Antena 3 CNN Actualitate Lovitură pentru Iohannis la CNA: Televiziunile nu sunt obligate să promoveze referendumul

Lovitură pentru Iohannis la CNA: Televiziunile nu sunt obligate să promoveze referendumul

Radu Herjeu, membru al CNA, a declarat, marți, că instituția din care face parte nu poate obliga televiziunile să difuzeze materiale de promovare a referendumului convocat de președintele României pentru 26 mai, explicând că nu ar fi existat timp ca o decizie în acest sens să intre în vigoare.

"CNA nu poate decide ca televiziunile publice să facă o emisiune de promovare. O decizie a CNA n-ar fi schimbat acest lucru. TVR are o lege de organizare. Trebuie să respecte și alte legi decât CNA. Este obligat să reflecte campanii de informare, referendum. Nu trebuia să aștepte nicio decizie. Putea să ia decizia de a transmite să facă o emisiune pentru referendum. În nicio decizie privind referendumul, CNA nu a solicitat sau a impus să facă o emisiune", a declarat Radu Herjeu în ședința CNA de marți, în care este luată în discuție solicitarea președintelui Klaus Iohannis de a se emite decizia privind normele şi regulile de reflectare în audiovizual a campaniei pentru referendum.

Acesta a transmis că nu a încălcat legile și nici Constituția, deoarece Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) nu este obligat să emită decizii în această privință, scrie dcnews.ro.

Subiecte în articol: Klaus Iohannis
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Mesaj RO-Alert în Slănic Prahova: ”Părăsiți zona!”