Antena 3 CNN Coronavirus Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru: Suspect e orice pacient care vine la camera de gardă

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru: Suspect e orice pacient care vine la camera de gardă

Ministrul Sănătăţii Nelu Tătaru a vizitat vineri Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ, în condiţiile în care judeţul Neamţ se află pe poziţia a cincea la nivel naţional ca număr de îmbolnăviri cu coronavirus.

de S.T.    |   

Mai multe cadre medicale sunt infectate cu coronavirus sau în autoizolare.

„Suntem în stadiul 4 în care avem ca suspect orice pacient care se prezintă la camera de gardă”, a spus Nelu Tătaru.

Directorul interimar Spitalului Judeţean Neamţ Florin Apostoae a fost revocat din funcţie joi seară, înaintea vizitei ministrului Sănătăţii.

Revocarea are loc la câteva zile de la numirea sa, în 4 aprilie.

Ministrul Sănătății: Fiecare unitate medicală e evaluată separat

„Am observat deficiențe în anchetele epidemiologice și în circuitele existente la nivel de spital județean. Avem o conducere nouă, un medic respectat care vine din focarul de la Suceava, care a limitat ce se întâmplă acolo”, a spus ministrul Sănătății, vineri, la Piatra Neamț.

Subiecte în articol: coronavirus camera de garda
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Tradiţii şi obiceiuri în prima zi de Paşte. Ce trebuie să faci astăzi