostra (n.r Carlos Fuentes). Iar un autor care îmi place este Paco Ignacio Taibo II.
F.M: Deci, până la finalul lui 2026, Igor Bergler va mai scoate două cărți.
Igor Bergler: Da. Și un podcast. Al meu, personal, pe You Tube. Se va chema Domnul Ghilotină. Și voi inversa rolurile, voi avea invitați, dar nu o să fie genul clasic, ăla care numai întreabă, ci o să fie polemic. Adică o să chem oameni care mă interesează pe mine cu care o să am un dialog interesant.