În Munții Erongo din Namibia, pe o arie foarte restrânsă, trăiește una dintre cele mai neobișnuite plante de pe planetă. Lithops werneri, o suculentă de dimensiuni foarte mici, seamănă atât de bine cu pietricelele din jur, încât este aproape imposibil de observat de către cineva care nu știe exact unde să o caute.
Aspectul ei nu este întâmplător. Planta imită perfect culoarea și textura pietrelor cenușii printre care crește, o adaptare evolutivă care i-a permis, timp de milioane de ani, să evite animalele erbivore. Însă această strategie de supraviețuire nu a putut să o protejeze de amenințările apărute odată cu intervenția omului și cu schimbările climatice.
Astăzi, Lithops werneri este întâlnită exclusiv într-o singură zonă de aproximativ patru kilometri pătrați din Namibia, potrivit Times of India. În urma evaluărilor recente, realizate înainte de actualizarea Listei Roșii a Uniunii Internaționale pentru Conservarea Naturii (IUCN), specia a fost clasificată, în februarie 2026, drept „în pericol critic de dispariție”, pentru că în mediul natural au fost identificate mai puțin de 200 de plante.
O specie care a avut întotdeauna o distribuție foarte limitată
Specialiștii spun că Lithops werneri nu a fost niciodată o plantă răspândită pe suprafețe întinse. Potrivit Sonjei Loots, coordonatoarea Programului pentru Plante Amenințate din cadrul Institutului Național de Cercetare Botanică din Namibia, această specie a existat dintotdeauna doar într-o singură regiune restrânsă, spre deosebire de alte specii de Lithops care ocupă teritorii mult mai vaste.
Datele publicate de IUCN arată că, din 1981 până în prezent, populația speciei s-a redus cu peste 80%. Numai această scădere este suficientă pentru încadrarea sa în categoria celor mai amenințate specii de plante, iar situația este agravată de faptul că habitatul său a fost întotdeauna extrem de mic.
Un alt element care explică raritatea plantei îl reprezintă cerințele sale foarte stricte privind mediul de viață. Lithops werneri se dezvoltă într-un strat de pietriș care măsoară doar aproximativ doi centimetri grosime și care se află direct deasupra unei plăci compacte de granit. Astfel de condiții sunt foarte rare chiar și în zonele apropiate.
Colectarea pentru colecții horticole a adus specia aproape de dispariție
După ce a fost descrisă științific în anii 1950, planta a devenit rapid foarte căutată de colecționarii europeni de suculente. Speciile din genul Lithops, cunoscute și sub denumirea de „pietre vii”, sunt apreciate tocmai pentru aspectul lor neobișnuit, asemănător unor pietricele.
Cererea ridicată a dus însă la recoltarea masivă a exemplarelor din natură. În doar câteva decenii, populația s-a redus atât de mult, încât mulți botaniști au ajuns să creadă că specia dispăruse complet din habitatul său natural.
Ani la rând, pasionații și cercetătorii au încercat fără succes să găsească noi exemplare sălbatice. Nu au fost descoperite alte populații în afara celei cunoscute inițial. Abia în 2012 planta a fost regăsită în locul unde fusese observată pentru prima dată, demonstrând că specia supraviețuise, deși într-un număr foarte redus.
Numărul exemplarelor continuă să scadă
Studiile efectuate după redescoperirea din 2012 au confirmat că situația este extrem de îngrijorătoare.
La recensământul realizat în acel an au fost numărate 659 de plante, însă evaluările ulterioare au indicat o reducere dramatică a populației. În 2019 au fost identificate doar 118 exemplare, iar în 2020 numărul acestora era de 163. Chiar dacă există fluctuații de la un an la altul, populația rămâne mult sub nivelul înregistrat în urmă cu puțin peste un deceniu.
În prezent, estimările arată că în sălbăticie mai supraviețuiesc mai puțin de 200 de exemplare, toate concentrate într-un singur habitat extrem de restrâns.
Schimbările climatice au devenit o amenințare majoră
Dacă în trecut principalul pericol era reprezentat de colectarea ilegală, în prezent cercetătorii atrag atenția că schimbările climatice exercită o presiune tot mai mare asupra speciei.
Sistemul radicular al plantei este foarte superficial, ceea ce înseamnă că exemplarele adulte nu pot rezista decât câțiva ani fără precipitații suficiente. Din acest motiv, perioadele lungi de secetă și modificările regimului pluviometric pot avea consecințe grave asupra întregii populații.
Există totuși un mecanism natural care îi oferă o anumită șansă de supraviețuire. Semințele își păstrează capacitatea de germinare pentru perioade îndelungate în interiorul capsulelor protectoare. Astfel, chiar dacă numărul plantelor adulte continuă să scadă, semințele pot rămâne în stare latentă până când condițiile de mediu devin din nou favorabile.
Camuflajul care a funcționat milioane de ani nu o mai poate salva
Speciile din genul Lithops sunt considerate exemple spectaculoase de camuflaj în lumea plantelor. Aspectul lor identic cu cel al pietrelor din jur le-a permis să evite animalele erbivore și să supraviețuiască milioane de ani în unele dintre cele mai aride și mai dificile regiuni deșertice ale lumii.
Totuși, această adaptare evolutivă nu poate opri un colecționar care cunoaște exact locul unde crește planta și nici nu poate contracara efectele schimbărilor climatice, care afectează întregul habitat prin modificarea cantității și distribuției precipitațiilor.
Limitată la doar patru kilometri pătrați și redusă la mai puțin de 200 de exemplare în mediul natural, Lithops werneri ilustrează cât de vulnerabilă poate deveni o specie care a rezistat milioane de ani amenințărilor naturale, dar care este împinsă astăzi spre dispariție de activități umane și de schimbările climatice, pericole pentru care remarcabilul său camuflaj nu oferă nicio protecție.