Crocs, încălțămintea populară cu formă nonconformistă, ar pune în pericol siguranța elevilor și a profesorilor, aşa că mai multe instituţii de învăţământ din SUA s-au definit spaţii "Crocs-free", adică unde este interzisă purtarea faimoşilor papuci.
Mai multe şcoli au emis această interdicție ca parte a codului vestimentar actualizat şi au invocat ca principal motiv siguranţa celor care îi poartă, potrivit Times Now, preluat de La Stampa. Directorii școlilor susţin că încălţările Crocs nu oferă suport adecvat picioarelor elevilor, provocând răni şi entorse la nivelul gleznelor şi al genunchilor, mai ales pe holurile aglomerate.
În plus, mai precizează aceştia, elevii care le poartă au mai multe șanse să aibă dificultăți la mers, ceea ce s-ar putea dovedi mortal în caz de urgență. Interdicția face parte dintr-o tendință mai largă din Statele Unite, unde numeroase școli au adoptat restricții similare în codurile vestimentare.
Potrivit Freeland Foot & Ankle Clinic, "Crocs nu susțin arcul piciorului, așa că specialiștii nu recomandă purtarea acestor încălţări când facem exerciții fizice, când mergem pe jos mult timp sau când lucrăm. Fabricarea din plastic poate provoca, de asemenea, picioare transpirate, mirositoare și chiar vezicule."
Deși au fost criticate de ani de zile, ba chiar au fost numite printre "cele mai proaste 50 de invenții" de Time, încălţările Crocs continuă să fie iubite pentru că sunt ușoare, aerisite și încăpătoare, făcându-le potrivite pentru dușurile publice, după pedichiură sau pentru a merge la plajă. Și asta generează o cifră de afaceri semnificativă pentru compania cu sediul în Niwot, Colorado, astfel începând din anul 2009 vorbim despre o cifră de afaceri de peste 12 miliarde de dolari.