Antena 3 CNN Actualitate Locale Investiție de 35 de milioane de lei la Târgoviște, pentru una dintre cele mai rare fortificații din sud-estul Europei

Investiție de 35 de milioane de lei la Târgoviște, pentru una dintre cele mai rare fortificații din sud-estul Europei

Laura Dinu
1 minut de citit Publicat la 08:00 24 Mai 2026 Modificat la 08:28 24 Mai 2026
Proiectul vizează o suprafață de aproximativ 41.000 de metri pătrați. Foto: Hepta

Municipiul Târgoviște se pregătește pentru una dintre cele mai ample investiții din ultimii ani, după ce proiectul de reabilitare și amenajare a zonei istorice a vechii fortificații medievale a intrat oficial în etapa de precontractare pentru finanțare europeană, potrivit Gazeta Dâmboviței.

Anunțul a fost făcut de primarul Cristian Daniel Stan, care a precizat că proiectul are o valoare de aproape 35 de milioane de lei și va fi finanțat prin Programul Regional Sud-Muntenia.

„Vești bune de la Bruxelles și un nou proiect cu finanțare europeană devine certitudine! Astfel, una dintre cele mai importante și spectaculoase investiții din istoria municipiului Târgoviște, respectiv ”Valorificarea și Amenajarea Peisagistică a Șanțului și a Valului Cetății”, Etapa I, un tip de fortificație UNICAT pentru zona de sud-est a Europei, a intrat în etapa de precontractare”, a transmis edilul.

Proiectul vizează o suprafață de aproximativ 41.000 de metri pătrați și urmărește transformarea zonei într-un spațiu destinat atât turiștilor, cât și locuitorilor orașului.

Planul include amenajarea unei piste pentru biciclete și a unui traseu pietonal pe întreaga lungime a fortificației, realizarea unor poduri și podețe pentru conectarea diferitelor zone, dar și modernizarea infrastructurii existente.

Totodată, vor fi introduse sisteme de iluminat arhitectural și ambiental, vor fi instalate cișmele și mobilier urban, iar întreaga zonă va beneficia de lucrări de amenajare peisagistică și panouri informative.

Vechea structură defensivă are o importanță aparte pentru istoria orașului. Târgoviște a fost singura așezare urbană fortificată din spațiul extracarpatic, iar sistemul defensiv construit aici era inspirat din modelul bizantino-sârbesc.

Fortificația a cunoscut cea mai mare dezvoltare în timpul domniei lui Matei Basarab, între anii 1632 și 1654, când zidurile au fost consolidate, iar șanțul de apărare a fost refăcut și extins pe o lungime de aproximativ cinci kilometri. Sistemul era prevăzut cu bastioane și porți de acces importante pentru oraș.

Mai târziu, și Constantin Brâncoveanu a contribuit la refacerea unor părți ale fortificației.

În prezent, construcția este considerată singurul sistem defensiv de acest tip care s-a păstrat în sud-estul Europei. Prin noul proiect, autoritățile locale vor să redea zonei valoarea istorică și să o transforme într-un nou punct de atracție pentru oraș.

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole