Antena 3 CNN Conferinţe Longevity Map 360, un pas uriaș către medicina care previne, nu doar tratează

Longevity Map 360, un pas uriaș către medicina care previne, nu doar tratează

Laura Dinu
2 minute de citit Publicat la 09:43 13 Noi 2025 Modificat la 10:44 13 Noi 2025
Longevity Map 360 face trecerea de la medicina care tratează boala deja instalată, la o medicină a predictibilității și prevenției personalizate. Foto: Antena 3 CNN

Longevitatea psihologică presupune echilibru între corp, minte și emoții. În zilele noastre, tehnologia aduce confort, dar și suprasolicitare. De la ecrane la ritmul digital, omul modern trebuie să-și regăsească echilibrul între asistență și dependență. Longevitatea autentică presupune o reîntoarcere la corp, la tăcere și la prezență. Este una din temele abordate de specialistii prezenti la Longevity Expo Forum Fest, cel mai mare eveniment din România dedicat longevității, medicinei viitorului și sănătății integrative.

În cadrul dezbaterilor, Dr. Alina Diana Nemeș, specialist în neuroterapie aplicată, a explicat cum noul concept Longevity Map 360 marchează o etapă esențială în trecerea de la medicina clasică la medicina predictivă, o abordare care privește organismul ca pe un întreg coerent, în care fiecare componentă are un rol în starea generală de sănătate.

„E un lucru extraordinar să avem cu toții acces la informație și ulterior, considerând că avem cortexul prefrontal activat corespunzător și gândirea critică activă, să luăm cele mai bune decizii pentru noi, pentru sănătatea noastră și pentru longevitatea noastră. Pentru că longevitatea nu înseamnă doar să adaugi ani în viață, ci mai ales să adaugi viață în ani. Este important cum trăim și, desigur, ulterior și câți ani trăim”, a declarat Dr. Alina Diana Nemeș, specialist în neuroterapie aplicată.

Ea a explicat că Longevity Map 360 face trecerea de la medicina care tratează boala deja instalată, la o medicină a predictibilității și prevenției personalizate, bazată pe analiza factorilor care mențin coerența organismului.

„Acest sistem Longevity Map 360 face trecerea de la acea medicină care se adresează direct bolii instalate și vine cu tratamentul, trece și peste acea etapă a medicinei profilactice, care se aplică ținând cont de niște factori de risc cunoscuți, și ajunge la etapa în care facem măsurători ce arată predictibilitatea — putem identifica anumite patternuri, anumite structuri. Altfel spus, putem descoperi verigile vulnerabile care riscă să rupă coerența organismului nostru. În permanență, viața este un joc între stres și coerență. Știm cu toții că stresul este un factor de care nu putem scăpa — fie că vorbim de stres extern, fie de stres oxidativ, metabolic sau biologic. Ne învârtim, de fapt, în jurul aceluiași termen: stres”, a detaliat specialista.

Întrebată ce reprezintă concret această hartă, Dr. Alina Diana Nemeș a explicat că este rezultatul unor măsurători și evaluări ale parametrilor morfofiziologici și neurofuncționali, oferind o imagine vie a stării organismului.

„Este o hartă vie a coerenței corpului nostru. Pot să fac o paralelă: dacă suntem într-o cameră întunecată și la un moment dat scoatem o lanternă și luminăm un colțișor, vom avea o mică vizibilitate. Asta am făcut și noi la început, când am fondat institutul și ne ocupam de brain map — aduceam acea lumină asupra creierului, pentru a-i înțelege funcționalitatea și a vedea în ce măsură putem preveni și interveni acolo unde este cazul”, a explicat ea.

Prin astfel de tehnologii, Longevity Expo Forum Fest demonstrează că frumusețea, sănătatea și longevitatea nu mai sunt concepte abstracte, ci rezultate ale educației, măsurătorii științifice și responsabilității personale.

Citește mai multe din Conferinţe
» Citește mai multe din Conferinţe
TOP articole