Elena Lasconi, primarul municipiului Câmpulung, a mers personal, alături de polițiști și alte echipe de intervenție, la un apartament în care două femei trăiau împreună cu peste 30 de pisici. Vecinii se plângeau de mai bine de patru ani de mirosul insuportabil care venea din locuință, însă proprietara refuza să deschidă ușa autorităților. În cele din urmă, polițiștii au reușit să intre, au preluat animalele, iar din apartament au fost scoase patru remorci cu haine, cârpe și covoare putrezite.
Lasconi a povestit ce s-a întâmplat într-o postare pe Facebook, unde a postat și o filmare a intervenției.
Totul s-a întâmplat în blocul P5 din cartierul Grui, din Câmpulung. În apartament locuiesc o femeie și fiica acesteia, care, potrivit primarului, se află în evidența Direcției de Asistență Socială ca persoană cu dizabilități. Lasconi spune că situația era cunoscută de ani de zile, după numeroase reclamații ale vecinilor, care nu mai suportau mirosul de urină și fecale de animale. Oamenii au reclamat și faptul că din apartament se auzeau frecvent certuri.
„Am făcut sute de solicitări către instituțiile abilitate pentru a ne sprijini să putem intra în casă pentru a ne asigura că atât doamna cât și fiica sunt sănătoase și în siguranță. Vecinii au anunțat în repetate rânduri că mirosul de urină și fecale de animale este insuportabil și că în apartament se aud frecvent certuri. Noi ne-am deplasat de zeci de ori la fața locului, însă proprietara a refuzat să deschidă ușa”, a scris Elena Lasconi.
Peste 30 de pisici au fost ridicate din apartament. Patru remorci de lucruri putrezite, scoase din locuință
După mai bine de patru ani de reclamații și încercări de a intra în apartament, autoritățile au reușit să intervină. La fața locului au venit reprezentanți ai Poliției Animalelor, Poliției Municipale, Poliției Locale, pompieri, echipaje SMURD și ale Ambulanței, dar și angajați ai Administrației Domeniului Public. Elena Lasconi a participat și ea la intervenție.
Potrivit primarului, operațiunea a durat mai multe ore și a fost marcată de certuri cu proprietara.
Cele două femei au primit asistență medicală, iar polițiștii au preluat pisicile, despre care Lasconi spune că erau subnutrite, murdare și bolnave. În apartament se adunaseră atât de multe lucruri distruse de dejecțiile animalelor, încât angajații ADP au avut nevoie de patru remorci pentru a le scoate.
„Celor două femei li s-a acordat asistență medicală după ore de certuri și circ. Poliția animalelor a ridicat pisicile aflate într-o stare deplorabilă (subnutrite, murdare și bolnave) iar ADP a scos din apartament patru remorci cu cârpe, haine și covoare putrede din cauza dejecțiilor”, a transmis primarul municipiului Câmpulung.
Lasconi se teme că proprietara ar putea aduna din nou animale în apartament
Deși autoritățile au reușit să intre în locuință și să îndepărteze animalele și lucrurile degradate, Elena Lasconi nu este convinsă că problema a fost rezolvată definitiv. Primarul spune că femeia ar putea să adune din nou pisici, iar vecinii să ajungă în aceeași situație.
Lasconi se plânge că legislația nu îi permite să intervină mai repede în asemenea cazuri, mai ales când proprietarul refuză accesul în locuință.
„Mă tem însă că acțiunea de amploare de astăzi nu reprezintă și rezolvarea acestui caz. Având în vedere că vorbim despre o proprietate privată este foarte posibil ca doamna să-și reia obiceiurile. Din păcate legea nu îmi oferă pârghii pentru a nu aștepta cu anii să scapi de un focar de infecție”, a scris aceasta.
Ea le-a mulțumit tuturor celor care au participat la intervenție și a spus că va continua să caute soluții pentru locatarii afectați.
„Mă încăpățânez să fac tot ce este omenește posibil și legal pentru a sprijini cetățenii”, a transmis Elena Lasconi.