Antena 3 CNN Politică Ludovic Orban, despre redeschiderea restaurantelor: ”Va fi ședință. Trebuie să stabilim reglementarea!”

Ludovic Orban, despre redeschiderea restaurantelor: ”Va fi ședință. Trebuie să stabilim reglementarea!”

Ludovic Orban susține că va vorbi cu miniştrii Sănătăţii, Economiei şi Internelor, la care vor fi invitaţi şi reprezentanţii HoReCa, pentru a pregăti deschiderea restaurantelor, însă a atras atenţia că acestea îşi vor relua activitatea atunci când vor permite condiţiile epidemiologice.

de Maria Sabu    |   

"Nu mai sunt multe restricţii. Mai sunt de deschis restaurantele în spaţii închise, cinematografele, sălile de spectacol, nu sunt meciuri cu spectatori şi mai sunt câteva restricţii legate de organizarea competiţiilor sportive .

Mâine, o să am o şedinţă cu domnul ministru Tătaru, cu domnul ministru Vela şi cu domnul ministru Popescu şi vom invita reprezentaţii HoReCa la discuţii, pentru a pregăti reglementarea privind deschiderea restaurantelor, care, evident, o vom hotărî când condiţiile epidemiologice vor permite şi vom avea garanţia că şi companiile care administrează restaurantele se vor implica şi vor asigura respectarea regulilor de protejare a sănătăţii cetăţenilor, pentru că, din păcate, dacă te uiţi pe la mai multe terase ce se întâmplă, se vede foarte clar că nu se respectă regulile care au fost stabilite şi există o creştere semnificativă a riscului de răspândire a virusului din cauza nerespectării acestor reguli", a declarat premierul Orban la TVR.

Subiecte în articol: Ludovic Orban HoReCa
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Fumul degajat de incendiul din Bucureşti este toxic! Precizările ISU şi ANM