Antena 3 CNN Actualitate Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, le promite gălățenilor un aeroport

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, le promite gălățenilor un aeroport

Guvernul Dăncilă vrea ca la Galați să fie construit un aeroport civil. Prezent în județ, ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a anunțat că Executivul va iniția o modificare legislativă prin prin care construcţia aeroporturilor să poată fi finanţată prin Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii, astfel încât să se poată înfiinţa, la Galaţi, un aeroport de călători.

"Este o investiţie care va genera plus-valoare, va dezvolta mediul economic din judeţele limitrofe şi în acest sens ştiu foarte bine că este un proiect care este fezabil pentru Fondul de Dezvoltare şi Investiţii. Deci, Guvernul României a creat un nou instrument - Fondul de Dezvoltare şi Investiţii - şi se va face o modificare legislativă pentru a se putea introduce şi aeroporturile. În concluzie, acest aeroport va putea fi finanţat prin acest Fond de Dezvoltare şi Investiţii, rămânând ca domnul preşedinte Fotea să demareze studiul de fezabilitate pentru acest aeroport şi ulterior să demareze şi procedura de execuţie şi proiectare", a spus Cuc.

Viitorul aeroport ar urma să fie construit la granița comunei Braniştea cu Smârdan.

 

TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Românii care pot ieși la pensie mai devreme, potrivit noii legi a pensiilor