Martor la execuțiile din Coreea de Nord: „A fost împușcat pentru că a privit și distribuit 70 de melodii și trei seriale sud-coreene”

Dezertori din regimul de la Phenian descriu represiunea tot mai dură și deteriorarea drepturilor omului, denunțate de ONU.

Articolul 1 din Legea privind respingerea ideologiei reacționare și a culturii, adoptată în 2020, explică de ce Phenianul consideră necesară această legislație: legea „contribuie la întărirea sentimentului nostru de ideologie, revoluție și clasă socială prin lansarea unei lupte puternice pentru a împiedica pătrunderea și distribuția ideologiei și culturii reacționare și antisocialiste”. Articolul 7 adaugă că pedepse severe, inclusiv pedeapsa cu moartea, se aplică oricărui cetățean „care introduce, vizionează sau distribuie ideologie și cultură reacționare, în funcție de gravitate, indiferent de motiv sau de clasa socială a infractorului”, scrie El Pais.

Această măsură face parte dintr-un trio de reglementări pe care Kim Ilhyuk, un dezertor nord-coreean, le numește „cele trei legi malefice”. Ele au fost implementate în timpul pandemiei de Covid și au avut scopul de a impune un control și mai strict asupra populației, în special asupra tinerilor și interacțiunii lor cu culturile străine.

Execuțiile, spune Kim, sunt publice și efectuate prin împușcare. El a asistat la mai multe. De obicei, au loc două la fiecare trei luni. Prezența este obligatorie.

Printre cei executați, își amintește de cineva pe care îl cunoștea bine: „Era ca un frate mai mic pentru mine. Avea doar 22 de ani, dar a fost executat de plutonul de execuție sub acuzația că a vizionat și distribuit 70 de melodii și trei seriale sud-coreene”.

Execuția a avut loc în iulie 2022. Un an mai târziu, Kim a reușit să fugă împreună cu soția sa însărcinată și cu mama lui, ducând în urnă cenușa tatălui decedat. Au scăpat cu o barcă și au ajuns pe insula sud-coreeană Yeonpyeong.

Astăzi, familia trăiește la Seul. Kim își spune povestea prin apel video, ținându-și fetița născută după fugă în brațe și mâncând rapid un știulete de porumb, între două joburi: ziua la restaurant și noaptea ca stivuitorist într-un centru logistic. „Dar sunt fericit”, spune el.

El a decis să fugă după ce el și soția sa au fost condamnați la reeducare prin muncă forțată, sub o altă lege dintre cele trei, Legea pentru garantarea educației tineretului. Pedeapsa le fusese dată pentru că locuiau împreună fără să fie înregistrați. Au evitat-o o vreme cu mită, dar au ajuns la concluzia că fuga era singura soluție.

Povestea sa se suprapune cu concluziile raportului publicat pe 12 septembrie de Biroul Înaltului Comisar ONU pentru Drepturile Omului (OHCHR).

Documentul arată că pedeapsa cu moartea a fost „tot mai larg permisă prin lege și aplicată în practică” în ultimul deceniu, iar regimul execută oameni chiar și pentru consum sau distribuirea de informații străine (publicații, filme, muzică) provenite din țări catalogate drept „ostile”.

Raportul notează că Phenianul a introdus „tot mai multe legi, politici și practici care supun cetățenii unei supravegheri și unui control sporit în toate aspectele vieții”; a „instituționalizat” munca forțată și și-a intensificat izolarea față de restul lumii.

„În 2025, țara rămâne mai închisă decât aproape oricând în istoria sa. Nicio altă populație nu trăiește sub asemenea restricții în lumea de astăzi”, se arată în document.

Constatările se bazează pe interviuri cu 314 victime și martori care au fugit din Coreea de Nord între 2014 și 2025, perioadă care coincide în mare parte cu regimul lui Kim Jong Un.

„Mesajul esențial este că situația nu s-a îmbunătățit, ci s-a înrăutățit în unele privințe, precum libertatea de exprimare, execuțiile, hrana și supravegherea tehnologică”, a spus James Heenan, reprezentantul OHCHR la Seul.

Heenan subliniază arbitrarul motivelor pentru care oamenii pot ajunge în închisori politice: „Nord-coreenii pot fi închiși chiar și pentru că au folosit un ziar cu fotografia unuia dintre lideri pentru a tapeta un perete”.

Seongyun Ryu, alt dezertor, a fugit în 2019, în timp ce își efectua serviciul militar obligatoriu de zece ani: „Când Kim a venit la putere în 2011, a încercat să facă schimbări, dar i s-a spus de sus că este periculos și că e mai bine să mențină sistemul. Așa că a revenit la felul tatălui său, Kim Jong-il.”

Raportul ONU confirmă: după o perioadă de speranțe, regimul a declanșat epurări și măsuri represive. Controlul guvernamental asupra vieții cetățenilor a devenit cel mai mare din ultimele decenii, accelerat de pandemia de Covid și de supravegherea digitală.

Astăzi, Seongyun studiază filosofia occidentală în Filipine și visează să devină profesor. El a traversat zona demilitarizată (DMZ) pentru a ajunge în Coreea de Sud, cântărind doar 52 de kilograme la 1,68 m – dovadă a malnutriției care afectează peste 40% dintre nord-coreeni, conform ONU.

„Ceea ce se teme cel mai mult Phenianul este ca populația să fie expusă lumii. Dacă oamenii ar avea acces la alte informații, nu ar mai asculta de Partidul Muncitorilor. Pentru Coreea de Nord, informațiile din afară sunt ca o armă nucleară”, spune el.

Internetul aproape nu există, există doar o rețea intranet strict controlată, accesibilă mai ales cercetătorilor și funcționarilor. Presa este integral controlată de stat, iar cetățenii trebuie să participe la ședințe săptămânale de autocritică, menite să întrețină supravegherea colectivă și îndoctrinarea.

„Este o spălare pe creier”, spune Seongyun, bazată pe ideologia Juche a lui Kim Il-sung, în care liderii familiei Kim sunt tratați ca niște „zei”, iar o ofensă poate aduce moartea.

Lina Yoon, cercetător principal la Human Rights Watch, crede că represiunea sporită are legătură cu eșecul lui Kim Jong Un de a aduce prosperitatea promisă.

După încercări timide de deschidere economică, au urmat sancțiuni dure pentru programul nuclear, colapsul comerțului și eșecul negocierilor internaționale din 2018–2019. „Au apărut brusc multe campanii ideologice de loialitate, mai ales în rândul tinerilor”, spune ea.

Kim Ilhyuk, dezertorul care a relatat execuțiile, povestește că încă din copilărie urmărea televiziunea sud-coreeană și asculta radio, împreună cu tatăl său, datorită apropierii de frontieră.

„M-a uimit conținutul realist, sincer și adevărat, comparativ cu cel din Coreea de Nord. Știrile criticau deschis guvernul, semnalau greșelile președintelui, raportau accidente. În Coreea de Nord, nu există nicio critică la adresa instituțiilor partidului. Tot ce primim sunt știri false”, spune acesta.

El este convins că înăsprirea represiunii este legată de consumul masiv de cultură străină, în special printre tineri. Serialele, muzica și filmele circulau pe stick-uri USB și erau vizionate la prieteni acasă.

„Cred că guvernul nord-coreean și-a dat seama că ceva era profund greșit – că era un semn de ‘corupție’, o amenințare la adresa modului de viață socialist”, conchide Kim.