Antena 3 CNN Actualitate Sănătate Niciun pat liber la ATI în toată țara, pentru bolnavii de COVID-19

Niciun pat liber la ATI în toată țara, pentru bolnavii de COVID-19

Nu mai este niciun pat liber la ATI în toată țara, pentru bolnavii de COVID-19, potrivit datelor transmise de Ministerul Sănătății.

de Andreea Ştefan    |   

La nivel național, la acest moment, nu sunt paturi libere ATI, altele decât cele rezervate special pentru persoane cu anumite condiții medicale care sunt și confirmate cu SARS-COV-2.

”Se lucrează în continuare pentru operaționalizarea și asigurarea personalului medical necesar pentru alte paturi ATI, care vor fi disponibile în zilele următoare.

Menționăm faptul că în procesul de operaționalizare a unor noi paturi ATI se pune accent pe cele destinate persoanelor care prezintă anumite condiții medicale și care sunt și confirmate cu SARS-COV-2, pentru că, în aceste cazuri, respectivii pacienți prezintă afecțiuni grave ce pot constitui comorbidități și sunt expuși unui risc mult mai mare”, a transmis Ministerul Sănătății.

În data de 12 octombrie 2021, conform datelor existente în aplicația alerte.ms, la nivel național există 1.561 de paturi de ATI, destinate pacienților COVID-19. 

În București, sunt avizate de DSP 336 paturi de ATI pentru pacienții de COVID-19. 

De asemenea, la nivel național există o rezervă operațională de 145 paturi ATI destinate pacienților de COVID-19.

”Aceste paturi sunt activate, în dinamică, acolo unde numărul pacienților ATI depășește capacitatea secțiilor principale”, a mai precizat Ministerul Sănătății.

În acest moment, 1.667 paturi ATI sunt ocupate la nivelul întregii țări.

Subiecte în articol: ati terapie intensiva paturi ATI
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Este Ziua mondială a râsului | Beneficiile terapiei prin râs, pentru sănătate