Liderii europeni vor soluții și le vor rapid
Liderii europeni vor ca Comisia Europeană să vină în acest an cu soluții concrete pe care le pot implementa rapid pentru economia blocului comunitar.
„Este o zi de reflecție”, le-a spus jurnaliștilor premierul Belgiei, Bart De Wever, adăugând că Executivul european trebuie să vină cu un plan de acțiune pentru a aborda costul energiei și povara administrativă.
Pentru De Wever, competitivitatea trebuie să se afle pe agenda fiecărui Consiliu European în lunile următoare.
Președintele Franței, Emmanuel Macron, le-a spus jurnaliștilor că „trebuie să acționăm rapid”, iar dacă până în iunie nu se vor face suficiente progrese, va fi explorată opțiunea cooperării consolidate.
A început reuniunea informală a Consiliului European
După o oră de întârziere, reuniunea informală a Consiliului European a început la Castelul Alden Biesen din Belgia. Prima sesiune de lucru va începe cu o prezentare a lui Mario Draghi, fost preşedinte al Băncii Centrale Europene, privind impactul mediului geopolitic şi geo-economic în schimbare asupra competitivităţii UE.
Roberta Metsola: Costul ridicat al vieții este „principala preocupare” a UE
Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a declarat că accesibilitatea și costul vieții rămân printre principalele preocupări ale blocului.
„Dacă vă uitați la ultimul Eurobarometru, fiecare cetățean din toate țările a menționat costul vieții și accesibilitatea ca fiind principala sa preocupare. Prin urmare, toate acțiunile noastre trebuie orientate spre abordarea acestei probleme”, le-a spus ea jurnaliștilor înaintea summitului. „Dacă nu facem acest lucru, ne pierdem legitimitatea și ne pierdem credibilitatea.”
Metsola a mai spus că UE trebuie să finalizeze Uniunea Economiilor și Investițiilor și a susținut că blocul nu dispune de suficiente instrumente pentru a transforma economiile europene în creștere economică. Ea a afirmat că „mult prea multe bariere” împiedică banii și capitalul să circule liber între statele membre.
Președintele Consiliului European a trasat cele patru priorități ale reuniunii de astăzi
Președintele Consiliului European, António Costa, a prezentat cele patru priorități ale blocului înaintea summitului de astăzi, relatează Politico.
Prima este eliminarea „barierelor interne” din calea comerțului în UE și reducerea birocrației, a spus el. A doua este „extinderea capacității companiilor noastre”, inclusiv a celor mai mari firme din bloc.
A treia este încheierea mai multor acorduri comerciale și protejarea companiilor europene împotriva „coerciției” (în special din partea Chinei și a SUA n.red). Iar a patra este să investim „mai mult și mai bine”, inclusiv prin capital public și privat.
„Astăzi, prioritatea noastră este să deblocăm investițiile private, să mobilizăm economiile noastre pentru a investi în companiile noastre și să creăm un ecosistem mai dinamic și mai vibrant pentru investiții”, a spus el, înainte de a declara: „Acest an, 2026, va fi anul competitivității pentru economia europeană.”
Declarațiile președintelui Nicușor Dan înainte de reuniunea Consiliului European
Declarațiile președintelui Nicușor Dan, înainte de reuniunea informală a Consiliului European, pot fi urmărite integral aici:
Nicușor Dan: „Nu există vreo intenție la nivel de reglementare în interiorul Uniunii pentru regimuri diferite între țări”
„Atenție, nu există, nu există vreo intenție la nivel de reglementare în interiorul Uniunii pentru regimuri diferite între țări. Asta nu există. Există coordonări între țări cum a fost asta de dinainte, ședința în care țări mai interesate de competitivitate, de prelungirea tranziției verde se pun de acord”, a spus Nicușor Dan.
Obiectivele României la reuniunea Consiliului European: prețul energiei și împărțirea banilor pentru competitivitate
„Obiectivele noastre sunt două mari: unul este prețul energiei, cu cele două componente, interconectare rețele și taxele pe emisii de carbon care ridică prețul. Vă aduc aminte că în urmă cu câteva luni am reușit, după o lungă negociere, să întârziem punerea în aplicare a așa numitului ETS2. Și a doua chestiune foarte important în momentul în care vom avea banii pe competitivitate în interiorul bugetului multianual 2028-2034 împărțirea acestor bani să fie făcută și pe criterii geografice astfel încât să nu întârziem decalajul între țările dezvoltate și țările mai puțin dezvoltate”, a spus Nicușor Dan.
„Exemplul cel mai simplu e Horizon. Am avut un program de cercetare-dezvoltare al UE în care România nu a luat practic nimic. E foarte bine ca în bugetul multianual să existe mulți bani pentru competitivitate, însă dacă criteriile vor fi strict, strict competitive, atunci să fim foarte onești și multe țări de la granița UE nu vor avea mari șanse să ia banii ăștia și atunci decalajul se va adânci”, a adăugat președintele României.
Ce spune Nicușor Dan despre Europa „cu mai multe viteze”
„Nu trebuie să ne sperie asta, Europa cu mai multe viteze sau cel puțin așa cum e ideea la momentul acesta este pur și simplu reuniuni de țări, cum a fost reuniunea de acum o oră, în care unele țări se coordonează pentru a pune o idee comună pe masa Consiliului. Aici nu trebuie să avem vreo îngrijorare”, a spus președintele României, înainte de Consiliul European.
Anterior reuniunii liderilor europeni, majoritatea președinților și prim-miniștrilor au început ziua cu un „pre-summit”, găzduit de Belgia, Italia și Germania.
Nicușor Dan: Pe extern, cu puține nuanțe, oamenii sunt de acord că Europa trebuie să meargă să facă acorduri comerciale
Președintele Nicușor Dan face declarații înainte de reuniunea informală a Consiliului European:
„Un Consiliu European pe competitivitate care are o componentă internă și o componentă externă. Componenta internă foarte importantă e dereglementarea. O chestiune banală, recunoașterea diplomelor dintr-o țară europeană în alta. Diferența pentru o companie pentru diferitele reglementări pe care trebuie să le îndeplinească în țările europene și cum facem să compatibilizăm.
Faptul că Europa este împărțită în diferite reglementări face ca marile companii să fie în SUA, de exemplu pe telecomunicații avem 3-4 companii în SUA și vreo 150 în Europa și în felul ăsta banii pentru cercetare-dezvoltare vor fi tot timpul acolo și noi vom avea un dezavantaj competitiv. E o chestiune cu care toată lumea e de acord.
Pe extern, cu puține nuanțe, oamenii sunt de acord că Europa trebuie să meargă să facă acorduri comerciale, India, Mercosur, toate pe care le știți.
O chestiune care este foarte discutată și importantă pentru România este prețul energiei și cât de repede trebuie să mergem cu tranziția verde. Noi suntem printre țările care vrem să fie un proces mai lent astfel încât industriile care sunt mari consumatoae de energie să aibă timp. Foarte important pentru noi și pentru lume prețul energiei, care este o diferență de competitivitate pentru SUA, China.
Și aici sunt cele două componente: rețelele, care să poată să permită o piață unică de energie, pentru că există o discontinuități și diferențe de preț între țările europene, și bineînțeles taxele pe emisia de carbon care ridică prețul de energie. Cam astea sunt punctele importante și decizia sau dorința tuturor ca procesul ăsta de simplifcare să meargă cât mai repede cu putință.”
Nicușor Dan participă, joi, la prima reuniune informală a CE din 2026
Președintele Nicușor Dan va participa, joi, la prima reuniune informală a Consiliului European din acest an.
Se preconizează că liderii vor discuta despre modul în care UE ar trebui să se poziționeze într-o lume caracterizată de dezechilibre comerciale și de o concurență economică sporită și nu întotdeauna loială.
Se va mai discuta și despre maniera optimă de a răspunde constrângerilor economice și de a reduce dependențele economice, în special în domenii precum materiile prime critice și tehnologia, menționează Consiliul.
Conform sursei citate, Europa trebuie să accelereze implementarea agendei sale comerciale ambițioase și să își apere întreprinderile de concurența neloială printr-o protecție țintită în sectoarele strategice.
Reuniune informală a Consiliului European
Consiliul European se întruneşte într-o reuniune informală în cadru restrâns, la Castelul Alden Biesen, în Belgia, pe 12 februarie. Este prima reuniune informală a Consiliului European din acest an și va participa și președintele Nicușor Dan. Subiectele de discuție anunțate sunt aprofundarea pieţei unice, reducerea dependenţelor economice sau stimularea competitivităţii UE într-un context geostrategic nou, relatează Agerpres.
„În contextul geopolitic actual, consolidarea pieţei unice este, mai mult ca niciodată, un imperativ strategic urgent”, a transmis preşedintele Consiliului European, Antonio Costa, în contextul Consiliului, conform site-ului consilium.europa.eu.
Reuniunea va începe la ora 10:30 cu un schimb de opinii cu preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola.
Preşedintele Consiliului European, Antonio Costa, a spus, în scrisoare de invitaţie adresată liderilor Uniunii, că se aşteaptă ca discuţiile informale din 12 februarie să se reflecte în pregătirea şi rezultatul Consiliului European formal din martie.
Prima sesiune de lucru va începe cu o prezentare a lui Mario Draghi, fost preşedinte al Băncii Centrale Europene, privind impactul mediului geopolitic şi geo-economic în schimbare asupra competitivităţii UE.
Sesiunea va fi urmată de o discuţie exclusivă cu liderii europeni despre modul în care UE ar trebui să se poziţioneze într-o lume cu o concurenţă economică sporită - şi nu întotdeauna echitabilă - şi un dezechilibru comercial, precum şi despre cel mai bun mod de a răspunde la coerciţia economică şi de a reduce dependenţele economice, în special în domenii precum materiile prime şi tehnologia critice.
Consiliul European a precizat că că Europa trebuie să îşi accelereze agenda comercială ambiţioasă şi să îşi apere companiile de concurenţa neloială printr-o protecţie concentrată în sectoare strategice.
A doua sesiune de lucru va debuta cu intervenţia fostului europarlamentar italian, Enrico Letta, care îşi va prezenta opiniile cu privire la modalităţile de a valorifica mai bine piaţa unică într-o lume în rapidă schimbare.
Intervenţia lui Enrico Letta va fi urmată de o discuţie exclusiv cu liderii UE, care se vor concentra pe identificarea principalelor priorităţi ale UE pentru finalizarea pieţei unice, precum şi pe modul în care pot oferi întreprinderilor din UE un mediu de reglementare mai favorabil şi cum pot răspunde la constrângerile economice şi concurenţa neloială.
UE trebuie să ia mai mult măsuri pentru a reduce eficient barierele naţionale şi pentru a face cadrul de reglementare la toate nivelurile mai favorabil investiţiilor, inovării şi creşterii companiilor.
Crearea unui nou „al 28-lea regim” pentru a ajuta companiile să se extindă şi accelerarea lucrărilor la o uniune de economii şi investiţii va fi, de asemenea, crucială în acest sens, mai arată sursa citată. Conceptul de „al 28-lea regim” a fost subliniat într-o raport al lui Letta din 2024 şi se află pe agenda Parlamentului european din prima jumătate a anului 2026, se menţionează pe europarl.europa.eu/.
Consiliul European susţine că este nevoie de aprofundarea, armonizarea şi integrarea în continuare a pieţei unice pentru a permite firmelor competitive din UE, din sectoare cheie precum cel digital, telecomunicaţiile, pieţele de capital şi energia, să se extindă şi să concureze cu succes la nivel global, asigurând în acelaşi timp accesibilitatea şi securitatea serviciilor pentru cetăţenii şi industriile noastre.
Ce au discutat liderii europeni la ultima reuniune a Consiliului European
O reuniune anterioară a Consiliului European tot la nivel informal s-a desfăşurat la 22 ianuarie 2026, discutându-se evoluţiile din relaţiile transatlantice şi implicaţiile lor pentru UE, mai informează consilium.europa.eu/.
În context, preşedintele Costa a subliniat că UE şi SUA au un interes comun în regiunea arctică, în special prin colaborare în cadrul NATO, şi că UE va juca un rol mai pregnant în regiune. Acesta a mai subliniat, de asemenea, că Danemarca şi Groenlanda au sprijin deplin din partea UE şi că Danemarca şi Groenlanda sunt singurele care pot decide cu privire la chestiunile care le privesc. Totodată, a reiterat angajamentul UE faţă de principii precum dreptul internaţional, integritatea teritorială sau suveranitatea naţională.
Preşedintele Costa a mai salutat anunţul potrivit căruia nu vor exista noi taxe vamale impuse de SUA Europei şi a afirmat totodată că impunerea unor taxe vamale suplimentare ar fi fost incompatibilă cu acordul comercial dintre UE şi SUA. În acelaşi timp, a subliniat că UE va continua să ia atitudine şi să îşi apere interesele împotriva oricărei forme de constrângere şi că are puterea şi instrumentele pentru a face acest lucru, dacă şi atunci când va fi necesar.
Cu privire la Consiliul pentru Pace, Antonio Costa a subliniat că Uniunea este pregătită să colaboreze cu SUA în privinţa punerii în aplicare a planului cuprinzător de pace pentru Gaza, în contextul desfăşurării de către Consiliul de Pace a misiunii sale în conformitate cu Rezoluţia 2803 a Consiliului de Securitate al ONU, dar că există îndoieli cu privire la o serie de elemente din carta Consiliului de Pace legate de mandatul său, de guvernanţa sa şi de compatibilitatea sa cu Carta ONU.
Din Consiliul European fac parte şefii de stat sau de guvern ai celor 27 de state membre ale UE, preşedintele Consiliului European şi preşedintele Comisiei Europene. Deciziile în cadrul instituţiei sunt adoptate, în general, prin consens. În anumite situaţii menţionate în tratatele UE, deciziile sunt adoptate în unanimitate sau cu majoritate calificată. Pe lângă reuniunile formale, Consiliul European desfăşoară şi reuniuni informale sau extraordinare ale şefilor de stat sau de guvern. De obicei, în urma acestor reuniuni, liderii adoptă mai degrabă declaraţii decât concluzii oficiale.