„Marea schismă de la Alba Iulia”. De ce s-a rupt "suveranismul" de Ziua Unirii. Divorț definitiv între Simion și Călin Georgescu

Episodul de la Alba Iulia, cu două coloane suveraniste care merg separat și se huiduie între ele, nu a fost doar un circ de Ziua Națională. E momentul în care ruptura dintre George Simion și Călin Georgescu a devenit definitivă și nu prea mai poate fi împachetată în vorbe frumoase. Dincolo de scandări, lozinci și înjurături, ce s-a întâmplat acolo împinge mai departe un proces care era deja în desfășurare: resegmentarea unui electorat suveranist oricum fragmentat. Vorbim despre un electorat construit mai degrabă pe revoltă, orgolii și investiții politice decât pe doctrină coerentă. În loc de „pol suveranist unit”, am văzut, în direct, cum s-au ciocnit facțiuni rivale care se bat pe același bazin de frustrare și pe același capital de imagine.

Un lider are partid, altul are „daci liberi”

Mugur Ciuvică este analist politic și președintele Grupului de Investigații Politice.

„Mie mi-e clar, din cum se manifestă, că Simion are, până la urmă, într-un fel sau altul, un partid. Are și un număr mai important de oameni cu care poate să mai iasă în stradă din când în când, mai poate să facă manifestații, inclusiv manifestații ca asta de la Alba Iulia. Georgescu e singurel, el e cu două-trei sute de `daci liberi` care se țin după el tot timpul. Că merge la Poliție, că merge la Alba Iulia –  sunt aceeași oameni”. – Mugur Ciuvică, analist politic.

Mai mult, Mugur Ciuvică spune că ruptura dintre Simion și Georgescu e vizibilă de mai mult timp.

„Eu am văzut, de ceva vreme, că e o ruptură între ei și, din ce am înțeles până acum, Georgescu este foarte supărat. Cumva se simte trădat. Nu știu, în psihozele lui, se simte trădat de Simion” – Mugur Ciuvică, analist politic.

Simion vrea la guvernare, Georgescu rămâne „cu nebuniile lui”

El a observat luni și o tentativa timidă de împăcare, de dragul imaginii.

„Mie mi s-a părut astăzi că Simion, la un moment dat, s-a gândit că poate i-ar folosi să facă o mică horă, o mică împăcare cu Georgescu, dar Georgescu nu a vrut”. – Mugur Ciuvică, analist politic.

Iar în timp ce Simion trimite mesaje că „ar vrea să guverneze cu PSD” și se proiectează între „ori la pușcărie, ori la guvernare”, Georgescu rămâne, în formularea lui Ciuvică, „cu nebuniile lui. El n-are nicio treabă”, crede Ciuvică.

Relația Simion-Georgescu: de la alianță de nevoie la relație toxică

Sergiu Mișcoiu este politolog și profesor universitar la Universitatea Babeș‑Bolyai din Cluj-Napoca. Este specializat în populism, radicalism și extremism politic, teoria relațiilor internaționale și tranziții democratice în Europa Centrală și de Est.

El descrie, pentru Antena3.ro, relația dintre Simion și Georgescu: nu a fost o prietenie politică, ci un aranjament de oportunitate. Iar punctul zero al tensiunii dintre ei a fost anul trecut, când Simion a aflat, absolut stupefiat, că nu e el preferatul suveraniștilor.

„Domnul Călin Georgescu a avut o traiectorie surprinzătoare la alegerile de acum un an, așa cum știm, și primul surprins a fost George Simion, care i-a căzut victimă. De unde era sigur că ajunge al doilea, a ajuns pe locul patru, dacă ne amintim” – Sergiu Mișcoiu, politolog.

În acel moment, Simion și-a dat seama că nu e singurul care poate capitaliza radicalismul și discursul naționalist. Mai mult: există cineva mai radical, cu alt tip de carismă și cu alt tip de conexiuni. Externe chiar.

„A înțeles că radicalitatea și combinatorica externă a domnului Georgescu funcționează și apoi a făcut un joc în sensul în care, știind că riscă să nu poată candida, a mimat că este un apropiat – chiar un supus – până ce a reușit să ajungă candidatul natural susținut de Georgescu, cu șanse mari, așa cum știm, pe care Simion le-a avut la funcția de președinte al României după alegeri” – Sergiu Mișcociu, politolog.

Georgescu nu mai este de folos, nu mai isterizează masele

Mai exact, Georgescu a adus radicalitatea și aura de „martir al cauzei naționaliste”, în timp ce Simion i-a pus la dispoziție mașinăria de partid, infrastructura AUR și promisiunea unei victorii. După alegeri, raportul de putere s-a răsturnat.

„După alegeri, evident că în acest context nu putea să mai rămână un urmaș loial al lui Călin Georgescu, întrucât domnul Georgescu nu mai are ce să mai aducă, în afară de un anumit tip de morgă politică. Într-un fel, el este un martir al cauzei naționaliste și poate fi folosit în acest sens, dar nu mai este nici pe departe cel care mobiliza masele până la refuz, isterizându-le, creând inclusiv o fervoare de tip religios sau libidinal în jurul persoanei sale. Acele momente au apus” - Sergiu Mișcociu, politolog.

De ce îi e greu lui Simion „să se debaraseze” de fantoma lui Georgescu

Și, în timp ce Georgescu rămâne cu imaginea, cu trecutul și pildele – fie ele din Biblie ori din Stăpânul Inelelor – Simion rămâne cu ceea ce contează în lumea adevărată: „zestrea electorală” și statutul de lider activ. Și acționează în consecință.

„George Simion încearcă să devină la o matcă mai naționalist-cumpătată, încercând totuși să mențină zestrea electorală moștenită de la Călin Georgescu. E greu să se debaraseze complet de Călin Georgescu, în același timp nu mai dorește să fie într-o poziție de inferioritate față de acesta, așa cum a fost în prima parte a anului 2025”- Sergiu Mișcociu, politolog.

Asta s-a văzut luni, la Alba Iulia: doi lideri care nu mai pot împărți nici scena, nici simbolurile, nici aceeași sursă de legitimitate morală.

Alba Iulia: locul în care s-a spart, public, „polul suveranist”

Episodul n-a apărut din senin. Suveraniștii se anunțaseră deja cu marșuri separate, cu mesaje de tip „noi suntem adevărații apărători ai țării”, cu încercări explicite de a confisca simbolurile de 1 Decembrie. În acest context, ce s-a întâmplat lângă Monumentul Unirii – huiduieli, tabere antagonice, agresarea bărbatului care i-a strigat lui Călin Georgescu „Marș la Moscova!” – arată că nu mai vorbim de „unitate împotriva sistemului”, ci de război deschis între facțiuni rivale.

Avocata Eliza Ene Corbeanu privește scena prin lupa psihosociologului: tensiuni personale între lideri, competiția de „cine e mai suveranist”, modul în care bazele lor preiau conflictul și îl transformă în huiduieli, injurii, ritualuri de apartenență. Ea a explicat, pentru Antena3.ro, modul în care „culoarul suveranismului” a devenit o bandă îngustă pe care se înghesuie tot mai mulți, iar rezultatul este o competiție de autenticitate, nu un proiect politic coerent.

„Culoarul acesta al suveranismului, deși din punctul meu de vedere a căpătat o nuanță peiorativă și nu ar trebui să fie așa, a devenit extrem de aglomerat. Pe el vor să alerge acum foarte mulți oameni politici care au înțeles că este noul trend în materie electorală. Oamenii se simt atrași de politicieni care vorbesc despre identitate națională, despre suveranism, fără să descrie neapărat aceste concepte” – Eliza Ene Corbeanu, avocat.

Sergiu Mișcoiu nu vorbește despre „trădare”, ci despre reconfigurare.

„Se traduce printr-o resegmentare a acestui electorat. De fapt, masca naturală a acestui electorat este să fie unul segmentat”- Sergiu Mișcoiu, politolog.

El amintește de studiile pe care le-a realizat pe diaspora, în 2024, și explică faptul că profilurile celor care votau cu Simion și cu Georgescu erau deja diferite.

„Mesajul lui Georgescu era înțeles într-o altă direcție: mult mai radical, cu accente identitar-religioase. La Simion, mesajul era mult mai superficial și mai violent, mai mobilizator în sensul fotbalistic al termenului — ceea ce i se potrivește domnului Simion” – Sergiu Mișcoiu, politolog.

Acum, spune el, „cele două electorate încep din nou să se dividă”, dar cu o diferență majoră: „problema lui Georgescu este că nu mai are un electorat al său, pentru că nu mai are alegeri la care să meargă”. Iar în timp ce el e blocat în propriile probleme din justiție, Simion rămâne cu „legitimitatea”.

„Mesajul este din nou acela că nu mai există o concurență între cei doi pentru legitimitate morală, pentru că legitimitatea este limpede, de acum, de partea lui Simion. Nu mai putem spune același lucru despre Georgescu” – Sergiu Mișcoiu, politolog.

Cei 40% pe care se bat suveraniștii

Adrian Hatos este profesor de sociologie la Universitatea din Oradea și, din noiembrie 2025, președintele Societății Sociologilor din România. În cei peste 15 ani de experiență,  s-a specializat în procese electorale și comportamente sociale.

El mută discuția din registrul emoțional arătat de discursurile lui Georgescu – „trădări”, „iude”, „cine pe cine a vândut” – în registrul rece al „antreprenorilor politici” și al suveranismului ca business politic.

Adrian Hatos ne dă și cifre: „un 33–35, hai maximum 40% din electorat, în funcție de participare, predispus la votul așa-zis suveranist, care este mai degrabă un vot de revoltă populistă”.

Din punctul lui de vedere, suveranismul românesc este o mișcare „antisistem, foarte asemănătoare cu motivele pentru care s-au votat mișcarea MAGA și Donald Trump în Statele Unite, Brexit în Marea Britanie sau AfD în Germania – care nu e chiar același lucru, dar are o componentă puternică de protest”.

Pentru Hatos, acești „40% reprezintă un premiu râvnit de diverse categorii de antreprenori politici”.

Antreprenorii politici, banii și patronii din umbră

Și aici intră în scenă calculele politice, spune el: nu vorbim de o „mişcare pură” de jos în sus, ci de construcții politice care investesc în lideri cu priză la public.

„Există antreprenori politici – fie în față, fie în spate – care susțin personalități cu priză la public și suficient de histrionice încât să joace rolul de politicieni. Antreprenorii reali nu îi știm întotdeauna, dar îi putem bănui din finanțări, legături etc” – Adrian Hatos, sociolog.

Nu crede nici în mitul „mișcărilor de la firul ierbii”, susține acesta.

„E clar că aceste întreprinderi politice – aceste mișcări – nu apar de la sine. Hai să fim serioși: niciuna dintre mișcările POT, SOS, Șoșoacă, AUR sau Călin Georgescu nu au pornit de la firul ierbii. Întotdeauna există un potențial de mobilizare, dar potențialul nu se activează dacă nu are cine să-l mobilizeze” – Adrian Hatos, sociolog.

Iar când liderii nu se înțeleg la împărțirea „recompenselor politice”, urmează scandalul.

Adrian Hatos: Dacă vă uitați la sciziunile din AUR – Șoșoacă plecând din AUR, bucăți întregi plecând, apariția lui Claudiu Târziu ca dizident – vedeți că oamenii nu se înțeleg. Și sincer, trebuie să admitem: foarte rar aceste neînțelegeri au la origine nepotriviri doctrinare. Asta este o poveste pentru naivi. E vorba de lucrurile concrete, mundane, pe care ți le aduce politica.

Reporter: Adică puterea și banii?

Adrian Hatos: Puterea și banii. Da. Bineînțeles.

Asta explică de ce relația dintre Călin Georgescu și AUR „nu a fost niciodată bună” și de ce fiecare tabără își apără acum „investiția” în propriul lider.

Rușii și realitatea rețelelor

Iar acești „antreprenori politici” nu sunt neapărat rușii.

În viziunea lui, „antreprenorii de care vorbesc sunt, în primul rând, în România”, dar folosesc „rețele similare” și sunt perfect compatibili cu investiții externe.

„Să nu credeți că AUR, care este cel mai mare partid populist din România, a scăpat atenției rușilor. Sau doar rușilor — că mai sunt și alții. Ce credeți, chinezii stau degeaba? Cred că rușii mai degrabă investesc diferențiat. Pentru ei, astfel de mișcări anti-europene și antidemocratice sunt perfecte pentru războiul hibrid: investiție minimă, efect maxim” – Adrian Hatos, sociolog.

Totodată, acesta mai precizează că Georgescu apare ca lider „mai direct controlat din afară – sau cel puțin așa se pretinde”, cu „legături foarte clare în România, cu o grămadă de oameni din vechiul regim, din diverse structuri interesante”.

De la discursul despre „unitate” la tabere care se înjură

Eliza Ene Corbeanu spune că, atunci când liderii se urăsc, nici susținătorii nu se iubesc foarte mult între ei.

„Este un bun prilej pentru cei care se autointitulează suveraniști să demonstreze în fața poporului cine este cel mai suveranist dintre ei. E normal ca o relație care n-a fost niciodată cordială să ajungă în punctul în care răceala dintre cei doi lideri să fie mai mult decât evidentă. Acest lucru se vede inclusiv în interiorul taberelor celor care îi susțin. Evident, dacă liderul unei grupări are o poziție combativă față de celălalt, categoric și susținătorii se vor manifesta în consecință. Iar ce am văzut astăzi – acele huiduieli, acele înjurături cu ocazia Zilei Naționale dintre aceste tabere – e o prelungire a mesajelor pe care acești doi lideri le transmit mai departe” – Eliza Ene Corbeanu, avocat.

„Și aici este o contradicție în însăși noțiunea de suveranism, suveranitate și patriotism, pentru că până la urmă ele pleacă de la ideea de unitate – să ne înțelegem noi toți între noi, pentru că suntem români”, adaugă ea.

Teoretic, opoziția ar trebui să fie contrabalansarea puterii. Practic, spune ea, „din partea opoziției nu avem decât aceste manifestări de lupte interne și de luptă pentru suveranitate”.

Oboseala publicului și banalizarea spectacolului

Ene Corbeanu remarcă și altceva: oamenii nu mai sunt șocați. S-au obișnuit cu ii, costume folclorice folosite ca recuzită, cu replici „colorate”, cu țipete.

„În esență, n-am văzut nimic nou astăzi. Faptul că avem politicieni care se exprimă în spațiul public mai colorat sau mai în afara convenționalului deja nu mai este un lucru care să șocheze” – Eliza Ene Corbeanu, avocat.

Iar cei care votau deja pentru „opoziția suveranistă” au rămas, în mare, pe poziții.

„Cei care votau pentru această opoziție suveranistă au rămas în aceeași tabără. Și cred eu că nimic din ce ar putea să facă acești lideri nu le-ar schimba votul”, mai spune ea.

Singurul scenariu în care lucrurile s-ar putea schimba drastic, în opinia ei, ar fi ca suveraniștii să ajungă la putere și să fie evaluați pe rezultate, nu pe spectacol.

Perspectiva lui Pricopie: „cozonacul” suveranist e în faza de crăpare

Remus Pricopie, politolog și fost ministru al Educației, se uită la episodul de la Alba Iulia ca la o etapă într-un proces mai lung, pe care îl rezumă perfect în formula „cozonac care crește și se desumflă”: partide extremiste care ajung sus, apoi se sparg în facțiuni, își dau jos liderii, intră în cicluri repetate de scandal.

„Eu cred că am mai avut astfel de partide sau mișcări politice care au crescut precum cozonacul de sărbători și după aceea s-au desumflat, au dispărut. Să ne aducem aminte de PRM, de Corneliu Vadim Tudor” – Remus Pricopie, politolog.

El vede ruptura Simion-Georgescu ca parte a unei „rearanjări a influențelor și a puterii în interiorul AUR”, dublată de scandalurile cu SOS, de Claudiu Târziu și de declarațiile lui despre „un anume stil dictatorial în interiorul partidului, ecuații financiare neclare gestionate de George Simion”.

Pentru el, episodul de la Alba Iulia mai spune ceva grav.

„Au încercat să confiște Alba Iulia. Ori Alba Iulia, îmi pare rău, dar trebuie să rămână un spațiu al respectului, nu un spațiu de înjurături politice”. – Remus Pricopie, politolog.

București: efectul imediat al scandalului este mic. Miza e pe termen mediu

Însă toți cei intervievați de Antena3.ro sunt de acord cu un lucru: conflictul Simion-Georgescu nu va produce un cutremur instant la București, dar e începutul unei fracturi care va conta la alegerile mari.

Mișcoiu spune că „nu în mare măsură” se va vedea acum, pentru că bătălia din Capitală e pe altă axă: electorat progresist fragmentat, iar Anca Alexandrescu jucând rolul de „receptacul al ambelor curente – cel puțin al simionismului și georgescismului”.

Și Hatos crede că efectul e limitat: „Nu cred că influențează foarte mult. În primul rând, la București există un singur candidat suveranist serios, Anca Alexandrescu.” Riscul real este demobilizarea: suveraniști care rămân acasă sau, „în cel mai rău caz pentru ei, votează cu Băluță”.

Eliza Ene Corbeanu subliniază că „bazinul electoral al acestor doi candidați la nivelul Bucureștiului nu este unul foarte vast” și că, deși ura față de guvernare a crescut, votul nu se duce automat către curentul suveranist.

Totodată, Mugur Ciuvică vede fragmentarea bazinului suveranist, dar recunoaște că „nu știe cum o să arate fragmentele încă”, mai ales în condițiile în care mobilizarea AUR pentru Anca Alexandrescu a fost mai degrabă de decor decât de fond.